De același autor
Dintre problemele dificile aflate pe agenda noului guvern, de departe cele mai constrangatoare sunt cele derivand din angajamentele luate fata de organismele financiare internationale, indeosebi in legatura cu pastrarea stabilitatii macroeconomice, si cele fata de Uniunea Europeana in legatura cu aderarea. Sunt constrangatoare din cel putin doua puncte de vedere. Primul este ca, in general, este vorba fie de adoptarea unor masuri severe pentru a nu se derapa din grila de stabilitate macroeconomica prescrisa (cum este in cazul angajamentelor fata de FMI), fie de costuri pur si simplu ale aderarii, cum este in cazul angajamentelor fata de Uniunea Europeana, costuri in plan financiar, economic sau social. Al doilea punct de vedere pentru care problemele decurgand din respectivele angajamente sunt constrangatoare il constituie faptul ca, aproape in totalitate, masurile ce trebuie luate pentru conformizare intra in coliziune cu cele care ar viza indeplinirea promisiunilor electorale ale fortelor politice principale care au format guvernul.
Angajamentele in fata FMI se refera la bine cunoscutii parametri ai stabilitatii macroeconomice. In contextul diferentierilor, fata de bugetul pe 2005 (promovat de PSD), derivand din introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, pastrarea echilibrului bugetar a aparut a fi pe primul plan intre exigentele exprimate de FMI. Si golul in incasari creat de cota unica s-ar putea, pana la urma, sa fie acoperit nu numai de marirea mai rapida si mai importanta a accizelor, cat si de majorarea cotei TVA, ceea ce ar transforma introducerea cotei unice, dintr-o asteptata relaxare fiscala, intr-o reasezare fiscala in care castiguri semnificative pentru oameni instariti si bogati ar fi finantate pe seama celor saraci, care vor suporta solidar cu primii efectele sporirii accizelor si TVA-ului. Totusi, s-ar putea spune ca principala exigenta a FMI a fost si ramane asa-numita "politica salariala prudenta". Aceasta inseamna cresteri salariale minime pe ansamblul sectorului de stat, care sa "inoculeze" cumpatare si in majorarile salariale din sectorul privat. "Prudenta" pare sa semnifice o si mai limitata crestere, pentru ca deja sporirile promise anul trecut de vechea guvernare unor categorii de bugetari in contul lui 2005 depasesc sensibil cresterile posibile de productivitate a muncii pe acest an.
Din acelasi areal al relatiilor de munca face parte si cerinta exprimata de FMI a disponibilizarilor in continuare din segmentul producator de pierderi al sectorului de stat (minerit, cai ferate, siderurgie), precum si modificarea, pentru flexibilizare, a Codului Muncii, ceea ce va pune probleme in raporturile cu sindicatele.
Dar, evident, exigenta cu impactul cel mai profund este cresterea, pe mai departe severa, a tarifelor la energie, pentru ca acestea sa acopere costurile. Indeosebi la gaze naturale sporirile de preturi vor fi puternice, pentru ca reper il constituie costul ridicat al gazelor din import. La socoteala trebuie pus si faptul ca diferitele forme de energie vor fi incarcate si cu accize, precum in Uniunea Europeana, ceea ce va mari fulminant tarifele.
O necunoscuta o reprezinta impactul reducerii, expres cerute de FMI, a asa-numitului deficit cvasifiscal, adica a pierderilor intreprinderilor de stat si private finantate prin neplata obligatiilor lor catre stat. Acest deficit constituie de fapt arieratele "proaspete" care se adauga anual stocului istoric de arierate si care, desi in scadere in ultimii ani, este estimat totusi la circa 4% echivalent PIB. Nerealizarea angajamentului guvernului Nastase in privinta reducerii acestui deficit netransparent explica cerinta FMI de a se cobori in schimb deficitul bugetar transparent la cote (1-1,15% echivalent PIB) cu mult sub cele prevazute (3% echivalent PIB) de normele stabilite in cadrul Uniunii Europene.
Cerintele Uniunii Europene - rezultand din acquis-ul comunitar, precum si din negocierile specifice privind aderarea - sunt atat de multe, incat nu ar putea fi nici macar enuntate aici. Pot fi doar mentionate cateva din cele principale.
Asumarea normelor europene privind concurenta si ajutorul de stat va insemna practic schimbarea regulilor de joc in economia romaneasca, urmand a se pune o stavila inadmisibilei neplati a obligatiilor financiare de catre unele societati de stat, dar si private cu acoperire politico-clientelara.
De asemenea, conformizarea la normele europene de mediu, de calitate a produselor si de protectie a consumatorului, presupunand masive investitii, va semnifica o crestere severa a preturilor, indeosebi la produsele agroalimentare.
Preturile ar urma sa fie serios afectate si de cresterea accizelor la carburanti, in corelatie cu nivelurile din Uniunea Europeana.
Bugetul ar urma sa preia in sarcina cheltuieli noi (mediu, infrastructura, alocatii marite pentru educatie si sanatate, cotizatia la Uniunea Europeana etc.), care le vor suplimenta, in urmatorii ani, dar incepand cu 2005, pe cele actuale cu 7-8 puncte procentuale echivalent PIB. Aceste puncte procentuale echivalent PIB in plus anual reprezinta in fond costul aderarii. Vreo 2 puncte procentuale reprezinta contributia anuala de sustinere a aderarii din partea Uniunii Europene, dar grosul tot ramane de acoperit din surse interne.
Conformizarea firmelor romanesti la normele europene de concurenta, precum si la cele de mediu, de calitate a produselor si de protectie a consumatorului va reclama mari investitii, iar lipsa fondurilor pentru acestea va scoate pur si simplu din joc firmele romanesti. Lucru la care va contribui desigur si concurenta directa din partea mult mai competitivelor firme din tarile Uniunii Europene. De unde si extrem de posibilul val de disponibilizari, indeosebi din sectorul privat.
Sarcinile din agricultura sunt imense, iar consecintele se contureaza dramatic. 3 milioane de lucratori din agricultura ar urma sa paraseasca sectorul pentru alte ocupatii, ce ar fi create indeosebi in mediul rural. De altfel, grosul fondurilor alocate de Uniunea Europeana Romaniei pentru sustinerea integrarii vizeaza tocmai finantarea unor programe de dezvoltare rurala si dezvoltare regionala.
Nu este greu de sesizat ca toate aceste constrangeri sunt bariere in calea indeplinirii promisiunilor electorale privind indeosebi cresterea salariilor, sporirea pensiilor si reducerea fiscalitatii. Sunt conditii in care nu se vor putea proiecta orientari automate ale unor eventuale resurse suplimentar obtinute fata de momentul actual spre rezolvarea unor probleme care apasa intr-adevar agenda de ani de zile, precum cresterea salariilor si pensiilor, marirea alocatiilor in PIB pentru sanatate si educatie sau relaxarea fiscala, fiindca, cel putin in parte, aceste eventuale resurse vor trebui dirijate spre sustinerea cheltuielilor de mediu, de calitate a produselor si de protectie a consumatorului, care pur si simplu nu erau efectuate pana acum. Pentru perioada ce vine este cu totul insuficient a discuta acoperirea cu resurse doar in termenii actualelor grile bugetare, pentru ca aceasta ar insemna de fapt a acoperi numai o latura sau o jumatate a problemei. Trebuie tinut cont de constrangerile aderarii, care nu sunt putine si care sunt foarte costisitoare.
