De același autor
Iata un titlu mult prea vag, care cu greu s-ar potrivi chiar si unei dezbateri de tipul acelor disputationes metaphysicae, de acum 8-9 secole, daramite unei emisiuni de televiziune, in anul 2007. Marti seara, la TVR 1, doua echipe sunt chemate sa se exprime, de pe pozitii antagonice, pe marginea unei teme politico-sociale impuse. As observa ca abordarea unui asemenea instrument de lucru poate da nastere la doua tipuri de confuzii: una de fond si una formala. Aceea de fond ar fi ca doua categorii filozofico-morale, de un atare calibru formator, nu devin operante cata vreme ele nu sunt si riguros circumscrise. Binele meu sau binele tau? E binele meu, neaparat, raul tau? Binele meu sau binele nostru? Putem ignora, in mod abuziv si discretionar, in numele binelui nostru, binele vostru? Intre egoism si aventurism colectivist, cu iz totalitar, intre strigatul disperat, neauzit, al celui nebagat in seama, si zbieratul de abolire a regulilor comunitare, ca stindard patat de sange, de legitimare a terorismului contemporan, mai incape si gandul catre celalalt, asa, pur si simplu, dintr-un sentiment elementar al datoriei umane si civice? Cat loc mai e, intre dreapta cumpanire si dorinta fierbinte de impartasire a "binelui", si pentru intepatura de vipera vicleana a ipocriziei nemântuite?
In ce priveste confuzia formala in preluarea unui astfel de titlu, ea a fost vizibila in seara de 8 mai 2007, cand, in numele pretinsei echidistante intrinseci, Liviu Mihaiu a declansat si girat un proces fals in premizele lui si manipulator in desfasurarea pledoariilor partizane. Obiectul asa-zisei dispute l-a facut, in mod eronat, presedintele suspendat Traian Basescu, el insusi prezent in studio. Si asta pentru ca adevarata miza a controversei trebuia sa o reprezinte nu persoana presedintelui, ci actiunea initiata de parlament pentru suspendarea acestuia, in vederea demiterii. Toti fuseseram martorii unui demers "democratic", prevazut in Constitutie ca atare, dar, prin folosirea lui in exces si lipsit de justificare constitutionala, ilegitim. Mai mult decat atat, odata cu nesocotirea concluziilor Curtii Constitutionale, care, prin rezolutia consultativa, dar de exclusiva specialitate si competenta, a afirmat ca presedintele nu a incalcat Constitutia si ca nu exista motive ale demiterii sale, parlamentul si-a permis, cu de la sine putere, in pofida oricaror legi cutumiare si de drept, asumarea, concomitenta, a rolului de parte in proces (ca acuzator) si de arbitru (ca judecator). Ca urmare, 322 de parlamentari policolori au dat frau liber frustrarilor, resentimentelor si temerilor proprii si au votat suspendarea din functie a dusmanului comun. Poporul urma sa se prezinte la urne, pentru a valida sau nu hotararea, atat de discutabila, a parlamentului. Aceasta hotarare instituia un mod periculos de a actiona al parlamentului, sub paravanul democratiei, prin folosirea abuziva si mecanicista a unor prerogative constitutionale. Era ceea ce se cheama, in mod curent, in practica judecatoreasca, un abuz in serviciu, multiplicat de 322 de ori in numele libertatii de constiinta. Iata de ce "leul" (Victor Ciutacu), "felina" (Corina Dragotescu) si "ursuletul Koala" (Laurentiu Ciocazanu) si-au dat labutele, la sunetele goarnei lui Liviu Mihaiu, si au pornit sa haituiasca "victima" prin savana libertatii de expresie si opinie. S-au trecut in revista acuze ce n-aveau nici o legatura cu subiectul, cat de nesincer sau brutal e Traian Basescu, ce defecte de comportament si de exprimare, ce vicii ascunse ori manifeste are si, mai ales (caci aici se ascundea iepurele), cat de nepotrivita este persoana cu functia pe care o reprezinta. In tabara aparatorilor, bietul Traian Ungureanu, privit adesea cu ironie si condescendenta, abia mai facea fata atacurilor, nu doar din partea adversarilor, cat si din partea unui cameleon, strecurat de moderator, cu abilitate perfida, in linia intai a defensivei (Catalin Tolontan). Aflat nu dincolo de bine si de rau, ci intr-un echilibru destul de precar, intre bine si rau, Liviu Mihaiu si-a dezbracat, de cateva ori, hainele de arbitru si a intrat si el in cursa, aruncand, ca un adevarat guerillero, in directia "victimei", mici sageti cu varful bont, muiate in narcoticul dulce-amarui, ce se vinde, in exclusivitate, pe la chioscurile unui trust de presa. Unde era, asadar, in cazul de fata, binele si unde era raul? Intrebati trandafirul!
In aceeasi capcana a cazut si Gabriel Liiceanu, invitat la o Editie speciala, la Realitatea TV, in seara de 11 mai 2007, de catre moderatorul Stelian Tanase. Discutia urma sa se invarta in jurul aceluiasi subiect. Netam-nesam, dupa ce Gabriel Liiceanu isi motiveaza pozitia de intelectual si cetatean impotriva suspendarii lui Traian Basescu, cu argumente solide si convingatoare, proaspatul premiat, Stelian Tanase, il intreaba: "Exista, in momentul acesta, o alternativa la Traian Basescu?". Fara sa observe nuanta diversionista, Gabriel Liiceanu se conformeaza, descriind sansele unuia sau a altuia de pe esichierul politic de a ajunge in fruntea statului si isi aminteste chiar de nefastul moment al anului 2000, cand, contre-coeur, Ion Iliescu a fost votat pe post de salvator al neamului. Urmeaza a doua intrebare: "Este Traian Basescu solutia providentiala, asa cum e Putin sau nu stiu cati altii in lume?". Din nou, cuminte si nebanuitor, Liiceanu explica diferentele de istorie si de personalitate, adaugand ca Traian Basescu reprezinta, acum, presedintele care ii satisface intr-o oarecare masura aspiratiile batjocorite vreme de 15 ani. "Mesianic, nu-i asa?", conchide, savant si cu talc, Stelian Tanase. Un talc, pe care, din pacate, Gabriel Liiceanu nu l-a mai prins.
Mai incape ceva intre bine si rau? Bineinteles: neantul manipularii. Exersata, dupa caz (si post de televiziune), cu rotiri de ciomag sau cu volute de floreta.
