Irak dupa alegeri (II)

Intoarcerea la Constitutie

Dupa formarea guvernului, al doilea pas major în perioada postelectorala este amendarea Constitutiei. Un pas înainte facut gresit nu este un pas înainte în directia buna. Constitutia, desi ratificata prin votul kurzilor si siitilor la 15 octombrie anul trecut, nu a fost adoptata în urma unui consens care sa se fondeze pe adeziunea rezultata în urma unui compromis inclusiv cu toate comunitatile. Constitutia este marcata de un viciu de nastere care o handicapeaza. Sunitii se opun multor prevederi, în special privind posibilitatea regionalizarii si distributia resurselor obtinute din exploatarea petrolului. Totusi, nu trebuie uitat ca sunitii au dominat tara de la obtinerea independentei în 1920, iar siitii si kurzii au fost adesea asupriti de un guvern central autoritar.

Si americanii au avut antifederalistii lor. Spre deosebire de cei americani, antifederalistii irakieni, sunitii, sunt opusi unei federatii cu un guvern central foarte slab. Constitutia Americana prevedea, în 1788, ca va intra în vigoare dupa ce va fi ratificata de adunarile legislative a 9 dintre cele 13 state originale. Deci erau necesare doua treimi dintre statele membre ale federatiei americane pentru adoptarea Constitutiei, pe cand în Irak a fost vorba de doua treimi dintre alegatorii din cel putin trei provincii pentru a bloca adoptarea ei. Irakienii nu au avut un Federalist Papers, nu au avut un Madison, Jay sau Hamilton care sa ofere interpretari si explicatii ale Constitutiei pentru toti electorii. Multi irakieni nu au aflat decat din predicile imamilor din moschei despre document.

Sunitii au cerut amendarea a sase articole din Constitutie, conditionand astfel participarea în alegerile din decembrie. Se pare ca un acord preliminar a fost atins: un comitet al noului parlament va propune amendamente Constitutiei. Cel mai probabil, amendamentele vor fi adoptate în parlament în ciuda unor probleme juridice, preferabile unor dificultati politice generate de un nou referendum.

“Ali este cu voi”

Un prieten irakian îmi spunea, cu un ochi la televizorul unde rula pe viu filmul procesului fostului presedinte si cu altul la planurile de organizare a înregistrarii partidelor politice care au concurat în alegeri, ca macar acum exista speranta. Pe vremea lui Saddam Hussein nu exista nici o speranta, acum putem sa întrevedem alt viitor, mi-a spus Mostafa. Am ezitat daca sa îi spun ca cei mai multi romani au simtit la fel acum 15 ani. Multi am fost dezamagiti de ritmul lent al schimbarilor, de coruptie si îmbogatirea multora prin cai ilicite sau speculatii sustinute politic. Deja multi irakieni sunt deziluzionati de cei ce îi conduc. “Avem prea multi Ali Baba”, asa cum îi numesc irakienii în mod curent pe hoti.

Totusi, dezamagirea nu a atins nivelul deznadejdii. Am avut ocazia sa vad în cadrul unei misiuni de investigare electorala în Al Hilla ca votul nu a fost un gest rece de marcare a buletinului de vot în dreptul formatiunii preferate. Multi irakieni au scris în casuta partidului pentru care vroiau sa voteze mesaje de genul: “Ali este cu voi”, “Da, de o mie de ori da” sau “Cei mai buni, da”. Oamenii cred în alegeri, spera într-un viitor mai bun.

Tot în Al Hilla, am întalnit romani, într-o baza militara, la numai 2-3 kilometri de stravechiul Babilon. Iulian Busuioc, unul din cei 100 de militari romani din Al Hilla, tocmai renegocia conditiile repararii unui televizor achizitionat de la un întreprinzator local si, dupa surpriza initiala a întalnirii unui conational în Irak, mi-a povestit ca moralul le-a fost considerabil ridicat de recenta vizita a Mihaelei Radulescu. Proiectele de reconstructie a unitatii militare s-au încheiat si romanii se vor muta în ianuarie la Al Kut, o zona nu foarte prietenoasa.

Nu se mai poate fara “hejab”-uri

Razboiul în Irak nu se poarta numai cu mitraliere si mortiere, ci, de curand, si cu graffiti pe peretii din orasele irakiene, unde se pot vedea atat mesaje cu “O sa facem din Irak cimitirul americanilor”, cat si mesaje propagandistice oficiale “Irak si SUA: prieteni”. Irakienii au învatat repede nonregulile campaniei murdare. Principala coalitie siita s-a temut ca Allawi o sa le ia voturile (ceea ce s-a si întamplat), asa ca au umplut strazile de afise cu Allawi langa o sticla de whiskey. Tot într-o societate musulmana traditionalista, în , un candidat a fost acuzat ca bea whiskey. Replica sa: “eu poate mai beau whiskey din cand in cand, dar voi beti tot timpul sangele saracilor” a devenit sloganul sau în campanie si a castigat alegerile. Ceea ce a dovedit primordialitatea economicului în fata factorilor religiosi si politici. In Irak, istoria recenta este însa foarte vie. Allawi, siit, care a colaborat înainte sa fuga în Occident cu partidul Baas dominat de suniti, a avut de suferit de pe urma campaniei negative împotriva sa, în special a asocierii sale cu fostul regim al lui Saddam. Afise sugestive îl înfatisau drept unul din capetele hidoase ale unui sarpe, celalalt cap fiind Saddam. Ambele capete erau patronate de un demon. In dreptul amandurora era cifra 37: 37 de ani de crime ale partidului Baas si 37 de miliarde furate de Allawi cand era prim-ministru.

Trebuie spus ca înlaturarea lui Saddam nu a adus numai lucruri bune si în Irak nu au loc numai alegeri urmate de sarbatori. Multi irakieni îsi amintesc ca în Bagdad se purtau fuste mini în anii ’80 si seara se iesea la restaurante si cinematografe, chiar daca Saddam îsi construise cate un palat fastuos în fiecare guvernorat. Acum, din cauza presiunii liderilor religiosi si a riscurilor de a fi aruncat în aer de un atentator sinucigas, lumea sta în case, iar libertatea vestimentara este minima. Doar în Bagdad si în Kurdistan am putut sa mai vad femei fara capul acoperit cu “hejab”-uri si fara sa fie învesmantate în negru din cap pana în picioare. Saloanele de coafura sunt aruncate în aer. Crimele de onoare sunt în crestere: neveste, surori, fiice, nepoate ucise de membri ai familiei pentru ca ar fi pacatuit. In Bagdad au loc, în medie, în jur de 100 de cazuri de rapiri pe zi, în unele situatii copiii sunt rascumparati cu masinile parintilor. Asasinatele sunt si ele curente. Gunoiul de pe strazi nu este ridicat, iar transportul în comun este asigurat doar de întreprinzatori privati. Spitalele nu au aparatura si medicamente. Benzina este mai scumpa decat pe vremea lui Saddam (totusi îti faci înca un plin de rezervor cu 1 dolar) si cozile din fata benzinariilor depasesc de regula un kilometru. Reconstructia trebuie sa înceapa cu proiecte care pot aduce o diferenta în viata cotidiana.

Generatii de sacrificiu

Desi oricand se pot gasi resorturi pentru a declansa, prin ura si încrancenare, lupte si divizari, majoritatea irakienilor par sa fi atins limita tolerantei si a saturatiei fata de privatiuni. Aceasta genereaza o presiune interna pe care liderii tuturor comunitatilor din Irak o sesizeaza, alaturi de presiunile externe.

Incepand cu regimul baasist al lui Al-Bakr din 1968 si apoi cu era Saddam, din 1979, razboiul din 1980-’88 cu Iranul, invazia Kuweitului din 1991, embargoul si ocupatia de dupa martie 2003, practic, generatiile care au acum mai putin de 40 de ani nu îsi amintesc decat de asupriri, razboaie si privatiuni. Ceea ce ii uneste deopotriva pe suniti, siiti, crestini sau kurzi (multi din familii mixte) este suferinta comuna si faptul ca nu vor sa isi vada tara desirata. Cu exceptia kurzilor, care urmaresc independenta, restul irakienilor, suniti sau siiti, nu vor sa isi vada tara hacuita. Sondajele de opinie au indicat ca 70% dintre irakieni vor un Irak unit si un lider puternic care sa aduca securitate pe strazi si prosperitate în case.

Pentru noi, romanii, ca sa întelegem mai bine ce se intampla in Irak, trebuie sa ne inchipuim ca, inainte sa fi scapat de tovarasul Ceausescu, acesta ne-ar fi aruncat in doua razboaie devastatoare pentru economie si vietile noastre, in care zeci de mii ar fi murit, iar dupa ce am fi scapat de el, am fi avut un embargou de mai bine de zece ani, urmat de o invazie si o ocupatie, dupa care segmente ale societatii s-ar fi eliminat reciproc, prin executii sumare si arbitrare, în tara ar fi intrat sute de straini, care ar fi început alaturi de o parte din conationali o lupta în numele Domnului. Cam prin asta au trecut irakienii in ultimii mai bine de 30 de ani.

Desi real, se exagereaza riscul ca Irakul sa fie rupt in trei bucati inegale: nordul kurd, sudul siit, ambele bogate in resurse de petrol, si vestul si centrul sunit. Primul motiv pentru care acest lucru e greu de imaginat este ca agenda liderilor pare a fi diferita de cea a cetatenilor de rand. Cea mai mare parte a siitilor se considera irakieni si, in ciuda diferentei religioase fata de suniti, nu isi vad un viitor comun cu Iranul, de care ii desparte o diferenta etnica. Siitii irakieni sunt arabi, nu persani. Kurzii nu sunt arabi, dar sunt suniti. Exista insa destule legaturi intre aceste comunitati care au fost descrise adeseori, pe nedrept, ca fiind ireconciliabile. Al doilea motiv este exogen. Iranul, care este acuzat ca inarmeaza militiile siite, dar si ca a continuat istoria sustinerii kurzilor, Siria - ca permite influxul de insurgenti suniti in Irak. Toti vecinii au interese cruciale in Irak: Arabia Saudita, Siria, Turcia, Iordania, Iranul, Kuweitul. Acestia, alaturi de SUA, au capacitatile lor de influentare in Irak. In afara celor direct implicati, nimanui nu i-ar conveni un sud siit apropiat de sau un Kurdistan irakian independent.

Retragerea militara americana

Administratia republicana sustine, nu fara argumente, ca, în conditiile persistentei insurgentei si a operativitatii limitate a celor 250.000 de militari si politisti irakieni, este înca prematura o retragere totala din Irak. Americanii au anuntat însa o retragere graduala. Un ofiter în armata irakiana castiga înainte 5 dolari, acum castiga între 400 si 500 de dolari. Armata irakiana s-a refacut, dar se spune ca nu este complet capabila sa lupte eficient împotriva insurgentilor.

SUA vor începe gradual, în 2006, retragerea din Irak, în parte si datorita presiunii interne, dupa esecul gestionarii efectelor uraganului Katrina si saturatia opiniei publice americane de probleme noninterne care reclama fonduri imense din bugetul national. Dar nu se vor retrage complet. Un zbor cu elicopterul deasupra Irakului îti dezvaluie nu numai conditii de viata paupere în sate rasfirate, craterele bombardamentelor de acum trei ani, dar si baze militare americane cu tone de bariere de ciment, elicoptere, corturi, baraci, tiruri, tancuri, toate corect aliniate pe suprafete intinse. Toate acestea, ca si cei 160.000 de militari americani, nu vor disparea peste noapte.

Pe termen lung, este foarte putin probabil ca SUA sa se retraga complet din Irak, asa cum nu au facut-o dupa ocuparea Filipinelor, Coreei de Sud, Japoniei sau Germaniei. Baze militare au fost lasate în urma pe baza unui acord privind statutul fortelor americane pe acele teritorii. Noul guvern irakian va fi chemat cel mai probabil sa încheie cu SUA un astfel de acord pentru cateva baze americane amplasate strategic. De aceea, compozitia urmatorului guvern irakian va fi importanta. Dupa dezimplicarea militara americana din Irak, totul depinde de dorinta elitei politice a tuturor comunitatilor de a promova politici moderate. Petrolul Irakului poate dezvolta rapid tara, iar elita culturala poate oferi energia vitala a regenerarii. Totul depinde de înclinatia spre moderatie a liderilor politici.

Pe fondul acestor zbateri cu final incert si a peisajului pestrit care ofera fundalul general, se desfasoara, partial ignorat, procesul lui Saddam. L-am întrebat pe judecatorul lui Saddam, cu care s-a întamplat sa iau masa, daca Saddam o sa aiba sfarsitul lui Ceausescu. A zambit si mi-a spus ca procesul e diferit. Ce e drept, procesul lui Saddam dureaza de mai mult de 3 ore.

Bagdad, 29 decembrie 2005