De același autor
Într-o perioadă în care molima populismului pare de neoprit, Slovacia arată Europei că se poate și altfel. Că nu toți outsiderii ajunși la putere trebuie să o ia pe urmele lui Viktor Orbán sau ale lui Matteo Salvini. Că nu e nevoie de extremism pentru a fi votat de o populație scârbită de politica tradițională. Slovacii și-au ales duminică noul președinte. Pentru prima dată, o femeie. Zuzana Čaputová este un lider atipic: militantă anticorupție, avocat pentru mediu, proeuropeană, susținătoare a drepturilor minorităților sexuale.
Deznodământul era previzibil încă din primul tur al scrutinului prezidențial, când Čaputová a obținut peste 40% din sufragii. Du jamais-vu. Chiar dacă puterea executivă aparține în Slovacia premierului, rolul președintelui nu este sau, mai bine zis, în acest moment al istoriei slovace nu mai este chiar unul strict ceremonial. Liderul țării e comandantul suprem al armatei, poate respinge legile votate de Parlament și, extrem de important în perioada tulbure prin care trece și Slovacia (Bratislava a fost admonestată în repetate rânduri de Comisia Europeană că nu face suficiente eforturi în lupta împotriva corupției), numește judecătorii de la Curtea Constituțională.
În fapt, Zuzana Čaputová a urcat tocmai pe valul unei mari nemulțumiri publice legate de scandalurile de corupție ce au afectat în ultimii ani partidul de guvernământ – Smer (stânga social-democrată), nemulțumire ce și-a atins apogeul după asasinarea lui Jan Kuciak. Jurnalistul ucis investiga legăturile dintre politicienii puterii, oameni de afaceri proeminenți și mafia italiană, în cauză fiind și fraude cu fonduri europene. Furia stârnită de asasinat a declanșat proteste de amploare în toată țara și ulterior a dus la demisia premierului Robert Fico (Smer), bănuit de legături cu omul de afaceri Marian Kocner – arestat în prezent pentru comandarea asasinatului.
Tragedia a fost punctul zero al candidaturii Zuzanei Čaputová, iar activista a câștigat imediat sprijin din partea familiei jurnalistului și din partea publicului – mai ales că, în urmă cu niște ani, aceeași avocată de mediu a câștigat o îndelungată luptă legală contra aceluiași Kocner și a reușit să blocheze deschiderea unei gropi de gunoi în orașul său natal. Toate s-au transformat în teren fertil pentru Čaputová. Dintr-o ilustră necunoscută a ajuns să obțină un scor uriaș – peste 40% – încă din primul tur de scrutin.
După victorie, entuziaștii – din Slovacia, de la Bruxelles și din presa europeană – au învestit-o pe noua președintă cu speranțe supradimensionate. Au prezis că va reuși să oprească valul populismului de dreapta ce macină Europa Centrală și de Est, că va reuși să inspire și să mobilizeze opoziția din Polonia și din Ungaria pentru următoarele alegeri, că le va arăta europenilor că nu e necesar să trimită extremiști în Parlamentul European ca să se simtă reprezentați. La nivel simbolic, succesul ei contează și poate fi văzut ca o gură de aer proaspăt pentru opoziția din mai multe state ai căror cetățeni au ales extremele.
La un nivel pragmatic însă, e un entuziasm exagerat, la fel cum s-a întâmplat la alegerea lui Barack Obama, văzut la acel moment ca un arhanghel al schimbării. Din „Da, putem“, s-a ajuns treptat la „Facem ce putem“. Pentru viitorul apropiat, Čaputová nu are instrumentele ca să poată face mare lucru. În primul rând, atribuțiile președintelui slovac sunt limitate în comparație cu ale guvernului și, cel puțin pentru încă un an, nu va avea cu cine să guverneze, indiferent cât de bune îi sunt intențiile. Smer rămâne, cu toate scandalurile de corupție care l-au afectat și cu toate admonestările UE, cel mai popular partid din Slovacia. Și încă are un cuvânt greu de spus: nu mai departe de săptămâna trecută, și-a unit forțele cu formațiuni populiste și de extremă dreapta pentru a opri ratificarea tratatului european de combatere a violenței împotriva femeilor.
În al doilea rând, Čaputová nu reprezintă totuși decât o cincime dintre slovaci, în condițiile în care 42 % dintre ei au votat pentru rivalul său, iar absenteismul a fost unul record, de aproape 60%! Ceea ce înseamnă că, mai mult decât un vot pentru candidatul Čaputová, ce s-a întâmplat la prezidențiale a fost un vot de blam la adresa partidului de guvernare. Dar nu un cec în alb și nu o garanție că actuala clasă politică se va înnoi peste noapte. Sunt toate semne că vor urma vremuri grele pentru noul lider slovac și probabil o cădere abruptă în sondaje, la fel cum s-a întâmplat și cu liderul Hexagonului, Emmanuel Macron. În plus, într-o țară preponderent catolică, Zuzana Čaputová sprijină căsătoriile între persoane de același sex și dreptul minorităților sexuale de a adopta (ambele aspecte sunt încă ilegale în Slovacia), ceea ce îi va crea probleme cu o parte a electoratului.
În egală măsură, cazul Slovaciei este destul de diferit de cel al „colegelor de club“ (Vișegrad), întrucât, cu toate derapajele de la statul de drept, puterea slovacă nu a încercat să preia cotrolul asupra tuturor instituțiilor statului. Nu a încercat să transforme presa în instrument de propagandă și nici să-și impună autoritatea asupra sistemului judiciar, cum s-a întâmplat în Ungaria și în Polonia.
În cele din urmă, așadar, alegerea Zuzanei Čaputová este o veste bună pentru Europa și veștile bune sunt rare. Însă cel mai important test pentru populiști și pentru continent va veni pe 26 mai, odată cu alegerile pentru următorul Parlament European.
