De același autor
In ultima vreme, in opinia publica a starnit valva dezvaluirea legata de Augustin Doinas ca informator. Ce credibilitate au aceste dezvaluiri? Cum putem sti despre cineva ca a fost intr-adevar informator?
Spre deosebire de alte raspunsuri pe care le putem da in conditiile actuale, adica in absenta arhivei si a cartotecii, deconspirarile transmise titularilor de dosar si implicit opiniei publice sunt mai presus de orice indoiala. Altfel spus, daca afirmatia ca o persoana nu a facut politie politica poate fi suspectata de imprecizie, pentru ca se bazeaza pe o informatie partiala, care poate fi contrazisa ulterior, deconspirarea unui informator pleaca de la note informative si alte inscrisuri care o impun oricarei instante. Decizia de necolaborare spune ca deocamdata nu s-a gasit nimic incriminator si pana la proba contrarie esti nevinovat, dar in privinta colaborarii, CNSAS nu risca aproximatii. Daca va ganditi cumva la procesele pierdute acum doi ani in fata "beneficiarilor" deciziei de colaborare, vreau sa subliniez ca motivul a fost viciul de procedura, si nu insuficienta probatoriului. Deci, informatorul deconspirat e intotdeauna o persoana cu identitate certa.
Dar daca nu aveti la dispozitie toata arhiva, cum puteti ajunge la o astfel de concluzie?
E o procedura atat de complicata si de fastidioasa, incat la finalul ei privim deconspirarea ca pe o victorie, oricata tristete ne-ar aduce ea. Noi nu primim o data cu dosarele nici un fel de evidente sau de liste de informatori, asa cum isi inchipuie probabil cei pe care intarzierea raspunsului nostru ii nemultumeste teribil. Avem doar corpul delict, adica notele informative, si trebuie sa descoperim singuri autorul, printr-un sir de deductii si coroborari cu alte dosare in care apar indicii. Avem niste capete de ata si trebuie sa tesem un covor. La finalul investigatiilor, trebuie sa punem langa numele conspirativ un nume real, cu date de identitate complete, plus un sir de probe irefutabile. Daca opinia publica ne banuieste de conspiratii sau de "tradare", in cazul personalitatilor istorice si culturale verificarea se poate face direct. Oricine poate primi acreditare de cercetator, desigur, in anumite conditii legale, si poate vedea probele. Noi nu le putem publica din proprie initiativa, dar titularul dosarului sau un cercetator acreditat o pot face. E valabil si pentru cazul Doinas, in care am fost acuzati ca am pus un stigmat nemeritat, fara sa oferim si justificarea. Ea se gaseste in dosare, nu trebuie decat sa le cereti.
Ce fel de probe sunt necesare pentru a spune despre cineva ca a fost colaborator al politiei politice?
Mai presus de toate, e nevoie de documente din care sa rezulte ca a transmis Securitatii informatii prin care au fost incalcate drepturile omului. Desi legea permite incadrarea in categoria "colaborator" si a celor care au semnat un simplu angajament, realitatea impune cateva nuante, care tin de ratiune si de bunul simt. Un angajament este o promisiune facuta Securitatii si nu e obligatoriu ca ea sa fi fost respectata. Nu toti cei care-l semnau, in diverse circumstante, se tineau de cuvant si dadeau informatii despre altii. Formula standard a unui angajament vorbeste despre "apararea patriei si a poporului" - pare benigna, iar pentru unii chiar legitima. Imaginati-va un om simplu, un muncitor intr-o intreprindere sa zicem strategica, un soldat in termen sau un elev caruia i se vorbeste despre apararea patriei de dusmani. Ce discernamant i se poate cere, in acest stadiu al relatiei cu Securitatea? Am intalnit foarte multe situatii in care oamenii si-au cerut angajamentele inapoi, sau au refuzat pur si simplu intalnirea cu ofiterul, dupa ce au inteles ce li se impunea, de fapt. Altii se eschivau, isi schimbau locul de munca sau plecau din oras, pentru a scapa de obligatia asumata in scris. O metoda curenta era si "recrutarea prin material compromitator", adica prin santaj, consemnat ca atare de ofiter. Toate astea spun ca presiunile asupra informatorului puteau fi imense si ca judecata trebuie circumstantiata, daca vrem sa nu fie nedreapta si absurda, o politie politica in oglinda.
Si mai delicata e situatia celor carora li s-a deschis dosar de retea, adica de informator, fara sa fi semnat macar angajamentul. Dosarul consemneaza doar studiul obligatoriu pe care ofiterul il facea in vederea recrutarii, fara ca persoana vizata sa stie. El se arhiva in aceeasi loc cu dosarele informatorilor autentici, si formal ar putea intra in aceeasi categorie. Totusi, ar fi absurd ca o persoana cu totul inocenta sa suporte acum consecintele modului de lucru sau ale sistemului de arhivare practicat de Securitate. Problema falsilor informatori, a celor care n-au transmis niciodata informatii, dar despre care se pastreaza astfel de indicii arhivistice, mentiuni sau insemnari lapidare care atesta intentia Securitatii de a-i recruta, nu insa si rezultatul ei, e foarte serioasa. Pana la aparitia Legii 187 presa a fost deseori intoxicata cu astfel de "dezvaluiri", bazate pe informatii sumare, interpretate gresit sau tendentios, ca sa nu mai vorbim de falsuri. Au fost speculate chiar si documentele semnate de detinutii politici la eliberare si care poarta titlul conventional de "Angajament". Asta imi aminteste de indemnul pe care initiatorul legii, domnul Ticu Dumitrescu, ni l-a adresat la debutul activitatii noastre: mai bine sa scape un vinovat decat sa sufere un nevinovat. Din fericire, acum exista un arbitru oficial, Colegiul CNSAS, care poate discerne astfel incat deconspirarea Securitatii sa nu devina razbunarea Securitatii pe cei care nu i-au facut jocul.
La polul opus se afla informatorii autentici, dar fara dosar, sau cel putin fara dosar de retea. E vorba in primul rand de unii membri de partid sau de cei care ocupau anumite functii, in special in mediile "protejate" - arta, cultura, mediul ecleziastic si altele. Unora li s-au distrus complet dosarele inainte de ‘89, in asa-numita operatiune "Jarul", altora doar mapa-anexa, in care se pastra originalul notelor informative. Altii, personaje importante in ochii regimului, nici n-au avut vreodata dosare de retea propriu-zise, dar asta nu i-a impiedicat sa colaboreze. Din fericire, informatia pe care au dat-o Securitatii se pastreaza in dosarele celor urmariti sau in alte tipuri de documente, si astfel, dupa operatiunile complicate pe care le-am descris mai inainte, ei pot fi in continuare deconspirati. Unele deconspirari "la nivel inalt" pe care le-am facut sunt de acest tip - din pacate, victorii lipsite de glorie pentru CNSAS, fiindca numele informatorului se transmite doar petentului care a solicitat deconspirarea, nu se publica in Monitorul Oficial.
Ofiteri care au facut politie politica
Inteleg ca in cazul informatorilor operati cu multe scrupule si precautii. Cum stau lucrurile in cazul ofiterilor care au facut politie politica?
Aici lucrurile sunt aparent mult mai simple, insa din pacate in lipsa arhivei si a cartotecii dureaza la fel de mult ca deconspirarea civililor. Baza noastra de date cuprinde in acest moment mii de ofiteri, a caror activitate se reflecta in numarul infim de dosare pe care le avem - mai putin de 1% din totalul arhivei Securitatii. Tehnic vorbind, nu se pune problema distinctiei intre ofiterii de politie politica si cei care au aparat siguranta nationala (distinctie pe care o impune legea), pentru ca CNSAS nu primeste dosare de siguranta nationala. Raman insa deschise problema probatoriului, care trebuie sa reziste unei examinari in instanta, si problema dreptului fiecaruia la aparare si la protejarea propriei imagini. In consecinta, Colegiul a ales sa nu faca el insusi politie politica, nici macar in cazul fostilor securisti. Fiecare ofiter e discutat separat, pe baza documentelor semnate, si fiecare are dreptul sa-si spuna punctul de vedere. Putini au ales sa foloseasca acest drept, dar in orice caz audierea nu e formala. Dovada faptul ca, din 11 contestatii trimise dupa primele audieri, una a fost acceptata. In ceea ce priveste bilantul chestiunii, ni s-a reprosat ca, dupa trei ani de functionare, am produs o biata lista cu 30 de nume de ofiteri. Putini isi amintesc insa ca in acesti trei ani ar fi trebuit sa primim arhiva si sediul la care ne da dreptul legea, ca dureaza luni de zile pana sosesc datele de identitate de la SRI, fara de care listele nu se pot publica in Monitorul Oficial, si mai ales ca deconspirarea Securitatii nu poate fi in nici un caz o activitate care se desfasoara la norma. Importanta primei liste de ofiteri sta in semnificatia, nu in lungimea ei.
Si care ar fi semnificatia ei?
Pentru prima oara in România o decizie oficiala pune angajatii unui serviciu secret, fie el si comunist, in dezbatere publica, in urma activitatii lor. Pentru prima oara vedem ideea drepturilor civile pusa la lucru intr-o zona extrem de sensibila, cum este cea a relatiei cetateanului cu serviciile de informatii. Liste de ofiteri au mai fost publicate in presa, unele provenind chiar din dosarele citite la CNSAS, dar o cercetare sau o dezvaluire privata, oricat de valoroasa ar fi in continut, nu poate egala o decizie care emana de la o institutie a statului. Sunt convinsa ca aceasta prima lista de ofiteri e debutul unei terapii pe termen lung si creeaza un precedent important, mai ales pentru modul in care actualele servicii secrete vor intelege sa respecte drepturile omului. In plus, vedem criteriul relatiei cu politia politica extinzandu-se mult peste standardul impus initial de Legea 187: a fost preluat in "pachetul anti-coruptie", la capitolul dedicat functionarilor publici, si a fost inclus in formularele de acces la informatiile clasificate, de tip NATO. Se dovedeste ca deconspirarea Securitatii nu e catusi de putin obsesia nevrotica a victimelor comunismului, a celor despre care s-a spus cu cinism ca nu se pot desprinde de trecut fiindca au prea multe polite de platit. Ne priveste pe toti si, repet, e o terapie extrem de necesara, o pedagogie institutionala cu efect pe termen lung.
Pareti optimista in privinta rolului si a viitorului CNSAS. Totusi, omologul ungur al acestei institutii tocmai a fost desfiintat. Nici vorba, presa noastra a publicat o stire eronata, confundand Oficiul Istoric, echivalentul maghiar al CNSAS, cu o comisie parlamentara infiintata dupa declansarea scandalului privind trecutul comunist al primului ministru. Aceasta comisie a fost declarata neconstitutionala, lucru care nu perturba in nici un fel activitatea Oficiului. Institutia maghiara lucreaza in niste conditii la care noi putem doar visa - are un sediu propriu dotat impecabil, a primit integral arhiva si cartoteca si, lucru extrem de sugestiv, functioneaza ca o arhiva vie, adica pune la dispozitie inclusiv documente ale serviciilor secrete emise in perioada post-comunista. Cu toate astea, nici ei n-au fost scutiti de critici - li s-a reprosat ca au deconspirat prea putini informatori, desi au inceput sa functioneze cu patru ani inaintea noastra. Desi raman la parerea ca aceasta activitate nu poate fi normata si nu se evalueaza in cifre, la capitolul informatori numai in luna septembrie Colegiul a votat 41 de deconspirari. Dintre ele, doar doua au devenit publice, la dorinta beneficiarului (ma refer la cazurile Doinas si Caraion). Sunt convinsa ca vor urma si alte dezvaluiri.
Cazul C.V. Tudor
La fel de spectaculoase ca deconspirarea lui Corneliu Vadim Tudor?
Corneliu Vadim Tudor n-a fost deconspirat de CNSAS. Cazul lui este inca in studiu si Colegiul o sa se pronunte. Tot ce pot sa va spun este ca nu avem de-a face cu o scurgere de documente din arhiva noastra. Documentele CNSAS poarta niste semne distinctive, care lipsesc de pe facsimilul aparut in presa. Dosarul cu pricina provine din fondul documentar, a fost studiat de diverse persoane care au avut acces la arhiva SRI si e citat copios in Cartea Alba a Securitatii.
Dar credeti ca aceste documente probeaza colaborarea lui Vadim Tudor cu politia politica? Il pot impiedica ele sa acceada la functia de presedinte?
Nu pot comenta in nici un fel continutul documentului publicat, doar Colegiul se poate pronunta in privinta asta. Cat despre candidatura la presedintie, vom trai si vom vedea. Totusi, ma bucur nespus ca am ajuns si la momentul in care genul asta de intrebare sa poata fi pusa.
Interviu realizat de Rodica Palade
