Amurgul zeilor

Gabriela Adamesteanu 26.08.2004

De același autor

N-a trecut, fireste, neobservat faptul ca 22 a ramas surd si mut in timpul razboiului cultural dur care s-a desfasurat in cel putin 3 numere din Dilema Veche, cel putin 6 din Observatorul Cultural si de acolo s-a revarsat in paginile Evenimentului Zilei, ale Suplimentului Cultural si Artistic si in revistele literare din tara. Explicatia este la indemana celor care stiu ponderea covarsitoare a uneia dintre cele doua tabere, aflate in disputa (grupul de la Paltinis) in cercul editorial al revistei, ca si pozitia mea, devenita vizibila in ultimul an, dupa polemica din iulie trecut cu Gabriel Liiceanu pe tema Noica (declansata intamplator, dar cu urmari evidente). Ezitand, am pierdut "intrarea" in relatarea disputei si eventuala ei continuare in 22. Materia, abundenta, nu era usor de rezumat si oricum operatiunea respectiva era in curs de desfasurare in celelalte publicatii. Pe de alta parte, nu as fi vrut sa reproducem notele acute ivite pe parcursul acestei "certe". Nu o razbunare personala am cautat in procesele de presa intentate in anul 1997, ci o contributie, oricat de modesta, la "civilizarea" polemicilor romanesti: renuntarea la atacul la persoana, la pamfletul gros, de sorginte interbelica, la intentia exterminatoare ("character assasination"). O benefica modificare stilistica s-a produs, dupa parerea mea, in acesti ani, in parte si datorita actiunilor intentate in justitie, similare cu a mea. M-au mahnit, de aceea, notele stridente ivite in polemica desfasurata sub genericul "De ce se cearta intelectualii" (titlu care anula, din pornire, aura intelectuala).*

Oricum, publicul a ramas relativ nedumerit: "Ce-a fost de fapt cu cearta asta a intelectualilor? Ce interes are si cine? Vezi, intelectualii sunt de fapt oameni ca oricare altii, se cearta pentru interesele lor, derizorii in raport cu cei care ii citesc." Sunt inclinata sa cred insa ca dincolo de mai vechi neintelegeri personale intre cei aflati pe terenul "certei", reiterate cu prilejul unui premiu refuzat, dincolo de un discurs inadecvat, evident resentimentar, cu ocazia aceluiasi premiu, dincolo de citate care amesteca persoane cu intentia expresa de a le jigni, dincolo de apelative care ii jignesc nu doar pe cei carora li se adreseaza, ci si pe cei care le utilizeaza, dincolo de dezvaluiri biografice care au creat mai degraba reactia inversa, de simpatie pentru "demascat", dincolo de demolarea obsesiva a autorilor de succes garantat in fata publicului, e vorba de o disputa care anunta o schimbare de paradigma culturala.

Nu intamplator cele doua carti** care au alimentat-o, alaturi de articolele legate de premiul ASPRO, reviziteaza cultura romana si demersul elitelor romanesti de la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20. Pentru cei doi tineri comentatori, Gherea si Maiorescu au luat locul triadei de aur Eliade-Cioran-Noica. Se apropie, cred, momentul cand piata va da semnalul suprasaturatiei de interbelici. Afirm acest lucru cu cea mai mare neutralitate, asa cum incerc sa imi exprim, in acest articol, doar punctul meu personal de vedere. Fac parte si eu, ca si majoritatea paltinisenilor, din generatia care a fost fericita sa contribuie la recuperarea treptata a bogatiei culturale interbelice, cu atat mai epatanta cu cat pentru noi venea dupa canonul mutilant al realismului socialist. Deja pentru generatia 80 cultura interbelica nu mai avea aroma fructului oprit. Pentru urmatoarele, va insemna doar "lectura de clasa obligatorie". Recuperarea epocii de aur interbelice a fost un proces enorm de lung si de greoi, inca neincheiat sub dimensiunea sa istorica. Dar unele zone fiebinti incep sa se raceasca. Jurnalul portughez si biografia semnata de Turcanu vor inchide, in mare, disputa sangeroasa din jurul lui Eliade, care nu a insemnat exegeza savanta a operei, ci dezvaluirea si mai ales acceptarea liniilor de forta ale biografiei sale de catre societatea romaneasca. Nu intamplator in toiul argumentelor pro si contra ale acestei "certe" a tot revenit numele lui C. Noica. E ca si cand o fortareata mitologica este aparata cu atat mai mare inversunare, cu cat este ultima. Vlad Zografi omagia respectul si recunostinta discipolilor ca un gest exemplar. Daca accepti un asemenea punct de vedere, nu poti decat sa-l compatimesti, de pilda, pe George Calinescu, cel care pana in 1990 a avut si el destui urmasi, chiar daca nu stransi intr-o scoala. E sigur insa ca "protectia" de acest gen nu poate functiona decat pe termen scurt si mediu si chiar cei care nu i-au citit opera (sau nu l-au citit pe Kant) vor avea ocazia la un moment dat sa-si spuna parerea despre omul public Constantin Noica fara a fi pusi imediat la punct. Scoala de la Paltinis si gruparea asumat postmodernista a optzecistilor ocupa scena publica de la mijlocul anilor '80. Este firesc ca ele sa fi fost cele mai vizibile in momentul '90, ca cele mai noi, cele mai antrenate, cele mai organizat-solidare si cele mai carismatice. Nu a fost la fel de firesc, cred, faptul ca nu au reusit sa intre intr-un echilibru, intr-o "coexistenta pasnica", intr-o lume cu centre si poli diversi. Si de la lansarea lor au trecut 20 de ani. De ramas, vor ramane individualitatile.

Pe de alta parte, societatea romaneasca, aflata in pragul integrarii, este infiltrata de o coruptie care nu se rezuma la cercurile politice, ci reproduce mecanisme si comportamente stravechi, lumea amenintatoare in care traim ne trimite semnale infricosatoare (ostatecul bulgar decapitat nu a parut sa merite decat o stire cu litere mici), PSD se protejeaza de eventuala pierdere a alegerilor umpland consiliile de administratie, inclusiv ale spitalelor cu clientela sa, eternul Sergiu Nicolaescu patroneaza marea escrocherie a revolutionarilor cu certificat si este mereu alimentat cu fonduri pentru filmele sale, fundatia lui Dinu Sararu a capatat importanta nationala, cu sprijinul Ministerului Culturii etc. Daca intelectualii sunt cei care se intereseaza de ceea ce se petrece in lume, nu doar de stricta lor profesiune, nu ar fi cazul sa deplangem energiile risipite in aceasta cearta sinucigasa si egotista, in stilul clasic al elitelor romanesti?

* Vezi comentariul nuantat al lui Carmen Musat in ultimul numar din Observator Cultural.
** Sorin Adam Matei - Boierii mintii si Ciprian Siulea - Retori, simulacre, imposturi.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22