De același autor
Întelesul tuturor acestor expresii este ca societatea romaneasca nu e una normala. Cum stim ca nu e normala? Evident, prin postularea implicita a faptului ca exista undeva o societate normala, cu care ne comparam. Nu e un secret pentru nimeni ca, inca demult, pentru toti romanii, normale sunt numai societatile occidentale. Modelul nostru de justitie de acolo vine. La fel, modelul de prosperitate, cel cultural ori modelul de comportament civilizat. Confruntat cu minciuna, injustitia si uratenia de acasa, cetateanul roman a contractat un soi de reflex conditionat: orice vine dinspre institutiile Europei occidentale, pentru ca vine de acolo, trebuie sa fie automat si adevarat si bun si drept. Iata un exemplu. Acasa, suntem deprinsi ca justitia sa acopere toate nedreptatile care sunt pe placul sefului, mai degraba decat sa impuna, tuturor, dreptatea pe care o pretind legile. Cand presedintele tarii a sugerat sa nu se mai retrocedeze proprietarilor casele nationalizate, justitia s-a conformat imediat - judecatorii nu au mai decis in favoarea proprietarilor pagubiti, iar procuratura a facut recurs in anulare impotriva sentintelor favorabile proprietarilor, deja date. Cetatenii de doua ori deposedati au gasit atunci intelegere numai la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Fara cadrul legal si formativ oferit de institutiile europene, fara vointa factorilor politici europeni de a ne prelua in structura Uniunii Europene, cetatenii romani ar fi fost mult mai lipsiti de drepturi, iar drepturile lor ar fi fost mult mai putin respectate decat au fost si sunt. Aici sta marele fapt pozitiv al influentei institutiilor europene. Cu toate acestea, in chiar maniera in care ne raportam la aceasta influenta se ascunde o problema, care poate deveni, in anumite conditii, "o mare problema". Toate bune si frumoase atata timp cat lumea occidentala, in comparatie cu lumea romaneasca, reprezinta intr-adevar binele si dreptatea. Ma supun cu bucurie, ba chiar cer protectia si ajutorul deciziilor drepte ale Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Dar ce ma fac atunci cand o comisie sindicala europeana decide ca Miron Cozma este nevinovat si ca mineriadele au fost actiuni sindicale normale, conduse de acesta in baza unui mandat incredintat si impus de catre muncitori? Ce ma fac atunci cand normele europene imi interzic sa amenajez o groapa ecologica de conceptie proprie, in conditiile in care eu, taran roman, nu am bani sa-mi construiesc una in acord cu cerintele europene - bune pentru buzunarele celor care castiga euro, dar inaccesibile celor care castiga lei? Sau, in alt registru, ce ma fac atunci cand piata europeana imi impune ca unica branza alba insipida telemea acceptata in Uniunea Europeana, FETA, interzicandu-le taranilor nostri sa mai comercializeze excelenta lor telemea, care, pasamite, nu ar satisface standardele de calitate ale Comisiei Europene?
Ce ma fac atunci cand Comisia Europeana hotaraste ca nu mai am dreptul sa fac tuica in casa sau atunci cand fixeaza anumite norme pentru taierea porcilor, care nu au nici o legatura cu traditiile mele culturale si pentru care, chiar daca as dori sa le adopt, nu am instrumentele necesare, pentru ca imi sunt oricum inaccesibile, ca pret? Ce ma fac atunci cand jocurile economice si de lobby de pe langa Comisia Europeana decid ca eu nu mai am dreptul sa produc palinca, deoarece aceasta marca a fost castigata, pentru toata Uniunea Europeana, de catre alta tara? Ce ma fac eu, cetatean roman care lupt impotriva centralismului statului meu, atunci cand legislatia europeana - acquis-ul comunitar - intareste puterea acestuia? Ce ma fac atunci cand legislatia europeana este prea interventionista, prea birocratica - intr-un cuvant: prea socialista - iar eu, cetatean roman care tocmai am iesit dintr-o epoca interventionista, birocratica si socialista, nu mai vreau sa aud de aceste lucruri? Ce ma fac atunci cand aberatii considerate bune in Occidentul care nu le-a cunoscut pe pielea lui imi sunt acum impuse de logica procesului de integrare, ca fiind bune, minunate, drepte - si, in plus, obligatorii?
Ei bine, raspunsul nu e deloc simplu de dat. Pe masura ce ne indepartam de lipsa de alternative a comunismului, suntem constransi sa descoperim lumea complexa si in continua prefacere a libertatii, care este, in esenta, o lume a negocierilor. În lumea libera, totul se negociaza. Daca avem ceva de spus ori de aparat, trebuie sa invatam sa negociem. Trebuie, mai ales, sa avem discernamant. Trebuie, in cele din urma, sa invatam sa fim parteneri egali. Aici e toata dificultatea - caci egalitatea in libertate se invata cel mai greu.
