Un puci întors pe dos

Dacă până recent era considerată o de­mocrație stabilă cu o economie solidă, azi, la câteva săptămâni după puciul eșuat, Turcia arată radical diferit. Turcii sunt cap­tivi ai propriului stat: le es­te interzis atât să plece, cât și să aibă dreptul la vreo opinie. Mai mult, orice con­testare, orice critică expri­mată public e pasibilă de ani grei de închisoare, chiar de tortură, așa cum acuză organizațiile de apă­rare a drepturilor omului.

De la lovitura de stat eșu­ată de pe 15 iulie și până în prezent, președintele Recep Tayyip Erdoğan își pune în aplicare metodic propriul puci. Mii de judecători și procurori au fost ares­tați, sute de școli și zeci de instituții mass-media – închise. Peste 66.000 de funcționari publici au fost demiși, iar zeci de jurnaliști, zeci de studenți și profesori au ajuns și ei după gratii (mulți fără a ști care sunt acuzațiile ce li se aduc, acestea fiind secrete). Ministerul de Interne turc a confirmat de asemenea că a revocat pașa­poartele pentru 50.000 de cetățeni turci. Ankara se asigură astfel că elita țării nu va fugi spre zări mai democratice, totul sub pretextul că nu-și poate permite să lase „potențiali teroriști“ să părăsească țara.

Scenariul post-15 iulie este regizat cu grijă și la nivel de percepție, astfel încât me­sajul care rămâne în urmă să fie cel că Tur­cia aparține acum islamiștilor, că într-un final s-a produs un „al doilea război de independență“. Se construiește o întreagă mitologie. Noapte de noapte, simpatizanții AKP se adună în Piața Taksim (asociată până acum cu mișcările seculariste) pen­tru a sărbători „salvarea națiunii“. Cu toate simbolurile aferente: muzică din era otomană, steaguri care se vând la fiecare colț, tricouri cu figura președintelui și trans­port public gratuit pentru cei care vor să ajungă acolo. Podul de peste Bosfor care fusese blocat de tancuri a fost rede­numit în numele civililor uciși acolo. La fel, un alt nume a primit în numele de­mocrației și piața din Ankara ocupată de militari pe 15 iulie. Au fost redenumite și străzi, sunt în plan statui și monumente, iar de acum 15 iulie va fi sărbătoare na­țională, în onoarea celor care au murit apă­rând guvernul. Capitolul aparține adep­ților islamismului, iar turcii cărora le pasă de țara lor, la îndemnul liderilor AKP, au sfidat marile puteri în numele Is­lamului – de asta și-ar dori Erdoğan să se asigure că va spune Istoria. Iar la mi­tingul de duminică din Piața Yenikapi din Istanbul (la care ar fi participat cinci milioane de oameni, potrivit surselor guver­na­mentale, dar un milion potrivit BBC), Recep Tayip Erdoğan a explicat cât se poa­te de clar că va sprijini o eventuală decizie a Parlamentului de a reinstaura pedeapsa cu moartea.

Ca orice autocrat, Erdoğan nu suportă să fie contestat nici în interiorul țării, nici în afara ei. Așa a ajuns să-și insulte prin­ci­palii aliați când încearcă să îl repună pe calea democrației. „Sultanul“ a acuzat des­chis Statele Unite că țin partea com­plo­tiștilor (replică dată directorului National Intelligence, James Clapper, care a apre­ciat că epurările afectează lupta contra ISIS) și pe cei europeni, care „ar trebui să-și vadă de treabă“. „Orice țară și ori­ce lider care nu sunt la fel de preocupate de viața poporului turc și a democrației noastre pe cât sunt de preocupate de pu­ciști nu sunt prietenii noștri“, explica, cinic, liderul turc. Mai mult, Erdoğan a criticat Consiliul European și UE pentru că nu au venit în Turcia să ofere con­doleanțe, preferând să lanseze acuzații „ru­șinoase“.

În aceste zile, au curs tot felul de acuzații de nerespectare a democrației, de ambele părți. E adevărat, nimeni nu știe cu exac­titate ce interese reprezentau liderii mili­tari care au încercat lovitura de stat și cât de atenți ar fi fost cu valorile statului de drept, în cazul în care puciul ar fi reușit. Dar, cu siguranță, deciziile guvernului turc din ultimele săptămâni nu seamănă a democrație. Iar Parlamentul Turciei a fost într-adevăr ales democratic, dar asta nu înseamnă un cec în alb. Nici măcar turcii care au votat pentru un AKP prezidențial nu au dat prin votul lor undă verde pen­tru ceea ce se întâmplă acum.

Europa, deși s-a mai confruntat cu astfel de comportamente autocratice și anti­de­mocratice (inclusiv în interior, prin dera­pajele lui Viktor Orbán), a ratat și acum oca­zia să vorbească și și-a văzut până acum de treabă, exact cum i-a cerut Erdoğan.

Pârghii ar fi existat.Turcia încă aspiră să devină membră a UE (chiar dacă oficial negocierile au fost deschise în 2005 și încă nu exista un orizont realist pentru ter­mi­narea lor), aderarea la blocul comunitar fiind la nivel declarativ un obiectiv stra­tegic. După ce Occidentul a sprijinit ex­pli­cit administrația Erdoğan în timpul pu­ciului, pentru ce s-a întâmplat după, de­clarațiile au fost anemice. Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a insistat că reacția autorităților față de lovitura de stat eșuată nu trebuie să submineze drepturile fundamentale. „Ce vedem că se întâmplă în universități, mass-media, sistemul judiciar e inacceptabil“, a spus Mogherini. O poziție ceva mai vehementă a avut comisarul european pentru Ex­tindere. „Dacă există cel mai mic dubiu că [celor arestați, n.r.] li se aplică rele tratamente, atunci consecințele vor fi inevitabile“, explicase Johannes Hahn, referindu-se la negocierile de aderare. Însă aceste dubii există și ele sunt docu­mentate zilnic de organizațiile de apărare a drepturilor omului.

Singurele reacții mai clare au venit după ce guvernul turc a anunțat că se gândește să reinstaureze pedeapsa cu moartea și să suspende Convenția Europeană a Drep­tu­rilor Omului. Angela Merkel i-a transmis telefonic liderului turc că, dacă rein­stau­rează pedeapsa cu moartea, Turcia nu mai poate adera la UE. O evidență, de vreme ce e vorba de o condiție sine qua non pen­tru aderare, trecută în tratate. Ar mai fi existat și acordul încheiat în primăvară de Ankara cu UE, de ridicare a vizelor pentru turci (parte a promisiunii de accelerare a negocierilor de aderare). Acordul nu a fost însă finalizat și votul Parlamentului Eu­ropean urmează să aibă loc în sep­tembrie. Este cu siguranță un punct ne­vralgic pentru Turcia, care a avertizat prin ministrul său de Externe că, în situația în care vizele pentru turci nu sunt ridicate, vor exista consecințe. Mai exact, că An­kara va renunța și ea la acordul cu UE prin care se angajează să blocheze intrarea imigranților sirieni pe teritoriul Greciei. Șantaj fără niciun fel de perdea diplo­ma­tică. Deocamdată, Europa pare a-și vedea într-adevăr de treabă. Exact cum s-a întâmplat și în cazul Rusiei și al con­flic­tu­lui din Ucraina, interesele naționale și pe termen scurt (stăvilirea imigrației în acest caz) primează din nou. Așa că Europa alege să privească în altă parte, uitând, în­că o dată, lecțiile istoriei.