De același autor
Cu o mutare magistrala pe tabla de sah a politicii europene si energeticii mondiale - e drept, beneficiind nu numai de abilitatea de a exploata conjuncturi favorabile, dar si de resursele financiare pentru manevre -, Rusia a scapat practic de spinul care o deranja mai de mult in interesele sale strategice europene si mondiale. Spinul se numea proiectul Nabucco, caruia i se poate spune de-acum adio, bineinteles in limba rusa. Insotit de succesorul pe care l-a desemnat - care provine din structura ce constituie arma principala a Rusiei, gigantul energetic Gazprom -, presedintele Putin s-a deplasat in Bulgaria, unde a obtinut ceea ce poate fi denumit fara exagerare inmormantarea proiectului Nabucco, ce este tot vanturat de 10-12 ani de zile prin tari europene, in ideea "diversificarii aprovizionarii cu gaze", mai precis a aducerii prin conducte in tarile consumatoare europene (estice si vestice) de gaze naturale altele decat rusesti (respectiv, azere, turkmene, iraniene), fara tranzitarea Rusiei. Evident, numai de asa ceva nu i-a ars vreodata Rusiei. Dincolo de opozitia atat de culise, cat si fatisa, Rusia a initiat, pentru carotarea definitiva a proiectului, o alternativa concreta: proiectul Southstream, o conducta pe care o finanteaza in parte si care va tranzita Marea Neagra si apoi Bulgaria, pentru ca, odata ajunsa in Serbia, sa aprovizioneze si Balcanii, si Occidentul in partea sa sudica (Italia in primul rand). Demararea acestui proiect a fost golul marcat de Putin in Bulgaria. Partea bulgara a jucat inteligent si a obtinut cam tot ce putea mai mult: participare paritara la detinerea conductei, precum si, in plus, taxa de tranzitare a tarii. Si o conducta de petrol cu titei rusesc va urma un traiect in principiu similar.
Iar in timp ce Putin urma sa ajunga la Sofia, Gazprom suplimenta substantial oferta pentru cumpararea companiei nationale de petrol sarbe, scoasa la privatizare, insotind-o de promisiuni de investitii de peste 3 miliarde de euro, intr-o incercare evidenta de a inclina balanta catre gigantul rus in competitia cu ceilalti ofertanti, dar si de a exploata la maximum situatia politica din Serbia, legata de alegerile prezidentiale cu miza cruciala a optiunii intre Rusia si Occident, precum si de presiunile occidentale pentru independenta Kosovo.
Cu miscarea Southstream, Rusia preia in chinga si de la sud UE - caci de la nord o face prin conductele deja existente sau proiectate -, iar, in conditiile in care realizarea proiectului respectiv scade sever sansele proiectului Nabucco, dependenta energetica a UE fata de Rusia va creste. Mai mult decat pana acum, Nabucco nu prea are finantare si nici cu gazele de transportat nu sta mai bine, asta dincolo de opozitiile politice.
Alegerea Bulgariei de catre Rusia nu este intamplatoare. Pur si simplu pentru ca si Bulgaria a ales Rusia spre a construi o centrala nuclearo-electrica in locul celei de la Kozlodui, inchisa, din motive de siguranta in exploatare, la presiunile UE. Nu este o comanda oarecare catre Rusia, ci una de forta, pentru ca priveste energiile alternative, si nu resursele energetice conventionale cu care Rusia a fost blagoslovita de Dumnezeu si pe care le vizeaza toata lumea. Alegerea Bulgariei ca traseu principal atat pentru conducta de gaze, cat si pentru una de petrol este de fapt o rasplata pe care Rusia, in actualul context politic european si mondial, intelege sa o acorde Bulgariei, mai ales ca respectivele proiecte se conjuga minunat cu propriile interese strategice. Daca UE stramba cumva din nas la demersul rusesc si isi va si arata iritarea, nu va face decat o noua demonstratie de neputinta politica in marile probleme mondiale.
Romania cade rau de Popa-Prostu’. Daca nu se va intampla vreo minune - si minuni nu prea se intampla! -, Romania este scoasa de pe harta traiectelor energetice. Dar n-are a se plange. Si-a jucat execrabil cartea energetica. Pe de o parte, intr-o miscare incredibila si unica pe plan european, a cedat altora controlul asupra exploatarii putinelor resurse energetice (altii nu le aveau nici pe acestea!) pe care le-a lasat Dumnezeu romanilor. Pe de alta parte, a umblat in mod sistematic dupa cai verzi pe pereti (precum proiectul Nabucco), parca neavand ochi sa vada ce au facut si fac Germania, Franta, Italia, Austria, Ungaria, care au jucat cartea lor energetica cu Rusia, nu din vreun alt motiv, ci din acela ca alt gaz decat cel rusesc prin zona nu prea era. Romania avea si ea piesele ei pe care sa le vanda Rusiei spre a nu se expune retorsiunilor acesteia: rafinaria Petromidia (cand era la stat) sau una dintre distributiile de gaze. Asa insa, duce din greu pedeapsa Rusiei: Romania nu are voie sa importe direct gaze de la Gazprom, putand-o face doar prin intermediari, care sunt tot Gazprom, dar care percep comisioane grase. Ca urmare, Romania plateste cel mai scump din Europa acelasi gaz rusesc, cu toate ca se gaseste la inceputul traseului de transport, si nu spre finele acestuia.
Romania a realizat marea performanta ca, tot vizand, chipurile, evitarea dependentei de Rusia, sa ajunga a depinde energetic mereu mai mult si mai urat de aceasta. Este o performanta remarcabila, intrucat a fost obtinuta nu de vreuna din guvernari aflata in deriva, ci prin contributia tuturor guvernarilor postdecembriste, in succesiunea si alternanta lor democratica.
