Ciorba nemteasca

Cu cativa ani in urma mi-a suras unul din Barburismele acelei Dileme inca ne-vechi pe atunci, dar deja atat de noua, cum din fericire continua sa fie: "Intr-un magazin de panificatie clientul intreaba: Aveti paine cu "i" din "a"?".
Mare lucru sa reusesti cu cateva linii desenate si o volta "bascalioasa" sa evidentiezi in acelasi timp nemijlocita si complicata, deseori fatala legatura intre realitate si forma verbala pe care i-o atribuim, dar si ambiguitatea, ba chiar hybrisul oricarei interventii in limba, oricarei interventii ex cathedra in procesul ei de evolutie. Cu limba nu denumim doar realitatea in care traim, si traim realitatea prin limba, deci trebuie sa ne-ngrijim de ea la fel ca de toate celelalte ale vietii. Evolutia ei este "naturalmente" determinata de o sumedenie de factori, in momentul insa in care intervine inchipuita competenta a unor capete luminate prin nimic altceva decat aureole academice, sociale sau politice, ea deraiaza in mod necesar.
Aici nu este vorba de painea sau piinea romaneasca, ci de limba germana si de peripetiile prin care ii este de cativa ani incoace sortit sa treaca, tocmai prin vointa unor asemenea capete. Ortografia ei este, ca orice ortografie, o conventie anevoioasa de a carei echitate si actualitate se ingrijeste de mai bine de un secol redactia Duden, ctitorita de gramaticul Konrad Duden si institutionalizata in timp ca autoritate suprema in materie. Editura specializata in dictionare sub numele acelui savant care a pus bazele unei reglementari a limbii germane observa cu migala toate cate se intampla in acest domeniu, specialistii ei cantaresc cu bagare de seama in ce masura si in care stadiu noutatile cu care ne confrunta implacabil istoria si contemporaneitatea trebuie sa intre in canonul lingvistic si cum se cere refacut, actualizat acesta pe potriva. Dar, iata ca s-au gasit si in portiunea germanofona a Europei, in Germania, Austria si Elvetia, functionari care se cred apti sa-si bage polonicul intr-o oala care nici nu era pusa la fiert. S-a constituit "pe linie politica" o comisie, iar "comitetele si comitiile" ce fac? Se intrunesc. Aceasta s-a tot intrunit si pana la urma a ajuns la concluzia ca, tot intrunindu-se pe banii contribuabililori, ar trebui sa ajunga si la un rezultat, si a ajuns sa elaboreze o asa-numita reforma a ortografiei, cu care si-a dat in petec, dar n-ar fi dansii functionari daca n-ar considera asta o reusita.
Ce-au facut? Au abolit mai intai dificilele si subtilele cuvinte compuse care constituie un specific al limbii germane, spargand aceste compozitii verbale si astfel privand limba de o specifica valenta a ei, anume de a-si multiplica semnificatiile. Apoi au intervenit la scrierea cu majuscule, alt specific german, care nu priveste doar substantivele comune si proprii, ci prin care elemente din restul lexicului din afara celui nominal-substantival pot fi investite cu sporita insemnatate sau, invers, prin minuscula, substantive pot fi reduse la semnificatia lor, bunaoara, adverbiala. Definind initialele (majuscule sau minuscule) in mod mecanic, cum o fac "reformatorii", se deterioreaza nuante si mai ales un echilibru semantic incetatenit, de dragul unei presupuse logici de bucatarie, se revine la niste origini de ordin morfologic, care n-au nimic de a face cu diferentierile pe care limba le-a dobandit pe parcursul evolutiei. O terta modificare ce tine mai ales de aspectul grafic, dar care afecteaza lizibilitatea, este renuntarea la acel "ß", si el specific limbii germane, cu care in anumite contexte si situatii lingvistice bine definite se inlocuia dublura "s"-ului, in scopul recunoasterii dintr-o aruncatura de ochi, in scopul deci de a amprenta aspectul grafic al cuvintelor si a inlesni perceptia la citire. De asemenea, despartirea in silabe a fost "mecanizata" prin desconsiderarea valentelor semiotice ale acestor unitati, ele fiind tratate ca simple foneme. In privinta imprumuturilor din alte limbi si a neologismelor, s-a purces la "germanizari", aspectul fonetic fiind considerat primar si, ca atare, fiind simplificata scrierea - o "democratizare" de suprafata la care "demosul" nu poate decat sa dea din umeri, pentru ca ori inveti un cuvant si te mai uiti si la origini, ori renunti la invatare si la cuvant. Au mai crezut de cuviinta acesti autodeclarati reformatori sa schimbe, respectiv sa renunte la structurarea frazei prin virgula, invocand ca aici germana trebuie sa-si aboleasca strictetea - benefica pentru oricine este dispus sa si-o insuseasca. Cei nedispusi raman la fel ca inainte, cu sau fara reguli. Acesta este rodul reformator cules de niste insi cu grade universitare sau parlamentare care, fiecare in parte, se prea poate sa fie specializati si chiar de buna-credinta, dar care intrunindu-se in acea comisie, in cautarea a ceva presupus nou, se pare ca s-au vazut nevoiti sa renunte la personalitatea si chiar la profesionalitatea lor, de dragul unui compromis opus conventiei - repet: anevoioase - ortografice, vechi de mai bine de un secol.

Un esec oarecum onorabil - cine munceste greseste. Numai de-ar recunoaste. De loc onorabila insa a fost propagarea si propulsarea acestor remanieri in public. Ea s-a efectuat nu prin publicitate, ci printr-un instrument pe care-l crezuseram muzealizat: par ordre du moufti. Aici, tocmai mecanismele decizionale in domeniul culturii germane, subtil ticluite, s-au dovedit a fi cel putin inoperante, daca nu nefaste. Cultura germana, emanatia "spiritului german" care, sub dictatura nazista si-a dat pe fata o arama inumana, o latura barbara fara seaman, dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost descentralizata, federalizata, deciziile in materie fiind date pe mana unor ministere de sine statatoare ale landurilor federale, in numar de 16, din 1990 incoace. Iar aceste ministere, din motive pe care nu le stim, dar le banuim a fi bazate pe nestiinta, au preluat recomandarile comisiei - ca doar erau noutati, si in Germania politica oricand si oricum trebuie sa te alaturi noului, indiferent daca ti se pare bun sau prost. Lucratorii cuvantului, scriitorii, nici n-au fost intrebati si in marea lor majoritate au interzis sa li se violenteze textele prin asemenea interventii neavenite. Functionarii, in schimb, au functionat, zicand ca schimbarile, din moment ce sunt noi, trebuie introduse in canonul scolar si publicistic, fara deosebire de calitate.
Asadar, scolile, editurile de manuale, dar si agentiile de presa si majoritatea redactiilor s-au dat pe brazda fara sa clipeasca. Au trecut ani buni de practica proasta, in care incetul cu incetul s-au ivit toate "hibele" si "baiurile" si fisurile in organismul limbii provocate de asemenea manipulari, ani in care pana si cei neinitiati au ajuns sa-si puna intrebari pe care, daca ar fi stiut ei romaneste, le-ar fi rezumat prin: "unde dai si unde crapa"...
Au crapat multe, dar nu irecuperabil - irecuperabil a crapat insa unitatea cel putin ortografica a limbii germane. Manualele se cer reeditate dupa reeditare, redactiile ziarelor si revistelor au ajuns sa-si constituie o proprie ortografie intre vechi si "nou", care mai de care mai "individualizata". Scriitorii s-au retras intr-o inciudata blazare, se mai revolta din cand in cand unul sau alta, ca, de pilda, mai nou, Elfriede Jelinek, proaspata purtatoare a Premiului Nobel pentru literatura. In rafturile librariilor coexista in mod aventuros carti sub fel de fel de forme ortografice, iar in scoli se "combate bine", si anume forma fireasca, firesc crescuta a limbii germane.
O serie de initiative au incercat totusi sa redreseze situatia, iar la inceputul lui decembrie, in sfarsit, s-a constituit - nu o comisie, ci un Consiliu! Conducerea a preluat-o fostul ministru al Culturii din landul Bavaria, Hans Zehetmair, candva suporter al reformei, cazut insa si el pe ganduri. Exista deci, totusi, speranta gandurilor, a posibilitatii ca va fi regandit ce se cere regandit, inainte ca, in august 2005, sa intre in vigoare niste reguli ce nu fac decat sa deregleze si sa diminueze valentele unei limbi, a adevaratei si imperios necesarei piini/paini de toate zilele.