România actuală în o mie de cuvinte

El conține și propozițiile la care a trebuit să renunț, deoarece președintele Comisiei, dl Claude Moraes (aripa social-democraților), mi-a întrerupt intervenția după 8 minute, în timp ce pe primul vorbitor, dl Tudorel Toader, l-a lăsat să vorbească 15 minute.

Domnule președinte, doamnelor și domnilor,

Știți basmul rusesc cu mănușa vânătorului pierdută iarna în pădure? În ea intră mai întâi să se-ncălzească un iepure, apoi o vulpe, apoi un lup, apoi un urs… Ei bine, mănușa vânătorului sunt minutele pe care le-a acordat LIBE (Comisia Juridică și de Libertăți Civile a Parlamentului European) discursului meu. Iepurele, vulpea, lupul și ursul reprezintă evenimentele din istoria actuală a României. Iar eu sunt, iată, în situația de a le înghesui acum pe toate în mănușa europeană a celor 10 minute cât trebuie să dureze speech-ul meu.

Nu aș fi venit aici, ca cetățean al unei țări de zece ani membră a Uniunii Europene, dacă nu mi-aș fi simțit valorile democrației sever amenințate. Aș intitula discursul pe care vi-l adresez România actuală în o mie de cuvinte și voi încerca să rezum situația din țara mea în cinci puncte.

1. Ceea ce ca țară ne-a adus pe ultimul loc în atâtea dintre clasamentele Europei estemarea corupție, corupția la nivel înalt. Începând cu 2000, odată cu guvernul PSD al lui Adrian Năstase (prim-ministrul condamnat pentru corupție), corupția a devenit sistematică și „profesionistă”, parazitând an de an bugetul țării prin licitații trucate făcute în favoarea firmelor deținute de politicieni sau de familiile și acoliții lor. În ultimii 17 ani, țara s-a împărțit pe stăpâni regionali deținând funcții politice și administrative (au fost numiți „baroni”) , care s-au îmbogățit la nivel de zeci și sute de milioane de euro fără nici o justificare plauzibilă. Nimeni nu poate spune de câte miliarde de euro a fost jefuită România în acești 27 de ani…

2. Printr-un fericit concurs de împrejurări, de peste zece ani, a apărut Direcția Națională Anticorupție, condusă în ultimii patru ani de procurorul general Laura Codruța Kövesi. Această instituție a deschis câtorva mii de politicieni dosare de urmărire penală. Din bilanțul DNA pe 2015, rezultă că, în dosarele trimise în judecată, banii dați mită au fost de 431 milioane euro. În 2016, peste 800 de demnitari, printre care miniştri, parlamentari, magistraţi şi primari, au primit sentinţe finale pentru fapte de corupţie. Activitatea DNA a produs două efecte:
– a scos din circuitul infracțional câțiva corupți de mare anvergură și le-a amenințat, declanșând procedura de recuperare a daunelor, averile furate;
– a închis perspectiva îmbogățirii prin noi furturi.

3. Pe 11 decembrie 2016, coaliția PSD-ALDE a câștigat detașat alegerile parlamentare, cu voturile a doar 18% din totalul electoratului român. Nimeni nu a contestat acest rezultat. Deși condamnat penal cu suspendare și având un nou proces penal în curs, șeful PSD, Liviu Dragnea, și-a asumat funcția de Președinte al Camerei Deputaților. În timp ce șeful ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, aflat în proces penal pentru mărturie falsă și pentru favorizarea făptuitorului, a rămas, din mandatul anterior, Președinte al Senatului. Noul guvern – membrii lui au fost aleși nu după criterii de competență, ci de fidelitate personală necondiționată – a avut ca țel principal să-și scape de pușcărie pletora de penali. (20 dintre membrii Parlamentului român sunt urmăriți penal, trimiși în judecată sau condamnați.) De aceea, guvernarea PSD-ALDE a debutat printr-un atac frontal la adresa justiției. Ordonanța de urgență, dată de guvern în noaptea de 31 ianuarie, prin care erau dezincriminați condamnații penal, urma să-i scoată de sub rigorile legii în primul rând pe cei doi șefi de partide care conduc coaliția.

Acestea sunt faptele care au scos în stradă, vreme de peste o lună, sute de mii de oameni în toată țara. (Un rol fundamental în trezirea sentimentului civic al populației l-au avut câțiva jurnaliști de la publicațiile online, mai cu seamă Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi de la HotNews.ro.) Ceea ce s-a manifestat de la o zi la alta, având la origine indignarea, a fost conștiința specifică democrației că orice individ e obligat moral și politic, indiferent de meseria lui, să-și exerseze funcția de supraveghetor al puterii, adică meseria supremă de cetățean.

4. Unde ne aflăm: n-am nici o îndoială că Liviu Dragnea, șeful PSD și actualul președinte al Camerei, precum și colegii lui de partid și coaliție, pentru a scăpa de pușcărie și pentru a-și salva averile, nu s-ar da înapoi de la nimic. Au demonstrat-o de-a lungul anilor, au demonstrat-o cu asupra de măsură în aceste două luni. De la președintele Iliescu (arhitectul mineriadelor din 1990) și până la actualul șef al PSD, trecând prin guvernările Năstase și Ponta (ex-prim-ministru, autorul unei teze de doctorat plagiate și judecat astăzi pentru fals și uz de fals intelectual), istoria noastră post-comunistă a făcut din România, jefuind-o fără scrupule, poate că cel mai năpăstuit popor din Uniunea Europeană. Acum, cei care ne-au adus în această situație vor să se bucure nestingheriți de averile făcute din furt, fără teama de a răspunde în fața legii. Nu le-a ajuns impunitatea parlamentară. Acum ținta numărul 1 sunt Parchetul General și DNA. Iată declarația explicită a șefului PSD: „Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea d-nei Kövesi.”

5. Sigur, putem să ne pierdem în discuții oțioase și în detalii, dar uneori, în istorie, esențialul se reduce, ca în basme, la confruntarea dintre bine și rău. Pe de o parte, avem în România partidele politice, cu precădere cele care își spun, fără nici o acoperire, „socialiste”, și „oamenii de afaceri” generați de ele. Unicul lor țel acum este aservirea justiției.
Pe de altă parte, avem generația celor între 20 și 40 de ani, necontaminată de naționalismul lui Ceaușescu. De aici poate reîncepe totul. Reprezentanții ei – câțiva dintre ei se află în sală – sunt purtătorii valorilor democrației moderne, cei ce umplu de peste o lună stăzile României cu indignarea lor civic-neagresivă. Sunt inteligenți, dinamici și nu mai pot fi manipulați.
După cum poate știți, România are cea mai mare viteză medie de internet din Europa. Și ce legătură are asta cu recentele proteste de stradă care au uimit lumea și care pot constitui baza unui manual de democrație participativă? Are una evidentă. Cea mai rapidă conexiune de internet din Europa a produs nu o mobilizare enormă la un concert de rock, ci cea mai rapidă și solidă mobilizare a generației digitale a României pentru un scop comun, valabil oriunde pe lume: lupta împotriva corupției. Iar acest lucru a îmbrăcat forme de un civism desăvârșit: inventivitate și creativitate debordante (lozinci în românește, englezește, franțuzește, latinește; steagurile României și UE figurate la scara Pieței prin culori făcute din lumină), umor, tenacitate, non-violență, străzile rămase în urma manifestanților mai curate decât le face primăria, împrietenirea generațiilor, valul de afecțiune care s-a revărsat peste toți oamenii. Acesta nu mai e un tineret românesc pur și simplu, ci unul european, informat, care se exprimă și gândește european, care învață în Europa, care e acasă în Europa, care nu vrea să-și părăsească țara, dar care vrea să aibă o casă curată la el acasă. E de sperat că acest tineret va crea în curând un partid modern care, la viitoarele alegeri, va aduce lumea la vot și va înlocui astfel cel mai anacronic și mai vetust partid al României. Pentru acești tineri și pentru construcția lor viitoare am venit să vorbesc aici.

În concluzie – De câteva mii de ani, lumea civilizată pedepsește furtul și minciuna. În România, Partidul Social Democrat și guvernul desemnat de el vor să ne convingă, în secolul XXI, că cei care au sărăcit un întreg popor trebuie dezincriminați și lăsați în libertate. Pentru că refuzăm să ne întoarcem în peșterile istoriei și să închidem ochii la furtul și la minciuna instituționalizate, am ieșit acum o lună și jumătate în stradă. Și, dacă va fi nevoie, vom continua s-o facem.

***

Post Scriptum – Datorez în mod categoric o explicație privitoare la situația în care m-am pus când, în discursul meu de ieri de la Bruxelles, am făcut următoarea afirmație: «Acum, cei care ne-au adus în această situație vor să se bucure nestingheriți de averile făcute din furt, fără teama de a răspunde în fața legii. Nu le-a ajuns impunitatea parlamentară. Acum ținta numărul 1 sunt Parchetul General și DNA. Iată declarația explicită a șefului PSD: „Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea d-nei Kövesi”.»

Lucrul pe care mi-l reproșez este de a fi dat statut de citat (inexact) ideii adevărate care se ascundea în el. Altfel spus, am exprimat un adevăr, dându-i însă, prin folosirea ghilimelelor, pretenția de exactitate, lucru pe care l-am întărit și prin folosirea expresiei „declarația explicită”. Acest lucru mi-l asum în mod public ca pe o eroare. Nu însă ca pe o minciună. N-am avut nici o clipă intenția de a deforma o realitate știind foarte bine că adevărul e în altă parte. În acest caz, și doar în acesta, aș fi mințit.

Care este însă originea acestei afirmații pe care, în fondul ei, o consider în continuare perfect adevărată, chiar dacă, în litera ei, inexactă?
Cu excepția zilelor în care se transmit campionatele de tenis, nu sunt un privitor de televiziune. Deschid rar, zapez și închid după cinci minute. Duminică, cu două zile înainte de a pleca la Bruxelles, am căzut peste o afirmație a lui Liviu Dragnea de la RTV. Desigur, nu mi-am luat notițe și, când am formulat textul, am exprimat poziția lui Dragnea în principiu și în sensul de ansamblu al propoziției pe care apoi am pus-o în mod abuziv în ghilimele, convins fiind – cum sunt și acum pornind de la tot comportamentul lui –, că ea exprimă „pe scurtătură” credința (și dorința) intimă a șefului PSD. Lucru pe care, după ce, întorcându-mă și vizualizând scriptul emisiunii, continui să-l cred.

Dragnea este întrebat ce crede despre „evaluarea” pe care ministrul Justiției, Tudorel Toader, o pune la cale în privința activității conducerii Parchetului General și al DNA. Și răspunde: „Aștept și eu ca și mulți români, punctul de vedere al ministrului Justiției. Dacă acel om a zis că face o evaluare (…), cred că va face o evaluare profesionistă și cred că ar trebuie să îl lăsăm să o facă.” Întrebat apoi dacă va susține o eventuală decizie a ministrului de a cere înlocuirea lui Augustin Lazăr și a Laurei Codruța Kövesi, Dragnea răspunde: „Despre ce decizie posibilă e vorba, doamnă? Să se desfacă România, sa intrăm într-un război, să închidem granițele, să facem vreo nenorocire? E vorba de două funcții. Cu aceste funcții sau fară aceste funcții, România nu crapă, nu se închide”.

Ei bine, de aici, de la aceste propoziții, mi-a rămas în minte că Dragnea își dorește atât îndepărtarea celor doi, cât și dispariția funcțiilor lor. Și repet, cred, pornind de la tot contextul politic în care trăim și de la felul în care, prin interpuși sau direct, Dragnea dă iama de două luni, împreună cu Tăriceanu, prin Codul Penal, că cele două funcții-cheie ale justiției din România sunt vizate în mod explicit de șeful PSD și șeful ALDE. Iar felul în care e demonetizată drama pe care ar reprezenta-o punerea în practică a acestei idei – prin compararea ei cu catastrofe mai teribile încă (desfacerea României, intrarea ei în război sau închiderea granițelor) – este un truc extrem de ieftin. Da, personal cred că dispariția acestor două funcții, care pentru Dragnea și toți cei corupți din jurul lui și din întreaga Românie ar fi o binefacere, pentru noi, cetățenii acestui stat, ar fi cu adevărat o calamitate. Da, trebuie să li se răspundă acestor politicieni – și, mă tem, cu domnul Băsescu în frunte, de vreme ce-și dorește la rândul lui s-o vadă pe Laura Codruța Kövesi cu cătușe la mâini (sau și de data asta mă înșel?) –, da, pentru România „fără aceste funcții”, România „crapă, se închide”. Ea va dispărea ca stat de drept. Și da, asta înseamnă că „va crăpa”.

Faptul că alt post de televiziune poate să dea replici ale lui Liviu Dragnea în care acesta spune în mod explicit alt lucru decât cel pe care tocmai l-am citat, nu dovedește, când e vorba de politicieni de formația lui, decât ușurința cu care spun mereu numai și numai ce-i slujește în clipa aceea. Niciodată adevărul. Majoritatea politicienilor noștri din asta trăiesc: mint în fața poporului, mint în fața anchetatorilor, sunt corupți și cinici. Sunt contorsioniști de profesie. Despre Ponta se spunea că te minte și când îl întrebi cât e ceasul. La el era o boală. La Dragnea este o abilitate scăldată în zâmbete calde.

În locul lui Liviu Dragnea și a posturilor de televiziune care trăiesc în mod sistematic din minciună, calomnie și dezinformare, nu m-aș grăbi să vorbesc despre minciună în cazul unuia ca mine. Aș vorbi de o „inexactitate”, de forma prescurtată pe care o îmbracă exasperarea în fața disprețului, a cinismului și, da!, a minciunii politicianiste. În locul lui Dragnea, aș scoate, de asemenea, din vocabularul meu, cuvântul „penal” care îl caracterizează, și m-aș feri să-l invoc îndreptându-l spre altul. Ca să zic așa e un bun câștigat care cu greu poate fi înstrăinat. Poate doar cu ajutorul colegilor din parlament și prin înlăturarea Laurei Codruța Kövesi din funcția de procuror șef al DNA…

Ceea ce mă uimește aflând ce zarvă s-a iscat imediat după prestația mea bruxelleză la diferite posturi TV arondate este felul în care discursul ținut de mine acolo a fost redus la o propoziție. Cum e cu putință ca o propoziție – profund adevărată în conținutul ei, chiar dacă inexactă în forma citată – să facă, o seară întreagă, obiectul acuzei de minciună într-o țară care trăiește de aproape trei decenii pe tonele de minciună deversate peste noi de către politicienii României și de mediile care-i slujesc? Se ascunde oare vreo minciună în analiza pe care am făcut-o României actuale? Și nu asta merită oare discutat? Ducându-mă la Bruxelles nu m-am dus nici ca filozof, nici ca scriitor, nici ca profesor nici ca reprezentant al oricărei meserii de pe lumea asta care se poate învăța. M-am dus ca reprezentând una dintre cele mai grele meserii existente în țările cu pretenții democratice: meseria de cetățean îndrăgostit de țara lui și de valorile europene pe care cei ce se bat cu pumnul în piept, clamând iubirea de patrie, le batjocoresc zi de zi.