De același autor
Tot felul de lucruri surprinzatoare ne ofera guvernul nostru liberal, indeosebi in domenii in legatura cu economia, parohiate de ministri liberali. A uimit si uimeste inca proiectul Legii farmaciilor, initiat de ministrul liberal al Sanatatii - economist de profesie. Este probabil cel mai restrictionist posibil document privind libera concurenta in domeniu. Nu discutam aici adecvarea unui regim de libera concurenta sau, dimpotriva, cu restrictii legate de caracterul special al pietei respective, pentru ca problema este extrem de controversata. Mentionam doar faptul ca nu te-ai prea fi asteptat tocmai din partea unui liberal sa initieze o abordare foarte putin liberalista. De altfel, tocmai acest aspect a si fost criticat in interventiile, de asemenea controversate, ale unor oficiali vest-europeni si americani pe marginea proiectului legii cu pricina.
Mai nou, pur si simplu, perplexitate produce - tot pentru ca vine din partea unor liberali, si inca unii de varf - initiativa ministrului de Finante, sustinut direct de insusi primul ministru si presedinte al PNL, de a se sterge datoriile istorice ale unor mari intreprinderi de stat. Dupa cum se vede, o initiativa suta la suta liberala! Adica, in spiritul libertatii economice depline, nu va mai platiti impozitele caci, la un moment dat, tot va iertam! Mai rau, argumentul ministrului de Finante, Vladescu, este ca stergem datorii pentru ca nu le vom mai incasa vreodata! Dupa cum se observa, tot un argument suta la suta liberal! Adica, daca tot nu le incasam pentru ca nu va platiti obligatiile, le stergem ca sa nu ne mai incurcam! Premierul Tariceanu a mers inca si mai departe. Potrivit domniei sale, datoriile istorice ale rau-platnicilor ar trebui sterse pentru ca - tineti-va tare - dau rau la imagine si, inca si mai si, ar sugera ca Ministerul de Finante nu are performanta in incasari, cand de fapt acesta are o asemenea performanta. Dupa cum se vede, o abordare liberala rau de tot! Cu alte cuvinte, important este nu sa se incaseze, ci sa nu apara cumva ca nu se incaseaza.
D-l Tariceanu ignora complet cu asemenea aprecieri si masuri asa-numitul hazard moral, impingandu-i si pe bun-platnici sa devina rau-platnici, dupa preceptul „de ce ei, si nu si noi!“. De altfel, asa-numiti „oameni de fotbal“, amenintati de fisc in ultimul timp cu executii silite din cauza debitelor la stat, s-au si grabit sa traga si dansii un ce profit din demersul liberal, cerand tratamente similare.
Pare insa ca d-l Tariceanu isi realizeaza, in sfarsit, un vechi proiect de stergere a datoriilor rau-platnicilor. Sa ne amintim ca, in urma cu cativa ani, d-l Tariceanu, pe atunci deputat, impreuna cu un alt liberal, d-l Catarama, pe atunci senator, au initiat un proiect de lege de amnistiere fiscala a tuturor datornicilor, de stat si privati. Premierul de atunci, d-l Isarescu, a respins initiativa tocmai pe considerentul implicatiilor negative ale hazardului moral.
Demersul Vladescu-Tariceanu este nu numai o sfidare la adresa celor care isi platesc la timp si integral impozitele si taxele cuvenite, dar si o compromitere a masurilor adoptate chiar de domniile lor pe linia inaspririi tratamentului fata de rau-platnici din partea fiscului.
Presupunerea ca, prin stergeri de datorii, s-ar putea lua totul de la zero, dupa care rau-platnicii cadorisiti cu iertarea de datorii se vor incolona disciplinati si entuziasti sa-si achite darile la fisc constituie o premisa gresita, pentru ca este o iluzie desarta. Practica a dovedit absolut contrariul. Cei ce nu si-au platit obligatiile financiare nu si le vor plati nici de aici incolo, chiar daca li se vor sterge datoriile istorice. Dincolo insa de ceea ce a dovedit, de altfel fara echivoc, practica, este faptul ca rau-platnicii, in majoritatea lor, si oricum cei carora d-nii Vladescu si Tariceanu vor sa le fie sterse datoriile, au pierderi cronice din exploatare si nu vor avea, nici sa vrea, vreo sansa de a-si putea plati integral si la timp obligatiile financiare. Singura solutie in cazul rau-platnicilor cu pierderi din exploatare este de fapt scoaterea lor din joc. Tolerarea lor in piata nu face decat sa imparta agentii economici, in detrimentul economiei insesi, in „destepti“ rau-platnici si „fraieri“ bun-platnici.
De la sine inteles, adoptarea unor masuri in directia initiativei mentionate ar anula pur si simplu nu numai demersurile laudabile facute in ultimul timp de cel care, pus in fruntea Agentiei Nationale pentru Administratie Fiscala, a inteles sa-si ia rolul in serios si sa treaca la aplicarea in practica a unor reglementari mai vechi sau mai noi pentru recuperarea sumelor cuvenite bugetelor publice, dar neachitate de rau-platnici, indeosebi societati de stat, dar si firme private cu protectii politice si clientelare. Ar fi pacat ca d-l Bodu sa fie scos din joc, pentru ca aceasta ar fi, in ultima instanta, implicatia adoptarii unor masuri prin care sa se stearga datoriile unora dintre marii rau-platnici, indiferent cine ar fi acestia.
O responsabilitate in chestiune revine Consiliului Concurentei, institutia care trebuie sa vegheze pentru ca obstacole de orice natura sa nu greveze asupra unei concurente loiale intre participanti pe piata. Stergerea de datorii constituie un asemenea obstacol, intrucat inseamna un ajutor de stat acordat firmelor in cazul carora se intreprinde respectiva actiune. Din motive politice, Consiliul Concurentei, aflat intre ciocanul Comisiei Uniunii Europene, sub supravegherea careia se afla, si nicovala oficialitatilor romane, a adoptat o pozitie diplomatica: anume ca se va pronunta doar de la caz la caz, excluzand stergeri de datorii pe ansamblu. Atata doar ca stergerea datoriilor numai ale unor firme duce la concurenta neloiala, deoarece semnifica un tratament „pentru unii muma si pentru altii ciuma“.
