De același autor
Dupa ce oficialitatile romane s-au invatat cu venirea unor investitii externe relativ importante, tocmai infruntarile dintre marcante personalitati politice ale momentului au ridicat problema ca, prin instabilitatea creata, aceste investitii ar putea sa-si sisteze sau macar sa-si temporizeze afluxurile.
Venirea sau amenintarea unei intreruperi a investitiilor straine au legatura cu profiturile pe care acestea le pot realiza in Romania. In implicarea pe o piata, investitiile straine iau in considerare o multitudine de factori, cu actiune pe termen scurt sau lung: dimensiunea pietei interne, potentialul ei de dezvoltare, conditiile de munca si nivelul salariilor din tara avuta in vedere, posibilitatile acesteia de a juca rolul unei baze de productie in zona sau pe un plan international mai larg, stabilitatea politica etc. Toti acesti factori contribuie la realizarea unor profituri, in functie de care se decide de fapt implicarea si gradul acesteia. Exista insa un indicator care spune multe in domeniu si care, prin caracterul sau cuprinzator, este de natura sa influenteze hotarator optiunile investitorilor straini: cat din PIB-ul unei tari ajunge la dispozitia muncii si cat la dispozitia capitalului.
Sa spunem de la inceput ca in Romania cifrele arata ca sfidator de mult revine capitalului si tot sfidator, dar de putin, revine muncii.
Ce este in fond PIB-ul (produsul intern brut) al unei tari? Este valoarea adaugata pe ansamblul economiei. Iar valoarea adaugata reprezinta ceea ce, intr-o perioada (de regula un an), se adauga ca valoare prin actul productiv. Deci, nu sunt luate in considerare asa-numitele "bunuri intermediare" (materiile prime) care vin din acte productive anterioare. Ca atare, valoarea adaugata reprezinta de fapt castigurile din munca plus profiturile. Ca o exceptie, se accepta, in cadrul valorii adaugate, contabilizarea amortizarii, adica a cotei din valoarea echipamentelor, cota transferata anual asupra productiei realizate. Se admite aceasta exceptie pentru a se promova progresul tehnic, caci, cu toate ca valoarea echipamentelor vine din trecut, s-a dovedit economic pozitiv ca respectiva cota anuala a acestora sa poata fi raportata ca "produs" al efortului depus in actul productiv la care se face referirea. Cota amortizarilor in PIB este de 11-15%. Restul reprezinta in PIB ceea ce din valoarea nou creata revine fortei de munca (respectiv castigurile de tip salarial) si ceea ce revine capitalului (profiturile).
In tarile vestice ale UE, muncii ii revin cam 50% din PIB (luand in considerare castigurile de tip salarial si pensiile), capitalul preluand peste 35%. In Romania actuala, situatia este, in mare, aproape inversa.
Cifrele arata cel putin doua lucruri. Pe de o parte, ca modelul european de economie de piata si de societate este, pe cat se poate, unul "umanist". Modelul este dedicat profitului, dar nu aservit acestuia. Pe de alta parte, prin comparatie, in Romania avem de a face, dimpotriva, cu un capitalism salbatic, de tip neeuropean, ce nu da vreun semn ca ar urma sa se desalbaticeasca si moralizeze. Situatia nu este foarte diferita in alte tari din Estul Europei. Diferenta enorma in impartirea produsului intre munca si capital explica lesne de ce investitiile cauta Estul, iar munca Vestul.
Poate ca, in realitate, discrepanta este ceva mai mica decat o arata cifrele, intrucat in Romania o buna parte a muncii este platita la negru (in logica evaziunii fiscale, capitalul cedand, din profiturile brute, o particica muncii, pentru a nu ceda o parte mai mare statului).
In mod deosebit de grav, tendinta ultimilor ani a fost, peste tot in UE, atat in tarile din Est, cat si in cele din Vest, de deteriorare sensibila a impartirii produsului intre munca si capital, in detrimentul celei dintai si in favoarea celui din urma. Oficialii europeni responsabili sunt chiar serios ingrijorati de aceasta tendinta. Comisarul european Joaquin Almuña a declarat fara echivoc ca "partea de salarii din cadrul venitului global al statelor membre ale UE este in prezent cea mai mica de multi ani si nu cred ca aceasta pozitie va putea continua". Avertismentele comisarului european au in vedere nu doar posibilitatea unor greve si demonstratii, ci de fapt contestarea modelului insusi.
In Romania n-are cine insa sa se ingrijoreze. Cei pe care viata i-a plasat la carma nu stiu cum sa se imbogateasca ei mai tare, aspirand cat pot mai mult din ceea ce capitalul preia atat de mult din produs. Aceasta dezonoranta preocupare de imbogatire cu orice pret - inclusiv prin furt, daca nu este posibil altfel - anuleaza orice gand fata de implicatiile economice si sociale pentru tara, chiar daca, in cazul concret al Romaniei, consecinta poate cea mai grava este depopularea tarii, plecarea romanilor cu milioanele in bejenie.
Dar, pana la o depopulare fara intoarcere, Romania, in absenta oricarei presiuni societale de remediere a situatiei, va ramane un rai pentru investitorii straini, tocmai prin diferentialul existent in impartirea produsului intre munca si capital. Acest diferential se va mentine, chiar daca o impartire mai devaforabila muncii se va produce, in continuarea tendintelor din ultimii ani, si in Vest, pentru ca ecartul este foarte mare. Evident, diferentialul se va mentine cu atat mai mult daca in Vest vor exista presiuni de schimbare a respectivei tendinte din ultimii ani. Un motiv forte pentru prezenta investitiilor straine in Romania il reprezinta si faptul ca, in absenta unei presiuni din partea societatii de a se schimba actualul raport intre munca si capital, companiile straine isi vor permite pe mai departe si poate si mai abitir sa faca in Romania ceea ce in tarile lor de origine nu-si permit, de la subretribuirea fortei de munca la spagile pe care le folosesc pentru a obtine contracte de privatizari subevaluate si de achizitii publice, dimpotriva, supraevaluate.
