De același autor
Această Declarație este un model de libertinaj politic cum nu s-a mai văzut, dat întregii lumi, și va fi cu siguranță studiat ca atare de-a lungul timpurilor.
Este o Declarație de Independență a unui parlament dintr-o țară europeană față de Ordinea Constituțională, față de Statul de Drept, față de Interesul Public și față de Bunul Simț.
În mod evident, este o probă de obrăznicie politică fără limite, prin care ni se spune tuturor : Ne-ați delegat să vă reprezentăm, ne-ați dat puterea cu mandat neimperativ, atunci facem ce vrem cu ea. Chiar dacă am câștigat-o mințind, avem dreptul sa o exercităm furând !
În fond, ce ne deranjează la această Declarație ? Totul !
În primul rând, faptul că a fost dată. Cum să-ți imaginezi și să propui o declarație pentru reafirmarea legitimității și prestigiului parlamentului, când te numești Călin Popescu Tăriceanu și ai intrat în parlament nu pe poarta principală, ci fereastra de la baie, prea largă pentru procentul ALDE de 5,7%, pe care oricum îl împarți cu Daniel Constantin, fostul PC ?! Faptul că Tăriceanu a devenit președintele Senatului din cauza unei grave erori a legislației electorale, care nu obligă la repartizarea funcțiilor conform alianțelor preelectorale, ci permite repartizarea potrivit alianțelor postelectorale (viciind astfel voința populară exprimată prin vot) ar trebui să îl oblige la o atitudine rezervată, dacă nu l-ar scoate disperarea din bârlog. Este o disperare generată de eventuala cercetare a faptelor sale penale de către alte puteri ale statului, îndreptățite să o facă.
Aici ajungem la independența Parlamentului față de Ordinea Constituțională. Să proclami supremația parlamentului asupra celorlalte puteri în stat este o probă de prostie, care golește de conținut ideea de separație a puterilor prevăzută în Constituție și dovedește o gravă neînțelegere a termenilor Constituției. Puterea supremă în stat aparține poporului, nu parlamentului, și este doar exercitată prin parlament. Așadar, în materie de supremație a puterii, însuși parlamentul este un umil delegat. Și această supremație se reflectă nu în subordonarea directă a celorlalte puteri, ci în controlul echilibrat și reciproc al puterilor, exercitat în numele poporului.
Declarația de independență față de Statul de Drept este și ea o eroare, și este un izvor visat de privilegii nejustificate constituțional. Dacă toți cetățenii sunt egali în fața legii, nu se poate accepta o imunitate parlamentară exercitată abuziv, cum se întâmplă acum, în raport cu fapte de drept comun. Așadar, supremația Parlamentului asupra Justiției este aberantă și, prin reducere la absurd, ca în matematică, ar conduce la situația în care parlamentarii ar deveni intangibili, iar orice condamnare definitivă a unui parlamentar ar putea fi atacată de acesta la parlamentul devenit ultimă instanță.
Declarația de independență față de Interesul Public este cea mai supărătoare și cea mai subtil deghizată. Este acea parte a declarației prin care instituții ale statului, cu atribuții clare de medire, coordonare și avizare în domenii importante de activitate (Preșidinția, CSM etc) sunt reduse la rolul de „băgători de seamă”, iar opiniile exprimate de acestea în calitate de garanți ai interesului public sunt considerate amestecuri abuzive în treburile parlamentului.
Cât privește declarația de independență față de Bunul Simț, este o specialitate a Parlamentului nostru, cu care ne-am obișnuit din păcate de mult. Tenori mai vechi și mai noi s-au ilustrat cu arii memorabile pe această temă. Astăzi, parlamentarii aleși, pentru a pune în practică de urgență un program de „lapte și miere”, au avut și au pe ordinea de zi alte priorități care țin de agenda personală, cum ar fi grațieri, amnistii, reorganizări ale justiției, repartizări cu dedicație politică ale banului public, adică teme cu care bunul simț este certat.
Ar fi cinstit să subliniem că toate aceste aroganțe, ca și Declarația însăși, aparțin unei majorități zdrobitoare (PSD plus ALDE), dar nu s-au exclus deloc nici complicitățile tacite ale unor persoane din opoziție, nostalgice după USL.
Pentru a nu se lăsa mai prejos în amoralitate decât românii, au sărit și ungurii din Parlament, zicând că Declarația este “un semnal că ceva nu este în regulă cu separația puterilor”. Cu alte cuvinte, e prea de tot că separația funcționează !
Încurajat de Declarația Parlamentului, noul ministru al Justiției a pierdut ocazia să tacă, a luat-o pe urmele lui Iordache, întrecându-l, și va convoca la discuții de evaluare pe șefii înaltelor parchete, așteptând în urma discuțiilor chiar demisiile lor.
Faptul că o Curte Constituțională (cu o majoritate precară de 5 la 4) a încercat să pună umărul, prin bâlbâială, la confuzia generală, nu arată decât că lupta este pe viață și pe moarte: sau toți hoții înving, sau toți cinstiții murim!
Uite așa ajunge românul să dea în mintea lui Pristanda. Și când un hoț zice că nu e constituțional să doarmă hoții câte trei în pat la pușcărie, românul va striga din rărunchi: „Curat neconstituțional, da’ umflați-i !!!”
