De același autor
Chinezii par sa aiba o raportare la timp diferita fata de europeni. Timpul lung prevaleaza, chinezii gandesc in perioade generoase de timp. China duce o politica pe termen lung, care ar putea cuprinde doua stagii. In prima etapa, China trebuie sa isi creeze o baza economica, sa isi multiplice resursele financiare pentru a se putea dezvolta strategic si afirma politic. Dupa aceea, China se poate manifesta ca o mare putere, la nivel regional si global. Prima etapa este oricum departe de a fi incheiata.
In planul relatiilor internationale se vede deja o ofensiva discreta a Chinei. Chinezii au investitii in Africa si America Latina si relatii politice bune cu lideri din aceste zone. Tenacitatea si perseverenta chineza dau roade. Companiile chineze extrag petrol, exporta sau construiesc fabrici si strazi in Angola, Gabon, Sudan, Africa de Sud. Politica chineza include si pregatirea unei elite africane pregatite in China: 10.000 de studenti africani studiaza in universitati chineze in fiecare an. Din 15 miliarde de dolari investiti in Africa anul trecut, aproape 1 miliard a fost investitii chineze, China avand relatii diplomatice cu 47 din cele 53 de tari de pe continentul negru. Tot ce cere China este recunoasterea drepturilor sale asupra Taiwanului si unda verde pentru investitii chineze si comert. Oriunde altii lasa terenul gol, chinezii isi sporesc prezenta. Din primele 15 firme straine care opereaza in cea mai mare tara din Africa, Sudan, 13 sunt chineze. In schimbul petrolului extras din aceasta tara, China acorda sprijin politic guvernului de la Khartoum cand Consiliul de Securitate, in care China este membru permanent cu drept de veto, intentioneaza sa adopte o linie mai transanta fata de guvernul sudanez pentru a opri atrocitatile din Darfur si a incheia definitiv procesul de pace cu rebelii din Sud. China incepe sa arate ca este un jucator global, chiar daca nu dispune inca de atuuri sa joace tot timpul in divizia A. Demersurile politice si economice sunt sprijinite si prin trupele cu care China contribuie la misiunile ONU de mentinere a pacii, de pilda in Liberia si Republica Democratica Congo, tari bogate in resurse. China intentioneaza anul acesta sa trimita trupe sub stindardul ONU si in Sudan.
Dincolo de incercarea de a-si constitui propria zona de influenta, China s-a lansat in cooperari regionale. In 2001, a incheiat cu Rusia si patru din "stanurile" din Asia Centrala un acord de cooperare. Organizatia pentru cooperare convenita la Shanghai prevede contraponderea Americii prin cooperare politica, economica, stiintifica si tehnologica intre membri. Fosti aliati din timpul Razboiului Rece ai SUA, chinezii s-au aliat cu rusii, care le furnizeaza majoritatea importului de armament si o importanta parte a petrolului si gazelor.
Confruntare sau inevitabila cooperare
Chiar si in aceste conditii, autori precum Robert Kaplan afirma ca interesele divergente dintre SUA si China in Pacific pot conduce spre confruntare militara, un al doilea Razboi Rece fiind iminent, odata cu mutarea centrului geostrategic de gravitate din Europa si Orientul Apropiat spre Asia. Argumentele sale sunt investitiile de 30 de miliarde de dolari ale Chinei, in 2005, in industria de aparare si in dezvoltarea capacitatilor militare cu vocatie de proiectare a fortei la distanta: rachete, submarine si avioane de vanatoare.
Este o dovada a unui spirit beligerant alocarea a 10% mai mult in fiecare an bugetului apararii? China isi da seama ca, daca vrea sa fie credibila politic, trebuie sa fie puternica si militar, nu doar economic. Rationament pe care Uniunea Europeana nu pare sa il impartaseasca cand majoritatea tarilor membre sunt puse in fata problemei de a investi in industria de aparare, cercetare strategica sau constituirea unei forte militare comune. Este adevarat, China se afla pe locul patru in lume in privinta bugetului alocat apararii si are cea mai mare armata din lume - 2,5 milioane de oameni. Dar, chiar si in aceste conditii, China nu cheltuieste pe aparare decat 10% din cat aloca anual Congresul SUA Pentagonului.
Intelepciunea chineza spune sa amani bataliile pe care nu este sigur ca poti sa le castigi. China trebuie sa se concentreze asupra unei strategii de crestere economica. Odata creat fundamentul economic, China ar putea trece la alta etapa in care sa aiba o atitudine mult mai ofensiva in politica internationala. Pentru moment nu isi permite sa isi sperie actualii parteneri economici, depinzand de investitiile straine, in special ale SUA, Europei, Japoniei si ale "tigrilor" asiatici, care urmaresc cu atentie miscarile Chinei si ar amenda imediat orice politici militare hazardate sau o politica insotita de iz imperialist.
In ciuda vocilor alarmiste, cel mai probabil insa competitia dintre China si SUA nu va fi militara, ci se va exprima economic. O rivalitate susceptibila sa fie transata, ca si in cazul razboaielor economice dintre SUA si Uniunea Europeana in privinta exportului de branza, banane, otel sau a subventiilor pentru Boeing sau Airbus, prin mijloace de negociere si compromis in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, din care face parte si China din 2001. Asa cum Romania s-a transformat in ultimii 15 ani prin reforme care sa incorporeze, sub presiunea integrarii europene, in legislatia si practica interna standardele Uniunii Europene, in mod similar China a trebuit sa isi deschida si mai mult piata si sa adopte reforme care sa ii permita aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului.
Oficialii chinezi, dar si chinezii de rand, par sa fie mai curand orientati spre o viata mai buna si succes prin afaceri, desi recentele manifestatii antijaponeze din China au aratat ca exista un rezervor plin al nationalismului care poate scapa de sub controlul comunist. In fond, si chinezii pasesc pe o terra incognita, ineditul modelului si particularitatile situatiei facand ca experimentul lor sa se construiasca din mers, prin incercari si rectificari.
Competitie pentru resurse
Anul acesta, Earth Policy Institute a anuntat ca SUA au fost depasite de China in consumul de otel, carbune, carne si grane. O competitie pentru resurse, un razboi economic e mai probabil decat o confruntare militara intre SUA si China. Cele doua tari concureaza deja acerb pentru petrolul mondial. China produce 3,3 milioane de barili de petrol pe zi, jumatate din cat consuma in prezent. Iar nevoile Chinei cresc pe masura ce economia sa se dilata. O economie in crestere are nevoie de energie. Modernizarea Chinei si coeziunea sa interna depind de gasirea de noi resurse de petrol si gaze. China secondeaza deja SUA, fiind al doilea consumator de petrol din lume. Cele 20 de milioane de masini din China vor ajunge, in 2020, 120 de milioane, pe masura ce mai multi chinezi o sa aiba putere de cumparare si vor renunta la traditionalele biciclete. Chiar si asa, vor fi departe de cele 230 de milioane de masini din SUA, in 2001, care consuma 21 de milioane de barili de petrol pe zi. Aceasta la o populatie de aproape patru ori mai mica decat a Chinei. Nu numai China si SUA au nevoie de mai mult petrol. India si alte economii in expansiune impartasesc setea de energie. Presedintele Venezuelei, tara care produce 3 milioane de barili de petrol pe zi, a anuntat ca ar putea reorienta exportul titeiului din tara sa dinspre SUA catre China. Petrolul venezuelean acopera 10% din necesarul SUA. China extrage deja petrol din tari africane, acoperind mai bine de 25% din nevoile sale actuale. China se afla totodata in relatii de concurenta pentru petrolul rusesc si din Kazahstan atat cu Japonia, cat si cu Uniunea Europeana, traseul unui nou oleoduct facand obiectul unor negocieri intense. Diverse previziuni, de la colaps intern si implozie bancara pana la consolidare economica si militara ce va conduce spre un conflict inevitabil cu actuala superputere mondiala, SUA, alimenteaza strategiile si viziunile privind viitorul Chinei si configurarea relatiilor internationale in secolul abia inceput. Anumiti analisti prevad deja decaderea SUA si triumful Chinei. Unii dintre ei s-au grabit sa anunte ca, dupa dominatia Europei asupra lumii incepand din secolul al XVII-lea si cea a Americii incepand din secolul al XX-lea, asistam la urmatoarea mare schimbare de paradigma mondiala prin mutarea centrului de putere in Asia, cu exponentii China, India si Japonia.
Poate cel mai onest ar fi sa recunoastem ca este mai probabil ca centri de putere sa se dezvolte concurand SUA mai degraba la nivel regional, precum China si India in Asia, sau Uniunea Europeana pe vechiul continent, fiind posibila si reemergenta Rusiei. Acesti centri de putere nu vor fi insa autonomi, ci legati prin retele care ii interconecteaza prin interese comune.
SUA nu par sa fie pregatite sau animate de dorinta de a preda stafeta Chinei. In topul celor 500 de mari companii din lume, doar 15 sunt chinezesti, marea majoritate fiind americane si europene. In ciuda globalizarii, SUA sunt in continuare cel mai mare producator mondial, acoperindu-si in proportie de 75% propriile nevoi de consum. Alte tari si zone ale lumii pot prelua locul Chinei, daca vor reusi sa produca mai ieftin si calitativ mai bine. India are in regiunea Bangalore un al doilea Silicon Valley, unde sunt localizate toate marile companii care produc si ofera servicii in domeniul tehnologiei de varf.
Arnold Toynbee, in studiul sau comparativ asupra a 26 de civilizatii care au marcat istoria omenirii, surprinde cauzele care au dus la geneza, cresterea si decaderea marilor imperii si civilizatii dominante de-a lungul istoriei. Suntem avertizati ca o sursa a ridicarii puterilor dominante in lume, dar si a declinului lor, a fost dobandirea sau, respectiv, pierderea coeziunii sociale interne si a unei creativitati si vitalitati deosebite. SUA inca nu par sa duca lipsa de acestea, in timp ce China nu poate pretinde ca sta foarte bine la toate aceste capitole. Totusi, deficitul bugetar al SUA si prezenta peste hotare a 500.000 de militari americani avertizeaza asupra disiparii resurselor, extinderii si ambitiilor nemasurate, cauze care au condus la prabusirea altor mari puteri.
Interdependente
Incontestabil, China va fi o mare putere. Intrebarea este cat de mare. In prezent, nici o tara nu se poate dezvolta in afara realitatii globalizarii si a retelelor internationale. Conflictul, sub forma unui razboi conventional, nu este inevitabil, mai ales cand interdependenta este atat de mare. Nivelul total al investitiilor americane in China este in prezent de 48 de miliarde de dolari. Nu numai China beneficiaza de pe urma investitiilor americane, ea insasi investind, in 2004, un miliard de dolari in SUA. Exporturile Chinei in SUA au crescut de 1.600 ori in ultimii 15 ani. China are in bancile sale rezerve de 600 de miliarde de dolari. Cea mai mare corporatie americana si mondiala, Wal-Mart, importa anual bunuri in valoare de 18 miliarde de dolari produse in China. Volumul exporturilor UE in China a crescut cu 600% in 15 ani.
Relatiile politic tensionate dintre Japonia si China nu au impiedicat 28.000 de companii japoneze sa investeasca in regiunea Dalian din sud-vestul Chinei, deschizandu-si sucursale de productie. La fel, investitiile taiwaneze in China continentala si profitul mutual nu par sa tina seama de frictiunile politice.
Pentru Romania, aspectul strategic, oricat de important international, ar trebui sa paleasca in fata celui economic, national. Schimburile economice cu China ar trebui sa evolueze de la importul de carioci, traficul cu falsuri sau exportul de materii prime. Anul trecut balanta comerciala a fost net defavorabila tarii noastre. Importam mult mai mult decat exportam, deficitul comercial fiind de 1,2 miliarde de dolari. Valoarea totala a investitiilor chineze in Romania atinge doar 180 de milioane de dolari. Primul forum de afaceri Romania-China de anul acesta a fost considerat un succes, dar trebuie sa semnam contracte. Fostul numarul unu chinez, Jiang Zemin, fost diplomat in Romania, este vorbitor perfect de romana, fiind capabil sa recite din Eminescu. In fond, China arata ca noul pamant al fagaduintei. De ce nu am reusi si noi, mai ales ca alte tari europene sunt masiv prezente in zona? Macar daca am vinde cateva milioane de sticle de Feteasca Neagra pe an sau tigari Carpati celor 350 de milioane de fumatori din China. Bunavointa, interes si simpatie din partea Chinei exista.
