De același autor
In fine, doua din trei e un rezultat destul de bun. Aceasta amintire placuta mi-a revenit in minte dupa cumplita dezvaluire a inca unui sadism al regimului de tortura de la Abu Ghraib. De parca violenta si abuzurile sexuale nu reprezentau o pedeapsa suficienta, gardienii i-au facut pe prizonieri sa incalce legea islamica, obligandu-i sa bea alcool.
Cum se impaca povestirile privitoare la cruzimea americanilor cu promisiunea democratiei pe care speram sa o instauram in Irak? Un posibil raspuns ar fi sa recunoastem cu umilinta ca istoria Americii a avut intotdeauna o parte umbrita, de la sclavie la Wounded Knee si My Lai. Dar in 2004 se poate gasi un raspuns mai usor: dati vina pe Janet Jackson pentru tot ce a mers prost in Irak.
Nu e o gluma. Unii dintre auto-proclamatii lideri morali ai Americii sustin imposibilul, anexand Abu Ghraib ca pe un alt avanpost in razboaiele culturii din acest an electoral. Charles Colson, infractor in cazul Watergate, acum devenit predicator, a declarat in fata unui grup strans la initiativa Consiliului de Cercetari pentru Familie ca gardienii inchisorii au fost corupti de "o dieta sustinuta de MTV si pornografie". Site-ul organizatiei Femei ingrijorate in apararea Americii a publicat o declaratie de principiu a lui Robert Knight, de la Institutul pentru Cultura si Familie, in care scandalul Abu Ghraib era denumit "Furtuna perfecta" a depravarii culturale americane, in care pornografia, in special cea gay, le-a dat soldatilor "ideea de a intretine relatii sado-masochiste si de a le inregistra pe caseta in stil tipic voyeurist". (Printre metodele profilactice prin care s-ar evita alte Abu Ghraib-uri in viitor, el include abolirea educatiei sexuale, interzicerea lui Howard Stern si a casatoriei intre persoanele de acelasi sex.) Vicepresedintele Fundatiei Heritage, Rebecca Hagelin, a gasit o legatura intre scandalul inchisorii si modul in care "tara noastra permite Hollywood-ului sa introduca aproape orice intr-un film, si totusi sa considere ca e recomandat minorilor de peste 13 ani."
Unele dintre aceste personaje au considerat, de asemenea, ca mass-media nu ar trebui sa arate prea mult fotografiile de la Abu Ghraib - poate chiar ar trebui sa nu le arate deloc -, de parca fotografiile erau problema, si nu ceea ce ele dezvaluiau. Aceste personaje sunt croite din aceeasi stofa ca si Jerry Falwell, care, la doar doua zile dupa 11 septembrie 2001, a incercat sa arunce vina pentru atacul Al-Quaeda asupra "paganilor", sustinatorilor avortului, homosexualilor si lesbienelor care "au incercat sa secularizeze America".
De data aceasta, intentia acestei strategii politice de admonestare - si este o strategie politica, in ciuda cvasi-religiozitatii unora dintre aderenti - este suficient de clara. Nu e vorba doar de demonizarea homosexualilor si a intregii galerii de "ticalosi" secularisti, asupra carora cade vina pentru orice rau din societatea americana; intentia este de a deculpabiliza administratia Bush in cazul Abu Ghraib, dezastrul care i-ar fi putut distruge misiunea din Irak. Daca pornografia sau MTV pot fi facute responsabile pentru comportamentul unora dintre gardieni, atunci toti superiorii acestora, de la comandantul suprem in jos, sunt nevinovati.
Ipocrizia celor care sustin aceasta teorie nu are margini. O mostra de ipocrizie a celor care predica vinovatia multimilor este ideea ca "americanii normali" - o expresie preferata de-a lui Knight - nu gusta amuzamentele seculare "ieftine", care cauzeaza atatea probleme. Cu alte cuvinte, pornografia care a condus la abuzurile din inchisori este gustata exclusiv in statele majoritar democrate. Faptele indica altceva. Phil Harvey, presedinte al firmei Adam&Eve din Carolina de Nord, unul dintre cei mai mari furnizori de produse pornografice prin comanda postala in SUA, a declarat intr-un interviu ca, de multi ani incoace, compania lui obtine cam acelasi profit in toate zonele tarii, cu exceptia statelor ultra-religioase Alabama si Mississippi, in care a vandut cu doar zece procente mai putine jucarii erotice si casete video pornografice decat in rest.
Americanii, indiferent de unde se afla si cu cine voteaza, au fost intotdeauna consumatorii unei culturi a sexului si violentei. Productia HBO a lui David Milch, Deadwood, care descrie cruzimea si carnalitatea care au insotit cucerirea Vestului, nu e tocmai fictiune pura. Dupa cum au aratat Luc Sante si Susan Sontag, fotografiile de la Abu Ghraib au un antecedent istoric aproape perfect in fotografiile unor americani care pozau fara rusine sub trupurile victimelor linsajelor, decenii in sir dupa incheierea Razboiului Civil. Ingrozitoarele fotografii erau trimise in chip de carti postale, la fel cum gardienii de la Abu Ghraib au trimis pe e-mail imaginile torturilor sau si le-au instalat pe desktop.
A da vina pe cultura pentru orice transgresiune americana, fie ca este de gravitatea celei de la Abu Ghraib sau a uciderilor de la liceul Columbine, sau de usuratatea si superficialitatea modei adolescentilor, inseamna sa ii absolvim pe americani de orice vina pentru absolut orice. In trecut, liberalii pretindeau ca toate pacatele americanilor erau cauzate de complexul militar-industrial; acum, conservatorii le arunca in spinarea complexului Viacom-Time Warner.
Presedintele Bush a promis repetat ca va introduce "o cultura a responsabilitatii in America", in care "fiecare dintre noi sa inteleaga ca este raspunzator pentru deciziile pe care le ia in viata". Pana la un punct. Acum, el spune ca imaginile de la Abu Ghraib nu reprezinta "America pe care o cunosc eu". (Poate ar trebui sa iasa mai mult.) Daca ar practica cu adevarat "o cultura a responsabilitatii", si-ar asuma responsabilitatea pentru actiunile propriului guvern, in loc sa isi exprime uluirea si nevinovatia. Ar putea, de exemplu, sa explice de ce propriul sau consilier de la Casa Alba, Alberto Gonzales, a scris in ianuarie 2002 un memoriu in care descria ca "invechite" conventiile de la Geneva in privinta tratamentului la care sunt supusi prizonierii din razboiul impotriva terorismului (in care categorie intra, ni se spune, si cazul irakian). Diseminarea intelepciunilor din acel memoriu in cadrul Departamentului de Aparare si printre liderii militari in ultimele 26 de luni ne-ar putea spune mai multe despre ce anume a dus la abuzurile din Abu Ghraib decat tot ce am auzit pana acum din partea administratiei Bush.
In discursul tinut in mai, presedintele parea gata sa adopte apararea culturala oferita de aliatii sai politici. El a numit Abu Ghraib un simbol al "mortii si torturii" in timpul lui Saddam Hussein, si a declarat ca aceeasi inchisoare a devenit si "un simbol al comportamentului dezonorant al catorva soldati americani". Reducand acuzatia la cea de "comportament dezonorant", Bush a reusit, printr-o manevra stilistica, sa ii achite pe soldatii acuzati de tortura, gasindu-i vinovati, in schimb, de infractiunea de a fi produs si consumat pornografie. (De asemenea, presedintele a incercat sa restranga culpa la "cativa soldati".) Poate spera ca vom crede ca ceea ce s-a intamplat la Abu Ghraib a fost opera unui mic grup de consumatori inraiti de pornografie.
Dar e greu sa credem ca asa ceva il va pacali pe barbatul din Najaf care sperase ca Statele Unite vor inlocui teroarea lui Saddam cu elixirul pe care el il numea "democratie". Orice altceva ar reprezenta America - inclusiv whisky si sex -, cel mai mult si mai mult ea ar trebui sa reprezinte domnia legii. Statele Unite nu vor aduce democratia in Irak pana ce ofiterii de rang inalt sau mai putin inalt nu vor fi trimisi in justitie pentru infractiuni care trec mult dincolo de domeniul fotografiilor pornografice - care, la urma urmelor, reprezinta doar o dovada.
Traducere din International Herald Tribune de Ilinca Anghelescu
