De același autor
Reteta cea mai obisnuita a unei comentari echilibrate a cartilor - sau autorilor - de succes consta in a pune alaturi punctele de vedere inevitabil diferite, eventual discordante. Observatorul cultural a practicat-o de mai multe ori pana acum, reusind de regula sa propulseze o carte sau un autor in atentia publicului, cu atat mai eficient, cu cat grupajele respective contineau mai ales articole elogioase, deosebindu-se mai degraba prin tehnicile de analiza decat prin optiunile valorice. (Nu voi incarca discutia cu exemplele pe care le am in minte.)
De aceasta data, insa, situatia este inversata, din 10 articole despre Omul recent si Horia-Roman Patapievici, 7-8 expun opinii negative. Si nu e vorba doar despre opinii negative, ci de o vehementa a tonului, de o asemenea radicalitate a incriminarilor, incat prin acumulare se produce efectul invers: obosit de atatea strigate, cititorul isi astupa urechile si inchide, speriat, ochii.
Una dintre cele mai prompte reactii a fost cea a Cronicarului Romaniei literare, aflat de altfel in cei mai buni termeni cu Observatorul cultural, asa cum o marturiseste singur, inainte de a califica in termeni neasteptat de duri modul in care acesta a organizat discutia despre Omul recent: �Observatorul cultural� este un client obisnuit al Cronicarului, care s-a referit la numeroase aparitii interesante din paginile lui, semnalandu-le ori comentandu-le cu o simpatie fatisa. Grupajul de articole din nr. 102 (continuat in nr. 103...) insa care pune in discutie cartea lui H.-R. Patapievici �Omul recent� e de natura sa trezeasca reprobarea cea mai neta. Primul lucru care ne-a venit in minte citind articolele cu pricina au fost acele campanii de trista amintire purtate in presa comunista de pe vremuri care tinteau la compromiterea unor autori sau opere. Nu spunem ca este la mijloc cineva care a orchestrat �Opiniile� din �Observator�. Dar reaua vointa este atat de vadita, inca din introducerea redactionala, si parerile atat de tendentioase, incat am ramas perplecsi (...) Ce sugestie nepotrivita, apoi, sa spui ca in mediile intelectuale circula opinii din cele mai negative despre carte! Dirijarea discutiei, iat-o, din capul locului, asa ca articolul care o deschide, al directorului revistei, aproape ca nu ne mai mira.
Nevrand sa lasam loc liber suspiciunilor de tot felul, impartasim opinia Cronicarului, ca grupajul din Observator nu a fost creat artificial in laboratorul redactiei. Ca si el, sunem gata sa credem ca autorii respectivelor articole au venit la redactia Observatorului pentru a-si expune rezervele fata de Omul recent si fata de H.-R. Patapievici, deranjati si de statutul de vedeta al acestuia: Ceea ce ne-a socat in grupajul din �Observator� e maniera de abordare a cartii si, mai ales, a autorului. O stranie presupozitie traverseaza textele si anume aceea ca freamatul din jurul �Omului recent� a fost amplificat de statutul de vedeta al autorului.
Dar un comentator de carti (ca si un critic muzical, de arta, de teatru etc.) trebuie sa aiba nu doar interes cultural si talent la scris, ci si o seninatate interioara; in conditiile unei profesiuni esentialmente subiective, el trebuie sa judece fara parti-pris-uri, fara resentimente, fara frustrari, fara orgolii contrazise. Atunci cand unul sau altul dintre cei care comenteaza cartile sunt animati in opiniile lor de sentimente negative, au o relatie personala proasta cu autorul, incearca sa plateasca polite pentru intamplari ale trecutului etc., apare un gen de conflict de interese care polueaza atmosfera generala de receptare a cartii. Urmatorii comentatori vor fi tentati sa ia in calcul aceste distorsiuni de receptie si nivelul intelectual risca sa scada sau sa inainteze cu poticneli.
Si, fireste ca in primul rand risca sa scada credibilitatea dezbaterii respective.
Credibilitatea grupajului a fost atinsa si de eterogenitatea sa valorica, unele articole au fost pur si simplu prost scrise, cu pasaje ridicole sau ilizibile, iar unii autori s-au lasat pur si simplu vorbiti de un limbaj vechi, utilizat cu decenii in urma. Exemplul cel mai frecvent dat de cei care au criticat grupajul Observatorului a fost nefericita sintagma carte cu probleme, provenita din limbajul profesional al cenzorilor; dat fiind intentia majoritatii comentatorilor din Observatorul cultural de a prezenta Omul recent si pe H.-R. Patapievici drept periculosi din punct de vedere ideologic, textele lor au fost inevitabil marcate de terminologia trecutului.
De mai multe ori am observat cu mirare ca limba de lemn supravietuieste in scrisul unor tineri formati in libertate. Nu-mi place niciodata cand aud vorbindu-se despre societatea romaneasca bolnava. Mi se pare doar o figura de stil, fara acoperire. In schimb, cred ca limbajul si gestica actuala sunt inca impregnate de modelele trecutului si, intr-o masura mai mare si mai mica, le putem regasi la noi toti. Aud sonoritatile limbajului trecut si la romanii plecati din tara, dupa ce au trait o vreme in regimul comunist, si la tinerii care nu au nici o reprezentare a lui, dar ii reproduc stilistica, si la unii disidenti care s-au impotrivit curajos atunci, dar tehnologia denuntului le-a intrat in fibra discursului, si la artistii si criticii care au facut tot ce au putut ca sa ramana cat mai puri, dar nu exista puritate sub poluare ideologica, in izolare, in domnia narcisismului paranoic.
Nu cred ca o societate democratica se construieste cu biciul, cu insinuarea, atasand ereticii de stalpul infamiei. Cred ca s-ar putea sa asistam la o incercare de configurare a unor poli culturali diferiti - simplificand, am putea vorbi despre o stanga si o dreapta, ambele dorind sa se numeasca liberale, dar nefiind inca in stare sa se desprinda din retortele trecutului. Cred de asemenea ca si comentariul asupra cartilor se afla intr-o faza de re-modelare. Sper ca grupajul din Observator a fost doar o greseala datorata varstei inca foarte tinere a acestei publicatii. Important ar fi ca intrand in acest al treilea an de viata sa vada alaturi de reusite si nereusitele, pentru ca, asa cum se stie, cine nu vede greselile trecutului risca sa le repete.
