De același autor
Anul trecut, Avery Gosfield posta în cinstea Zilei de Comemorare a Victimelor Holocaustului, pe grupul de muzică veche, un recital al grupului Ensemble Lucidarium, desfășurat în interiorul Sinagogii din Gorizia, care cuprindea cântece ce aminteau despre evreii din ghetoul venețian.
Anul acesta, am intrat pe pagina artistei și am găsit această bijuterie de film la care a participat și ca solistă. L-a postat tot cu ocazia Zilei Holocaustului. Filmarea a fost realizată într-o splendidă Mikva din secolul al XIII-lea, din Speyer, foarte bine conservată, și cuprinde o serie de piyyutim (poeme religioase) din secolele al XII-lea și al XIII-lea care evocă tragedia primei cruciade (1096) și masacrul de la Troyes din 1288, considerate un fel de anticipare a Shoah-ului.
Motivul pentru care mi se pare importantă cunoașterea istoriei este tocmai acela de a ne ajuta să înțelegem, de a ne ajuta să ne asumăm, de a ne ajuta să nu uităm, pentru ca, într-un final, să nu repetăm. Este o lecție pe care, din păcate, eșuăm să ne-o însușim, de cele mai multe ori.
Pentru a înțelege cum s-a ajuns la una dintre cele două mari crime ale secolului XX cred că e bine să știm ce s-a întâmplat până atunci. În cartea lui James Caroll, „Constantine’s Sword”, traseul de la nașterea Imperiului Bizantin al lui Constantin cel Mare până la Conciliul Vatican II este reconstituit cu minuțiozitate în încercarea de a explica cum a fost cu putință. Și cum chiar după ce oroarea urii religioase, combinată cu cea rasială, a produs ravagii, tot nu a izbutit să ducă la o asumare deplină a acestei vini colective pe care o poartă o Europă întreagă.
Recitalul de anul trecut, care vorbea despre evreii ghetoului venețian, face același lucru. Sapă în memoria Europei până în adâncul Evului Mediu, acolo unde apar rădăcinile antisemitismului modern. Ghetoul venețian va da naștere, prin transformări treptate, ghetoului din Varșovia. În secolul al XVI-lea, Inchiziția va introduce primele discriminări rasiale prin Statutul de la Toledo, statutul așa-zisei „limpieza de sangre”, prin care evreilor, chiar și botezați, li se va interzice accesul la funcții importante în cadrul statului sau al bisericii. Respins de Papa Paul al III-lea, va fi ratificat în 1555 de fostul inchizitor Gian Pietro Caraffa, devenit Papa Paul al IV-lea. Bula „Cum Nimis Absurdum”, emisă în același an, va introduce ghetoul roman. În 1998, Cardinalul Edward Cassidy, șeful Comisiei de la Vatican în relațiile religioase cu evreii, va spune că „ghetoul care a luat ființă în 1555 cu o bulă papală va deveni în Germania nazistă anticamera exterminării”. Succesorii lui Paul al IV-lea vor mai îndulci situația evreilor, dar niciunul nu va desființa ghetoul până când soldații lui Napoleon o vor face în 1796. După înfrângerea acestuia, Papa Pius al VII-lea va ordona reconstruirea zidurilor ghetoului. Nu a fost cu adevărat abolit până când papalitatea nu a pierdut controlul Romei în favoarea forțelor „seculare” italiene, în 1870.
În 1933, Cardinalul Eugenio Pacelli, din dorința de a apăra catolicismul european în fața noilor asalturi din partea secularismului și a umbrei bolșevismului care se ridica din Rusia, va semna un tratat bilateral cu Hitler, „Reichskonkordat”. Potrivit lui James Carroll care îl citează pe John Cornwell, Reichskonkordat va scoate complet Biserica Catolică Germană din orice formă de opoziție față de Hitler. La câteva zile după semnarea tratatului, la 14 iulie 1933, Hitler le va comunica celor din cabinetul său că s-a stabilit un context care va fi „în mod special semnificativ în lupta urgentă împotriva evreimii internaționale”.
Este greu de expediat în câteva cuvinte personalitatea complexă a celui care avea să devină Papa Pius al XII-lea și pe care Cornwell l-a numit Hitler’s Pope. Lăudat pentru luptele sale împotriva comunismului care venea din cealaltă parte a Europei, el a contribuit la ascensiunea lui Hitler și la întărirea puterii acestuia, așa cum au făcut-o nenumărate capete luminate ale perioadei. Pentru că nu au văzut celălalt cap al hidrei. Mai mult decât atât, în 1943, după ocuparea germană a Romei, evreii vor fi arestați și duși într-o închisoare temporară din Colegiul Militar Italian, aflat la o aruncătură de băț de Vatican. Și totuși, Vaticanul nu va scoate un sunet, nu va ridica un deget în privința lor. Vor fi duși mai departe la Auschwitz, după un popas într-un ultim alt fel de ghetou. Ceea ce dă greutate afirmației episcopului Cassidy, care definește ghetoul ca o anticameră a lagărelor morții.
Istoria este crudă. Dar istoria nu este o noțiune abstractă. Este înșiruirea cronologică a ceea ce au reușit să facă oamenii cu timpul ce le-a fost dat. Este utilă pentru a înțelege unde am greșit noi toți cei care am construit-o. Prin participare, prin neasumare, prin uitare. Suntem cu toții răspunzători și este bine să avem asta în minte atunci când privim filmul de mai jos, expresia a două mii de ani de suferință fără nicio scuză din partea celor care au adus-o.
Never forget!
