De același autor
Spre comparatie, sa aducem in atentie ca, in Romania, aproape nu mai exista capital autohton (oricum, cel existent este derizoriu si de importanta absolut marginala) nici in sectorul bancar, nici in cel al asigurarilor. Si sunt unii de prin sistemul puterii din Romania care se mai si lauda cu asta! Din acest punct de vedere, lucrurile s-au dus atat de departe, in absurd, incat, daca vreunei autoritati romane din vreun domeniu sau altul i se solicita sa prezinte planurile, programele sau macar intentiile de viitor in domeniul de care se ocupa, acestea nu se refera la altceva decat la privatizarea firimiturilor ce au scapat furiei instrainarilor de pana acum.
Polonia nu este insa vreo exceptie. Guvernul maghiar a reactionat prompt la incercarea trustului austriac OMV de a prelua in mod ostil (adica nesolicitat si la un pret disproportionat) compania petroliera maghiara MOL. A fost initiata rapid o lege care interzice pur si simplu preluarea unor companii strategice maghiare de catre companii de stat straine, adica de catre state straine (cazul notoriu al OMV). Legea a fost adoptata in parlament cu doar cateva voturi impotriva sau de abtinere (sub 10), indicand o responsabilizare generala a clasei politice maghiare fata de problema controlului in sectoare strategice ale economiei.
Reactii de acest tip exista in ultimul timp mereu mai frecvent si la case mai mari. Din mai indepartata si cu mult mai puternica economic Canada a venit mai zilele trecute mesajul ca tara, potrivit ministrului sau de Finante, ramane deschisa investitiilor straine, dar nu este de vanzare. Replica a urmat valului de achizitii de companii canadiene de catre capitalul strain in valoare de peste 150 de miliarde de dolari. Guvernul canadian vizeaza aceleasi interdictii de preluari in sectoare strategice, indeosebi de catre companii reprezentand state straine.
Absolut aceleasi pozitii sunt exprimate si in Vestul Europei, chiar daca unele state o fac mai deschis si altele mai voalat. Marile tari vest-europene, ca si Canada de altfel, se afla cumva la mijloc in problema cu pricina.
Pe de o parte, au inceput sa simta puternic in ceafa rasuflarea unor state care vin galopant din urma pe esichierul mondial si care, folosindu-se de exact regulile stabilite pe plan international de catre tarile industrializate dezvoltate, vor, prin companiile lor de stat, sa patrunda profund in economiile acestor tari, in numele deschiderii pietelor si libertatii de circulatie a capitalurilor. Promotoare ale globalizarii si virtutilor acesteia, tarile industrializate dezvoltate se vad incomodate de patrunderile pe contrasens in globalizarea pana acum cu sens unic, doar de la Vest la Est si de la Nord la Sud. Si vor sa puna oprelisti penetratiei in economiile lor, indeosebi in sectoarele strategice, a companiilor din Sud sau Est, care deocamdata se pot numara pe degete, dar care ameninta serios topul ierarhiilor mondiale. Este vorba indeosebi de companiile de stat rusesti din domeniul energiei, de mari manufacturieri indieni, dar si de companii chineze din cele mai diverse domenii: auto, asigurari, banci.
Pe de alta parte, tarile industrial dezvoltate occidentale pot renunta cu greu la atuurile si privilegiile lor. Probabil ar arunca usor peste bord principiile globalizarii, daca aceasta le-ar servi intr-adevar, dar au nevoie de ele pentru a-si justifica si sustine in continuare propria expansiune externa, de care este direct legata prosperitatea lor. Inca si mai mult, excesul de capital de pe pietele lor risca sa le sufoce daca nu realizeaza sistematic export de capital.
De fapt, globalizarea este nu doar o filozofie, ci si o practica indispensabila pentru aceste tari. Este clar ca, in tarile respective, capitalul international se gaseste intr-o dilema, daca nu chiar intr-o anumita deruta. Si lucrurile sunt pritocite si iar pritocite in cautarea unor noi abordari.
