De același autor
Se pare ca traim intr-o noua paradigma definitorie pentru secolul nostru: terorismul. Acesta este noul cuvant totem, adevarat fetis modern. Noul zeu contemporan este contraterorismul.
Faptul ca, aparent, ne aflam sub zodia terorismului nu este nici pe departe cea mai nimicitoare si teribila plaga din istoria lumii: ciuma, pelagra, holera si alte maladii groaznice au decimat omenirea secole de-a randul.
Ciuma a fost timp de secole “un mare personaj al istoriei”, una din marile spaime ale europenilor. In timpul domniei lui Caragea, in 1812, intre un sfert si 40% din populatia de 120.000 de oameni a Bucurestilor acelor vremuri a murit de ciuma. Epidemia de ciuma neagra din Europa Occidentala dintre 1348 si 1350 a luat vietile a doi din trei pana la unul din opt locuitori, in functie de regiuni. La Londra, in 1665, 70.000 din cei 460.000 ai orasului au pierit de ciuma, in timp ce, 35 de ani mai devreme, 50% din milanezi si-au gasit sfarsitul din aceeasi cauza. Spre sfarsitul secolului trecut ai fi putut spune ca fenomenul cel mai inspaimantator prin potentialul distrugator este SIDA (se estimeaza ca 3,1 milioane de oameni au murit, in 2004, din cauza acestei boli, in principal in Africa si Asia). Însa cea mai mare frica a omenirii, la inceput de secol XXI, pare a fi terorismul.
Diacronia terorii
Este insa terorismul frica ce aprinde cel mai mistuitor imaginarul colectiv? Suntem egocentrici sau, mai bine zis, eurocentrici sau, si mai bine zis, euro-atlantico-centrici. Europa, America si regiunile din proximitatea lor sunt cu precadere tinta atentatelor. Capul de afis este tinut de lupta impotriva terorismului in media internationala, in mare parte europeana sau americana. Guvernele din tarile influente pun pe lista subiectelor de discutii, in capul listei, tot terorismul. In sondajele ultimilor ani, americanii s-au aratat mai preocupati de terorismul si relatiile internationale decat de economie si problemele interne doar dupa septembrie 2001. Inainte, subiectul numarul unu in SUA erau problemele interne, chiar daca, de exemplu, in lume au pierit, in 1988, 1.690 de oameni ca urmare a unor atacuri teroriste, printre care cel de la Lockerbie asupra zborului Pan AM (270 de morti din 21 de tari, majoritatea americani) si cel asupra ambasadelor SUA din Kenya si Tanzania (224 de morti).
Problema “noastra” tindem sa o extrapolam, asumand ca este problema tuturor. Preocuparile multor oameni si lideri din Africa, America Latina, Asia sunt insa altele. Malaria ingroapa zilnic mai multi oameni in Africa si Asia decat orice atac terorist. In lume mor anual de foame milioane de oameni (20 de milioane in 2004), cu mult mai multi oameni decat au fost decimati de terorism in ultimele decenii.
Sa fim onesti. Considerat in dimensiune diacronica, terorismul, desi de natura diferita, nu este inca un fenomen de o amploare si impact traumatizant apropiate ciumei din evul mediu, neavand o importanta de capatai in viata noastra de toate zilele. Desigur, exista atentate teroriste, iar riscul de a le cadea victima este real. Totusi, nici in Europa, nici in America, magnitudinea fenomenului nu se aseamana cu cea din Irak, unde rar trece o zi fara atentate. Irakienii au dezvoltat, din cauza obisnuintei cu explozii cotidiene omorand zilnic zeci de oameni, o nefireasca si morbida familiaritate cu terorismul. Banalizarea terorismului in Irak este rezultatul acestei obisnuinte cu haosul, anomia si teroarea.
Situatia nu se regaseste insa in alte parti ale lumii, chiar daca media, prin accesul pe care ni-l ofera zilnic la imaginea atentatelor din Irak si in privinta mai rarelor pusee din Europa si din lume, ne da impresia unui asediu si a unei amenintari imediate si iminente.
Termen polisemantic sau doar ambiguu?
Termenul terorist si intreaga sa familie de cuvinte imbraca valente semantice incerte. Termenul poate fi abuzat cu usurinta. Totul poate fi definit ca terorism: actiunile corporatiste ale marilor companii sunt terorism pentru ecologisti, macelarirea septelului atins de sindromul vacii nebune este calificat drept terorism de crescatori, adversari politici in contextul dezbaterilor nationale din tari democratice devin teroristi. Cu toata aceasta neclaritate, terorismul a devenit termenul care da fata raului, intruchipand inamicul libertatii si democratiei. Terorismul este le mot maudit, loc ocupat, de pilda, de nazisti in vocabularul comunist. Cand vrei sa desemnezi raul absolut, este suficient sa invoci terorismul. Pronuntarea acestui nomine odiosa pare a fi suficienta pentru a trezi adversiunea. Ambiguitatea termenului este prilejuita de inexistenta unor criterii comun acceptate de definire a terorismului. Nu este oare bizar ca vorbim atat de des de terorism fara sa ne pese prea mult ca nu exista o definitie general agreata a sa ? Termenul pare dotat cu semnificatie variabila innascuta, incarcat negativ sau pozitiv in functie de interlocutor. Teroristul unora este eroul sau luptatorul pentru libertate al altora. In regiunea controlata de clanuri la granita dintre Pakistan si Afganistan, unde se crede ca se ascunde Bin Laden, Osama este cel mai des intalnit nume de baiat al nou-nascutilor. Bush este teroristul unora, tot asa cum Zarquawi este teroristul altora.
Instante internationale precum ONU, care reuneste 191 de natiuni ale lumii, incearca in van sa ajunga la o definitie la care sa se subscrie unanim, desi exista elemente inerente si invariabile ale fenomenului terorist. Plecand de la definitii proprii, SUA isi are propria sa lista cu organizatii teroriste, Europa pe a sa, ambele neimpartasite de lumea araba.
Problemele relativizarii
Aceasta nu inseamna ca terorismul nu este important ca fenomen. Relativizarea fenomenului este periculoasa, tot asa cum este insidios jocul de-a intelegerea terorismului. Aceasta din urma atitudine a fost surprinsa de Traian Ungureanu in doua articole (Revista 22, nr. 805, si ID, nr. 11) despre perversiunea ratiunii si absurdul celor care incearca sa inteleaga si sa aprobe forme ale terorismului, criticand regimurile democratice asemenea criticilor venite din partea intelectualilor occidentali de stanga in timpul Razboiului Rece, care ridicau in slavi homo sovieticus. Uneori aceiasi intelectuali s-au reconvertit la o noua religie, asezand acum lauri pe fruntea homo terroristus si gasind motive care sa intemeieze “reactia” teroristilor fata de actiunile SUA si ale aliatilor in lume. Teroristul, desi foloseste Internetul pentru a pescui adepti si se doreste admirat, se vrea in primul rand temut, nu iubit sau inteles. In fond, judecand fara cecitate rationala si amortirea simturilor si valorilor umane elementare, nu este nimic de inteles in nebunie si crima, decat daca studiezi patologia devianta si resorturile psihologice ale dementei clinice.
Oricine, oriunde, oricand si oricum
Ceea ce particularizeaza poate terorismul este faptul ca are un potential de destabilizare, raspandire a nesigurantei si distrugerii care nu este marginit decat de inventivitatea, temeritatea fanatica si resursele aflate la indemana teroristilor.
Atacuri cu arme chimice au avut deja loc, de pilda, in razboiul dintre Irak si Iran in anii ’80 si, in martie 1995, cu gaz sarin in metroul din Tokyo. Posibilitatea unor atacuri la scara mare cu incarcaturi chimice, biologice sau nucleare este reala si nu tine doar de scenarii hollywoodiene. Bin Laden si altii nu ar ezita sa loveasca “imperialistii” si “necredinciosii” cu astfel de arme. Putem presupune fara sovaiala ca acestea nu au avut loc in principal pentru ca teroristii nu au avut acces sau posibilitatea de a proiecta la distanta aceste arme de distrugere in masa. Chiar si daca nu se va trece la urmatorul nivel in privinta atacurilor teroriste si acestea vor ramane “conventionale”, societatile libere vor fi profund afectate de spectrul unui atac chimic, biologic sau nuclear terorist si de masurile ce vor fi luate pentru a le preintampina. Fonduri imense, deturnate din alte domenii, se investesc in masuri de protectie contra terorismului. Operatiunile din Afganistan si Irak i-au costat pe americani 6 miliarde pe luna, adica, in total, 257 de miliarde de dolari pana acum, bugetul Romaniei pe 12 ani.
De fapt, gandul cel mai inspaimantator este ca oricine, oriunde, oricand si oricum poate fi terorist sau victima a terorismului. Terorismul are ceva democratic prin aceea ca ne egalizeaza in fata mortii si nu este discriminatoriu. Este de ajuns sa fii suficient de motivat si sa dispui de resurse si capacitatile necesare sa comiti un act terorist. Si nu trebuie neaparat sa fii membru Al Qaeda. Ambele conditii sunt usor de realizat in situatia in care poti sa inveti sa asamblezi o bomba pe Internet sau sa citesti online “manualul teroristului”. O simpla accesare a motorului de cautare Yahoo cu textul “How to make a bomb” iti pune la dispozitie 53.500 de fisiere.
Oameni cu studii superioare, copii, femei si adolescenti, persoane avute, nu numai barbati cu barbi si nevoiasi, cum ne imaginam de multe ori profilul teroristului, sunt gata sa devina martiri. In mod similar, oricine poate fi victima acestora, oriunde: intr-o discoteca, avion, metrou, autobuz, vapor, imobil, hotel, in drum spre plaja sau fotografiind intr-o tara straina un monument intr-o piata.
In pat cu terorismul
Faptul cel mai tulburator este ca - intr-o lume pe care ne-o imaginam, extrapoland nejustificat modelul democratic occidental, ordonata, rationala si structurata prin norme si institutii - terorismul irational face parte din viata noastra, oricat de ironic ar fi asta pentru ceva care iti curma viata sau o ameninta constant. Sentimentul cel mai deconcertant si descumpanitor vine din aceasta apropiere de terorism derivata din potentialitatea ridicata de a fi victima a unui fenomen incontrolabil. Daca un sentiment asemanator te incearca in fata fortelor naturii, sunt totusi zone in care stii sigur ca nu trebuie sa te temi de cutremure sau eruptii vulcanice. Astfel de zone sigure nu exista in fata terorismului. Impredictibilitatea si, potential, omniprezenta terorismului dau nastere unui alt sentiment, cel de familiaritate cu terorismul. Nu am inteles foarte bine logica fortata din spatele termenului pompos de “politie de proximitate”. La fel de fortat si usor pretios ar fi poate si cel de terorism de proximitate, care a facut si emuli sub forma “diplomatie de proximitate”. Totusi vecinatatea cu terorismul este ceea ce trebuie sa fi simtit new-yorkezii, madrilenii, londonezii, dar si locuitorii din Casablanca si Istanbul. Proximitatea aceasta virtuala nu este circumscrisa national. In urma atacurilor din 11 septembrie din New York au pierit 2. 672 de persoane din 86 de tari, inclusiv doi romani: Corina si Alexandru Stan. Alti romani au murit in urma unor atacuri teroriste in Israel (2 in 2001, 3 in 2002 si cei mai multi in 1996, cand in urma unui atentat sinucigas si-au pierdut viata 6 muncitori romani). Terorismul loveste nediscriminatoriu. Nimeni nu este a priori ferit de terorism, nimeni nu poate spune ca nu este, sau poate fi, si problema lui. Poate unii locuitori din catune izolate din Apuseni sau din Laponia ar putea pretinde ca nu este grija lor. Probabilitatea este mai mica, e adevarat. Poate fi insa si problema lor daca un virus bacteriologic sau un nor radioactiv ii atinge.
Familiaritatea cu terorismul provenita din expunerea mediatica constanta este totusi inselatoare. Putini dintre noi suntem, in spatiul euro-atlantic cel putin, martorii directi ai unui fenomen limitat totusi ca intensitate si teritorialitate. Desi terorismul nu este un fenomen nou si nu a devenit un fapt banal, cotidian in zilele noastre, acesta este indubitabil o realitate a contemporaneitatii precum clonarea, organismele modificate genetic, chirurgia plastica, SIDA sau lansarea pe orbita a satelitilor comerciali. Generarea de psihoze este insa la fel de periculoasa ca si relativizarea sau minimalizarea fenomenului.
Si la noi?
Noi romanii nu ne putem considera tinte directe sau predilecte. Nu am fost expusi unui atentat, desi unii se grabeau dupa septembrie 2001 sa anunte un atac iminent asupra Romaniei, aliatul Americii. Am ascultat naucit prelegerea unui rector al unei institutii de invatamant superior in care prorocea, in 2003, ca in Romania va avea loc, pana la sfarsitul acelui an, un atentat terorist. Halucinant, dar tipic pentru cititorii in globuri de cristal care arunca predictii in speranta ca, daca nu se implinesc, ele vor fi oricum uitate, iar daca se adeveresc vor fi profeti in tara lor. Caracterul presei romanesti si oportunismul politic vor crea fara indoiala psihoze si in Romania, daca un astfel de atentat ar avea loc in regiunea sau pe teritoriul nostru. Totusi, un astfel de scenariu nu este de domeniul SF-ului, nefiind insa nici plauzibil in contextul actual. Fie si doar pentru ca nu suntem interesanti si cea mai mare parte din musulmanii de imigratie recenta din tara noastra au interese de afaceri si sunt integrati in societate. Singurul motiv pentru care am putea fi loviti ar fi ca suntem accesibili, daca masurile de securitate nationala nu sunt dintre cele mai bune. Pentru ca impenetrabile oricum nu pot fi, asa cum am vazut recent si la Londra.
