Razbunarea machetei continuaMisail Calugarul, Simion Dascalu & Asociatii

In numarul de marti, 10 iunie 2008, al ziarului Ziua, sub semnatura domnului Ioan Grosan a aparut un articol intitulat Piticania. Domnul Ioan Grosan isi exprima convingerea ca articolul meu Carol calare pe Mihai (Nebunul) aparut in revista 22, numarul 948 (6-11 mai 2008), nu poate fi decat produsul unui om mic, foarte mic, o "piticanie" care nu suporta "monumentalitatea". Replica publicata mai jos a fost trimisa redactiei ziarului Ziua in mai multe randuri, fara niciun efect.

Nu m-a surprins articolul Piticania de Ioan Grosan, aparut în cotidianul Ziua, din 10 iunie 2008. E reconfortant uneori sa constati ca oamenii sunt ceea ce cre­deai ca sunt. Injurie de la cap la coada, tex­tul lui Ioan Grosan cere un drept la re­pli­ca. Domnul Ioan Grosan stie ca, cel pu­tin fizic vorbind, înaltimea domniei sale nu-l ajuta sa ma priveasca de sus, fara a urca cel putin o treapta. Domnul Grosan ma cunoaste personal si nu în împrejurari dintre cele mai fericite pentru domnia sa. Anul trecut am organizat expozitia si am edi­tat Catalogul Ecaterina Vrana, în care Ioan Grosan a tinut sa publice un text. Un text scurt, dar nul. Ii facea de­ser­vi­cii atât autorului, cât si artistei. I-am re­co­mandat schimbarea sau eliminarea tex­tului. Belicos, domnul Grosan a ripos­tat, amenintându-ma ca, fara textul sau, ca­talogul va fi "demolat" de domnia sa si de prietenii sai din presa. Intrucât acest lu­cru i-ar fi facut deservicii doar Eca­te­ri­nei Vrana, am pastrat textul domnului Gro­­san, reducându-l însa, în varianta în lim­ba engleza, la doua fraze. Atunci a cres­cut piticania în sufletul domnului Ioan Gro­san. Nefârtatul.

Dar aceste amanunte au mai putina im­portanta decât celalalt motiv ce sta la baza acestei replici. Este vorba despre com­petenta discursului literatilor în ceea ce priveste lucrarile de arta contem­po­ra­na. La o saptamâna de la aparitia în re­vis­ta 22 a textului meu incriminat de dom­nul Grosan, România literara, sub sem­na­tura altui literat, camuflat "Cronicar", proceda la un demers similar cu cel al dom­nului Grosan. E drept ca în perioada interbelica, când aveam un Pallady sau un Brauner, scriau despre arta autori pre­cum Lucian Blaga sau Eugen Ionescu. Acum, când avem un Codre etc., scriu de­spre arta un Grosan, un "Cronicar" si alti parteneri din Casa de Avocatura Li­te­ra­ra a Artei de la terasa Muzeului Lite­ra­turii Române. Nu sunt un partizan al tex­telor specializate despre arta, numai ca ceea ce se întâmpla la ora actuala cere, din pacate, o calificare altfel decât pur li­te­rara a unui autor care vrea sa se pro­nun­te în chip valid asupra unei opere sau a unui eveniment artistic. Altfel, oricât de bine intentionat si de prieteneste asumat, textul ramâne o caligrama sau, dupa caz, o cacograma, oricum profana. Nu exista niciun dubiu ca Regele Carol I merita mai mult de la acest popor decât surogatul din Codre dupa bronzul lui Meštrović. Iar pu­bli­­cul merita mai multe semnificatii decât acelea emise în jurul unei beri amicale.