De același autor
Exista probabil doua paliere de pe care se pot face interpretarile asupra stadiului in care candidati cu probleme, precum Romania sau Bulgaria, se afla pe drumul aderarii la Uniunea Europeana. Primul este palierul de suprafata, de pe care lucrurile se discuta in general, inclusiv in termenii rapoartelor de tara elaborate de Comisia de la Bruxelles ce are in grija conformarea de catre candidati la regulile comunitare: progrese sau stagnari pe calea reformelor, domenii vulnerabile, aprecieri mai diplomatice sau mai transante asupra unor neimpliniri ori intarzieri etc. Al doilea palier este cel de profunzime, legat de interesele geostrategice, politice sau economice, implicate in preluarea candidatilor.
Nu trebuie, desigur, ignorate interpretarile de pe fiecare dintre cele doua paliere. In general, insa, se plateste un prea mare tribut celor de pe primul palier, cu toate ca acestea palesc pur si simplu in fata concluziilor de pe al doilea palier, aparand din cand in cand chiar niste jocuri in umbra acestora din urma.
Luand in considerare situatia precara a economiilor Romaniei si Bulgariei, nivelul inalt al saraciei din respectivele tari, discrepantele masive ce le despart de economiile din tarile dezvoltate vest-europene, decizia absorbtiei in UE a tarilor in discutie a fost una eminamente politica. Si a fost luata asezandu-se in balanta, pe de o parte, problemele pe care aderarea acestor tari le va pune, iar pe de alta parte, interesele geostrategice, atat economice cat si politice, ale UE de cuprindere in arealul de control si influenta a Sud-Estului Europei.
Mai mult insa, odata luata aceasta decizie politica, s-a stabilit foarte clar ca, avand in vedere starea dezastruoasa a administratiei publice din Romania si Bulgaria, precum si rezistentele acerbe la schimbare ale structurilor clientelare care s-au constituit in acestea, singura solutie a integrarii lor in UE este preluarea de catre vest-europeni a controlului si deciziei majore din economiile celor doua tari.
Acest obiectiv - de asemenea, trebuie sa fie foarte clar - a fost, in linii mari, atins. Daca n-ar fi fost realizat, nici nu s-ar discuta acum despre aderarea tarilor in cauza la UE. Dar, realizandu-se, celelalte aspecte trec pe planul doi. Fara a ignora cu ceva nesfarsitele si controversatele dezbateri - din Parlamentul European, din cercurile politice si mediile de presa, inclusiv chiar din Comisia de la Bruxelles - asupra stadiului de pregatire si capacitatilor Bulgariei si Romaniei, acestea au o importanta secundara in raport cu influenta asupra deciziei finale pe care o exercita interesele pe termen lung ale cercurilor economice din nucleul de forta al Uniunii Europene.
In esenta, capitalul vest-european - care, de pilda, in cazul Romaniei, a preluat controlul in intreaga axa majora a economiei (productia si distributia petrolului, distributia gazelor si electricitatii, productia de otel si ciment, telefonia fixa si mobila, sistemul bancar) - are acum de decis daca a venit sau nu timpul de a integra si institutional partea majora deja preluata faptic din economia romaneasca. In mod evident, in economia din Romania, dincolo de segmentul agricol - care este si va ramane o perioada decuplat, din motive de mostenire istorica si de ocupare a unei forte de munca disproportionat de mari -, exista, de-acum, doua componente destul de net delimitate: una constituind axa majora a economiei sub controlul unor companii vest-europene, cealalta, cuprinzand sectoare de rangul doi din punctul de vedere al profitabilitatii, in care capitalul autohton este (inca) preponderent.
Tot in mod evident, prima componenta face parte din reteaua internationala a companiilor vest-europene. Aceasta componenta este deja in UE, recunoasterea apartenentei Romaniei la UE urmand a nu face altceva decat sa consfinteasca de jure ceea ce exista de facto. Interesul capitalului vest-european este ca lucrurile sa mearga si in cealalta componenta a economiei din Romania ca o conditie a extragerii profiturilor pentru care a facut de fapt pasul implicarii in Romania. Cu o asimilare institutionala a Romaniei in UE, acest obiectiv este mai usor de realizat! Asa ca, in ciuda tuturor poticnelilor care vor exista si a disputelor care se vor mai manifesta, Romania va adera la UE, cel mai probabil chiar la data prevazuta - 1 ianuarie 2007 -, intrucat cartea principala a aderarii - transmiterea controlului axei majore a economiei catre capitalul vest-european - a fost jucata mai de mult.
A fost jucata de fapt in ultimul an si jumatate, cand, printr-un sir de privatizari care au cuprins sectorul energetic, s-a desavarsit preluarea de catre vest-europeni a controlului si deciziei in axa majora a economiei. De ce din punctul de vedere al UE era strict necesar acest lucru in perspectiva aderarii Romaniei este simplu de explicat. De pilda, fara instrainarea sistemului de distributie in domeniul gazelor si electricitatii, se pare ca nu se putea pune capat neplatilor din partea intreprinderilor de stat si societatilor private cu acoperire clientelara, poate cea mai grava distorsionare a relatiilor concurentiale de piata. La fel erau considerate creditele sub comanda politica sau potrivit unor aranjamente clientelare acordate de banci de stat. Preluarea distributiei de energie si practic a intregului sistem bancar explica si de ce Romania este ca si trecuta la examen la capitolul concurenta, exact unde pana acum statea cel mai prost!
