De același autor
D-l Liviu Rotman, istoric de profesie, ar fi trebuit sa stie din "abecedarul" meseriei pe care o practica una dintre regulile sine qua non ale acesteia: nu se vorbeste si nu se scrie dupa ureche, intotdeauna se vorbeste si se scrie exclusiv in temeiul documentului (in sensul cel mai cuprinzator al termenului, putand fi vorba, dupa caz, de un izvor istoric propriu-zis, dar si de carti, reviste, ziare s.a.m.d.). Or, domnia sa, in scurtul pasaj din articolul publicat in 22 (nr. 6, 6-12 februarie 2007) unde gaseste de cuviinta (eram tentat, de fapt, sa scriu "de necuviinta"...) sa pomeneasca revista pe care am fondat-o si pe care o conduc din 8 august 1996, demonstreaza o flagranta si regretabila incalcare a preceptului amintit mai sus. Si face acest lucru si in forma, si in continut. Primo: stalceste numele revistei, "incriminata" sub acela inexistent de ..."Dosare ale istoriei" (si nu este vorba de o scapare, intrucat tot asa d-l Liviu Rotman o citeaza, de doua ori, in lucrarea sa Evreii din Romania in perioada comunista, 1944-1965, Iasi, Ed. Polirom, 2004; a se vedea pp. 164, 183). Secundo: acuza Dosarele Istoriei (dar si alte publicatii de azi, de la noi; nu este insa cazul ca eu sa ma erijez in avocatul lor de circumstanta, fiecare dintre acelea urmand a-i raspunde sau nu d-lui Rotman) ca, vezi Doamne!, ar contine "articole de reabilitare a legionarilor - reabilitare sub forma ipocrita «a unei mai bune cunoasteri»". De prisos sa mentionez ca d-l Liviu Rotman nu produce nici un fel de dovezi in sprijinul inchipuitei "axiome" pe care, cu atata lejeritate, o arunca in textul articolului sau (sau, pentru a-i relua propriile cuvinte, de pe la inceputul aceluiasi articol, "nu se oboseste sa-si demonstreze teza, considerand ca impertinenta poate tine loc de argument").
Rezumand, se vede cu ochiul liber ca d-l Liviu Rotman habar nu are de profilul veritabil al revistei Dosarele Istoriei (nu mai zic nimic de faptul ca nu-i stie nici macar numele corect...) si, mai ales, ca nu i-a citit cu atentie nici unul dintre cele 125 de numere aparute pana in prezent.
Nu ma obosesc nici eu, aici si acum, a demonstra falsitatea totala a opiniei d-lui Liviu Rotman privind Dosarele Istoriei. Il rog, in schimb, sa parcurga intreaga colectie a revistei (inclusiv numarul din 1997, aparut sub titlul Miscarea Legionara: Arhanghelii cu revolver, generic care, sper, este edificator prin el insusi) si, apoi, ‘om mai vorbi. Deocamdata - din motivele aratate mai sus - domnia sa, cum se spune, "nu este in chestiune". Drept pentru care, nu are caderea de a judeca o revista absolut independenta, scrisa numai de specialisti in istorie sau in stiinte conexe, destinata marelui public pasionat de istorie. Revista care a respins si respinge categoric orice tendinta de a impune scrierea istoriei dupa "ucazuri" sau in conformitate cu tot felul de "rapoarte" mai mult sau mai putin "finale".
Mircea Suciu, redactor-sef, Dosarele Istoriei
Raspuns la replica
Domnul Mircea Suciu raspunde prompt articolului meu din 22, numarul 3 (883).
E firesc, nu ma asteptam sa-i faca placere randurile mele.
Curios ca domnul Mircea Suciu gaseste de cuviinta sa argumenteze in primul rand cu sublinierea greselii facuta de mine - pe care o regret - legata de numele publicatiei. De aici, ajunge la concluzia ca, in fapt, nici… nu cunosc. Fapt contrazis tot de domnia sa, care aminteste ca o citez de doua ori, in una din lucrarile mele.
Cred ca remarca din articol tine de o problema de fond, si anume continutul unor articole aparute in revista condusa de domnul Suciu.
Sunt invinuit, de asemenea, ca in articolul meu "nu produc dovezi" in sprijinul celor spuse. Domnia sa face abstractie ca amintirea publicatiei Dosarele Istoriei este facuta intr-un anume context ce nu justifica intrarea in amanunte, pentru care nici nu beneficiam de spatiul grafic necesar, pentru a intra in amanunte. Sunt convins ca cei ce citesc revista domniei sale au inteles perfect despre ce este vorba.
Nu doresc sa ma opresc asupra unor formule folosite de M.S. - cu care am avut totdeauna relatii civilizate si care cunoaste activitatea mea - ce coboara nivelul discutiei, gen "necuviinta", "scris dupa ureche" etc. Le constat insa cu dezamagire.
Dar retin formula de incheiere, privind respingerea a tot felul de "rapoarte finale", facand aluzie la Comisia Wiesel, ceea ce, in fapt, il pozitioneaza ideologic, caci astfel de clisee despre "ingerinte" au fost auzite dintr-o anume directie, pe care eu o consider extremista.
Dar ii sunt recunoscator domnului Suciu. Replica sa imi sugereaza necesitatea unei dezbateri amanuntite "cu materialele pe masa" asupra mesajului ideologic si educativ al revistelor de cultura istorica.
Dar incerc sa-i gasesc o "circumstanta" domnului Suciu si altora, care presupun ca vor mai replica. La fel ca celebrul personaj al lui Molière ce "vorbea proza fara sa stie", poate si acestia, datorita unei persuasive educatii formative, sunt "extremisti fara sa stie".
Liviu Rotman
