De același autor
Iata un bun exemplu despre cum se rateaza o emisiune. Sa vedem care sunt cauzele acestei ratari. Mai întai, zile în sir, spectatorul postului de televiziune Realitatea TV a fost bombardat cu un promo agresiv, al carui insert-logo obsedant ne arunca în fata imaginea unui ciobanas cam trecut de prima tinerete, nici prea vesel, nici prea trist, într-un moment de tandrete sufocanta, de tip dancing cheek to cheek, cu doua oi crete si tembele. Sa fi fost vorba, cumva, despre o emisiune culturala, de tip european, asa cum sugera textul promo-ului, cu o tematica precisa si cu un punctaj al discutiilor riguros întocmit, despre legende formatoare si specific national, despre arii spirituale si concesii comportamentale asumate, despre ce dai, benevol, si ce trebuie sa primesti, într-un proces al integrarii, anevoios si de durata, sau doar asumarea strict formala a unei obligatii redactionale, ce trebuia bifata? Cohorta de sponsori grei ai emisiunii ne atragea atentia ca sefii compartimentelor de marketing adulmecasera rata crescuta a castigurilor la vanzare, garantate de tinuta, consistenta si audienta emisiunii. Cei trei invitati de marca, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si Cristian Tudor Popescu, alaturi de moderatorul emisiunii, Emil Hurezeanu, pareau o garantie în sprijinul primei alternative, dar titlul emisiunii, Miorita în Europa, banal, neinspirat si creator de confuzii, înclina balanta în favoarea celei de a doua. Locul de desfasurare al emisiunii urma sa fie nu studioul de la Bucuresti, ci capitala culturala europeana a anului 2007, Sibiul, în frumoasa curte interioara a primariei renovate. La ora începerii emisiunii, în fata unui public destul de numeros si divers (politicieni, oameni de afaceri, personalitati culturale, studenti etc.), totul era posibil: elocinta, cultura si charisma lui Hurezeanu, patosul, profunzimea si eleganta lui Liiceanu, amenitatea, echilibrul si jovialitatea ludica a lui Plesu, nerabdarea, inflexibilitatea rece si tonul apasat didactic al lui Popescu puteau fi premizele unei dezbateri reusite, pe orice tema, de la transhumanta si baladele ei autohtone, pana la telemeaua si salamul de Sibiu, înfratite cu branza de Rochfort si sunca de Parma. Cu o singura conditie: ca moderatorul sa impuna tema si directia discutiei, pe care sa o conduca ulterior cu tact si, mai ales, cu autoritate, amendand sau ocolind orice derapaj tematic si ton neadecvat. Spre nedumerirea publicului spectator, exprimata ulterior de mai multi participanti, dupa un exordiu ca la carte, expus de Emil Hurezeanu, Europa si valorile ei culturale au început, tot mai mult, sa piarda din ponderea initiala. La început insinuant, apoi din ce în ce mai brutal, Cristian Tudor Popescu a adus în discutie Apelul intelectualilor catre clasa politica, lansat recent si sustinut de Gabriel Liiceanu. Alternand zambetul cu schimonoseala si însotind argumentatia cu o gestica scapata de sub control, ce ar putea face oricand obiectul unei cercetari psihiatrice, inginerul creator de "constructuri si concepte", aparatorul înaltei meserii a jurnalismului, care nu are voie, nicicand, sa cada în pacatul partizanatului politic, s-a dezlantuit într-o vindicta sui-generis împotriva celor care îndraznisera sa faca, în Apelul mentionat, bineînteles în mod nemeritat si total abuziv, din presedintele Traian Basescu un "fel de Mesia, de salvator al neamului". Si cum Gabriel Liiceanu era singurul dintre semnatarii Apelului (vreo 60 de intelectuali, printre care se gaseau, horribile dictu, si cativa jurnalisti) prezent la discutii, acesta a devenit principalul beneficiar al acuzelor. Nici vorba de amendare, nici vorba de aducere a discutiei pe fagasul promis, ba mai mult, moderatorul pune paie, fine si subtiri, ce-i drept, pe focul declansat: "A personaliza institutiile politice nu tine de spiritul european", suna remarca lui în sprijinul guru-lui mediatic. Si apoi, pe noi, intelectualii, trebuie sa ne caracterizeze un ton rece al discursului, unul echilibrat si, eventual, dilematic, nu sa ne lasam prinsi, precum niste adolescenti în plasa hormonilor, de patetismul nesabuit si neproductiv. "Avem de-a face cu o dinamica proprie a unei autoinflamari, un apel patetic si subiectiv", adauga moderatorul, înainte de a mai întrerupe (pentru a cata oara?) emisiunea în favoarea sponsorilor si a platitorilor de publicitate. Iar dupa reintrarea în emisie, sentinta moderatorului cade, precum o secure, pe grumazul lui Liiceanu: "Orice intelectual are dreptul de a se însela". Aici, bonomia ludica a lui Andrei Plesu se transforma în argumente precise si taioase împotriva patetismului si a parerilor transante, care ne-au cam otravit societatea, au polarizat-o si au întretinut "o stare de febrilitate neplacuta si daunatoare". Agresat si umilit, Gabriel Liiceanu se resemneaza. Sedinta de blamare publica si-a atins, astfel, scopul. Un acuzator principal, îmbracat, cum o cerea protocolul unei asemenea emisiuni de tinuta europeana, într-un costum de jogging, patruns de justetea afirmatiilor sale si de înalta menire de profesor de jurnalistica (în numele careia, cu catva timp în urma, scria în ziarul Gandul despre "basinile logice ale lui Traian Basescu"), un judecator demn si drept cat timp e nevoie, un aparator ad-hoc, bonom si echilibrat, lipsit de incandescenta pernicioasa a pledoariei fatise, au creat, odata cu imaginea unui spectacol deplasat si inoportun, senzatia irepresibila a unei anume premeditari, abil mascate de melanjul umoral al invitatilor si de impredictibilitatea oricarei discutii publice. Ce a urmat, luarile de cuvant ale spectatorilor, îndemnati sa fie cat mai concisi pentru a permite si altora sa fie cat mai concisi, pentru ca din concizia la pachet sa ne alegem cu cat mai multe momente de publicitate, în favoarea produselor romanesti si europene, au conturat definitiv esecul. Departe de Europa, Miorita behaie, înca, prin maracinii patriei. I-as sugera lui Gabriel Liiceanu, ca, de acum încolo, înainte de a se îndrepta spre studioul Realitatea TV, sa numere în gand pana la 10. Sau pana la 3.286.522.
