Meritele aderarii

Gelu Trandafir 06.10.2006

De același autor

Cand a devenit limpede ca Romania va adera la termen, infirmand proorocia bocitoarelor nationale care anuntau un nou dezastru, a aparut si problema meritelor aderarii. Raspunsul corect politic este ca "intreaga societate romaneasca" si "intreaga clasa politica" au contribuit la acest succes. Corectitudinea politica cere ca Emil Constantinescu, Monica Macovei sau Daniel Morar sa imparta acelasi podium cu Voiculescu, Markó Béla, Rodica Stanoiu, Amarie sau Iliescu. Urmand aceasta logica putem ajunge, e drept, cu oarecari nefiresti straduinte, chiar la Nicolae Ceausescu. Caci istoria aderarii va consemna bombastic, negresit, ca Romania a fost prima tara din lagarul sovietic care a stabilit, inca din 1974, relatii oficiale cu Comunitatea Europeana.

 

Primii la cereri de aderare, ultimii la reforme

 

Logica redistribuirii meritelor aderarii e periculoasa si nedreapta. Credibilizeaza personaje cu inalte functii publice precum Voiculescu sau Stanoiu, carora le putem recunoaste cel mult "meritul" de a nu se fi pronuntat oficial impotriva aderarii. Si pune pe aceeasi balanta meritele lui Iliescu sau Nastase cu cele ale lui Constantinescu sau Basescu. Experienta arata ca Romania a fost pana acum premianta la biroul de aplicatii si codasa la reforme. Cei care depun entuziast cereri de aderare (in anii ’90, sub Iliescu, Romania a fost printre primele tari ale Estului care au cerut sa devina stat membru) uita apoi de reforme sau de pretul care trebuie platit. Le lasa in seama altora, atunci cand nu le boicoteaza de-a dreptul.

 

Laurii lui Emil

 

Emil Constantinescu este primul care a platit pretul aderarii, dupa decizia vizionara, dar atat de nepopulara de a sprijini interventia NATO in Kosovo. Iar Tony Blair este primul lider european care a deschis usa aderarii. In Parlamentul Romaniei, intampinat cu tinte sarbesti in piept de oamenii lui Iliescu si Vadim in primavara lui 1999, premierul britanic a promis ca va sustine deschiderea negocierilor cu Romania la Consiliul din iarna, de la Helsinki: "Intind mana prieteniei tarii mele (…) si va spun ca vom pasi alaturi de voi in acest viitor mai luminos. Este destinul nostru comun."

 

Contracte versus favoruri

 

Dupa decizia Consiliului European de la Helsinki, din decembrie 1999, au urmat anii confuzi ai negocierilor. Intre 2000 si 2004, Bucurestiul a mizat aproape exclusiv pe castigarea bunavointei unor importanti lideri occidentali precum Schroeder, Chirac sau Berlusconi, refuzand cu indaratnicie reformele realizate de celelalte zece tari care aveau sa adere la UE in mai 2004. Realitatea este ca Romania premierului Nastase, dar si Bulgaria lui Simeon s-au bucurat de simpatia Consiliului European, de sprijinul liderilor politici ai celor 15 state membre de atunci. "Fosta Comisie a incercat sa faca rapoarte care erau acceptate in Consiliul European", explica Markus Ferber, europarlamentar conservator bavarez, relatia dintre fosta Comisie condusa de Romano Prodi si Consiliul care reunea presedintii si sefii de guverne din statele UE. "Daca domnul Prodi simtea ca in special Franta si Germania doreau ca Romania si Bulgaria sa adere in 2007, el pregatea lucrurile in acest sens." Ferber, un critic dur al prestatiei germanului Verheugen care a gestionat politica de extindere a Uniunii Europene, isi marturisea in primavara anului trecut frustrarea: "In ultimii ani am primit orice de la Romania, cu exceptia adevarului. Comisia a crezut in hartii, nu in realitati."

A existat totusi un moment al adevarului. La inceputul lui 2004, baronesa Emma Nicholson (raportor al Parlamentului European pentru Romania) si olandezul Arie Oostlander (raportor pentru Turcia) au cerut Comisiei sa suspende negocierile cu Romania. Parlamentul European a facut atunci pasul la ofsaid, expunand opiniei publice din statele membre o Romanie nepregatita, nereformata, cu grave probleme de coruptie la nivel inalt si in sistemul de adoptii internationale, si o Comisie Europeana complezenta.

La Bucuresti, cutremurul politic provocat de dezbaterea din Parlamentul European a dus in cele din urma la schimbarea Rodicai Stanoiu si urnirea din loc a reformei in Justitie, dupa numirea ca ministru a lui Cristian Diaconescu.

La Bruxelles, in decembrie 2004, cancelariile europene au mai trecut inca o data cu vederea peste evidenta nepregatire a Bucurestiului. Au impus, in ciuda reticentei noii Comisii Barroso, incheierea negocierilor cu Romania si s-au spalat pe maini prevazand in cazul Romaniei o clauza de salvgardare extrem de dura. "As fi preferat sa insist mai curand asupra substantei, decat a calendarului prestabilit, dar tarile membre erau dispuse sa incheie oricum negocierile", isi exprima frustrarea noul comisar Olli Rehn. "Guvernele au dreptul sa incheie negocierile de aderare si fara asentimentul Comisiei Europene si, dupa mai multe discutii la nivelul ambasadorilor, majoritatea erau gata sa faca acest pas", a explicat la vremea respectiva finlandezul.

 

Succesul incheierii negocierilor, scump platit

 

Incheierea cum-necum a negocierilor la sfarsitul lui 2004 isi are merite importante, mai ales daca luam in calcul evolutiile ulterioare legate de euroscepticismul instalat dupa respingerea Constitutiei europene in Franta si Olanda. Daca aceste referendumuri ne-ar fi prins cu capitole deschise, si nu cu Tratatele de Aderare deja semnate, probabil ca Romania ar fi negociat si acum cu Uniunea Europeana. Dar pretul acestei victorii a premierului Nastase a fost scump, platit in contracte acordate fara licitatie unor consortii germane si franceze si regasit si in costurile unei reforme nefacute. 

 

Politica reformelor

 

Pe 13 decembrie 2004, spunand ca "lupta pentru integrare europeana se va duce la noi acasa", Traian Basescu anunta noua politica, a reformelor. In acelasi discurs, Basescu facea referire la politica de castigare a bunavointei practicata de predecesori: "Orice favoruri nu fac decat sa sporeasca factura platita de fiecare roman. Cu cat Romania va fi pregatita in interior, cu atat costurile vor fi mai mici".

Monica Macovei a fost motorul acestei campanii contracronometru de recuperare a intarzierilor si de combatere a coruptiilor. Intr-un interviu acordat revistei 22, Jonathan Scheele recunostea ca: "A fost o miscare foarte buna numirea Monicai Macovei, pentru ca ea nu cara nici un bagaj politic. Intotdeauna a fost foarte dificil sa inregistrezi alte progrese in aceasta lupta contra coruptiei. Sigur, ea nu a facut-o de una singura, a beneficiat si de un sprijin puternic, sprijin politic, care e necesar pentru a conduce acest proces". Noul sef al DNA, Daniel Morar, a jucat si el un rol crucial. Morar s-a confruntat cu un handicap enorm. Credibilitatea unei noi institutii anticoruptie era pusa din start la indoiala dupa experienta nefasta a PNA condus de Amarie, institutie specializata pe bani europeni in in vestigarea unor gainarii. Si totusi, intr-un  an de zile, DNA s-a impus cu discretie si eficienta, activitate consemnata elogios si in ultimul Raport de monitorizare al Comisiei Europene.

Sigur, au mai fost si alti politicieni (Puscas, Blaga sau Boagiu, de exemplu) sau functionari care au jucat un rol considerabil in acest succes. Dar ei nu au avut de infruntat o rezistenta a sistemului, ci au indeplinit misiuni de anvergura, dar mai degraba tehnice (desi mult laudatul Gheorghe Flutur a dezamagit in cele din urma, in timp ce Vladescu a recuperat intarzierea la sistemul TVA). Cei aflati in "linia intai", precum Monica Macovei sau Daniel Morar, au trebuit sa infrunte, pe langa rezistenta la schimbare a sistemului, si santajul practicat in public de ziarele oligarhilor si de un personaj precum Dan Voiculescu, opozitia lui Markó Béla si a unei bune parti din UDMR, precum si atacurile constante ale nefericitului fost premier Adrian Nastase. Dar tocmai aceste atacuri si incercarile repetate de compromitere a personajelor cheie in procesul de aderare sunt dovada ca reforma si lupta anticoruptie exista cu adevarat, iar aderarea e un succes pe care putini il merita cu adevarat.

 

Obiectivele post-aderare

 

Potrivit ultimului Raport de monitorizare al Comisiei Europene, dupa 1 ianuarie 2007 Romania are de indeplinit patru obiective:

"Sa asigure un proces judiciar mai transparent si mai eficient mai ales prin sporirea capacitatii si responsabilitatii CSM. Romania trebuie sa raporteze si sa monitorizeze impactul noilor coduri de procedura penala si civila.

Sa stabileasca, asa cum a fost convenit, o agentie de integritate cu responsabilitati privind verificarea averilor, incompatibilitatilor si conflictelor de interese potentiale si cu posibilitatea de a emite decizii obligatorii care sa poata conduce la sanctiuni descurajante.

In baza progreselor deja inregistrate, sa continue investigatii profesioniste si impartiale privind acuzatiile de mare coruptie.

Sa ia noi masuri de prevenire si combatere a coruptiei, mai ales in ce priveste administratia locala."

Guvernul roman va trebui sa raporteze Comisiei stadiul indeplinirii acestor obiective pe 31 martie 2007 si apoi la fiecare sase luni. Daca Romania esueaza in indeplinirea obiectivelor, Comisia Europeana poate impune clauza de salvgardare pe justitie care ar conduce la suspendarea cooperarii judiciare si la nerecunoasterea hotararilor instantelor romanesti.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22