De același autor
Intr-o miscare surpriza si aparent de neinteles, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale a decis, in ultimul moment, spre sfarsitul lunii octombrie, marirea tarifelor de la 11 noiembrie. Surpriza si confuzie pentru ca exact cu o luna inainte, in septembrie, aceeasi Autoritate - singura cu atribute decizionale in domeniu - anuntase ca, dupa cum se derulau lucrurile, nu va mai fi nevoie de o scumpire a gazelor in cursul acestui an.
In mod evident, ceva a intervenit care a schimbat foaia. Presedintele Basescu si premierul Tariceanu - intr-o neuzuala concordanta - au spus ca faptul s-ar datora inflatiei, si anume: aceasta a scazut vertiginos si s-ar putea ca la sfarsitul anului sa fie cu mult mai mica decat maximumul previzionat, astfel incat ar exista insa riscul unei reveniri in anul urmator, daca prea mari cresteri de preturi administrate (cum sunt cele la energie) s-ar concentra in 2007. Si atunci, s-ar fi decis - ambii oficiali nespunand cine de fapt a decis - sa se mai mute o parte din cresterea prevazuta inca in contul lui 2006 pentru a mai degaja inflatia din 2007. S-a sugerat ca si Banca Nationala a sustinut o asemenea abordare. Cand problema a explodat, BNR a negat orice implicare, trimitand catre Ministerul Economiei. Acesta n-a stiut nici el cum sa fuga, anuntand ca nu are atributii legale in modificarea preturilor la gaze.
Ceea ce era clar pana in acest moment de comunicare publica era faptul reprobabil ca Autoritatea de reglementare in domeniu - in principiu o entitate independenta - fusese supusa unor presiuni politice nelalocul lor si ca si cedase acestor presiuni. Mai intai, pentru a se scoate statistic inflatia cu fata curata in perspectiva aderarii la UE, Autoritatea fusese instrumentata - fapt uitat de a fi mentionat atat de presedinte, cat si de premier - sa impinga cresterile de tarife in anul urmator. Mai apoi insa, oficialitatile, vazandu-se cu sacii in caruta in privinta aderarii si cu o inflatie care se poate inscrie cu prisosinta in tinta prevazuta, au presat asupra Autoritatii de reglementare sa decida cresteri inca din acest an. Ceva insa cu adevarat plauzibil lipsea din scenariul inversarii deciziei.
Autoritatea de reglementare a propus un pret de 330 lei/m.c. pentru gazele livrate in retea din productie interna. OMV, care a preluat exploatarea si furnizarea gazelor de sonda in urma privatizarii Petrom - gaze care acopera insa vreo 30% din consumul total din tara - a cerut cel putin 410 lei/m.c.
Sa nu ne retinem a spune clar - ceea ce Autoritatea de reglementare nu a subliniat - ca OMV a facut aceasta cerere cu spatele asigurat de impunerea de catre UE a desfacerii gazelor din productie interna la “paritate” cu pretul gazului din import, prevedere incredibil acceptata de Romania. Nu mai discutam aici lipsa de temei a unei asemenea impuneri, facuta in numele, chipurile!, de a se pune pe acelasi plan cei care nu detin cu cei care detin resurse proprii. Murdaria acestei impuneri s-a evidentiat cu atat mai mult cu cat, pe cand se presa pentru acceptarea de catre Romania a unei asemenea prevederi, se faceau in paralel presiuni si pentru privatizarea exploatarii resurselor romanesti de gaze, cu alte cuvinte pentru ca niste firme straine sa preia cadoul unor profituri fabuloase rezultand din preturi crescute impus, si nu din conditii de piata. Cu spatele asigurat, OMV a amenintat ca nu va livra gaze in retea sub pretul cerut. Fara nici un suport politic - caci, vai Doamne, cum sa suparam cumva OMV sau UE! -, Autoritatea de reglementare n-a avut decat sa cedeze, marind tarifele la consumator de o asemenea maniera, incat sa acopere preturile cerute de OMV. Alternativa ar fi fost ca Autoritatea de reglementare sa lase fara gaze milioane de consumatori din anumite regiuni tocmai in prag de iarna, desi, cu un suport politic, s-ar fi putut impune OMV fie amenzi usturatoare (care sa anuleze profiturile obtinute din preturi crescute artificial), fie chiar retragerea licentei de operare.
Sa nu ne ferim a numi direct santaj manevra OMV! Aiuritor, ingrozitor, inspaimantator este ca avem de a face cu o santajare a Romaniei cu gaz romanesc, cu gaz lasat de Dumnezeu romanilor! Un gaz caruia, si mai aiuritor, ingrozitor si inspaimantator, niste politicieni verosi, care au fost antiromani, i-au cedat exploatarea unor straini.
Sa nu-i incriminam insa pe straini! Nu ei sunt de vina. Odata ajuns gazul sub controlul lor, sunt liberi sa faca orice! E dreptul lor, daca in contractul de privatizare nu exista vreo stipulatie care sa-i impiedice la asa ceva! Incriminarea trebuie sa se indrepte catre cei ce au scos de sub controlul statului roman exploatarea acestor resurse si care, desi se dadeau sau poate chiar se mai dau romani, sunt de fapt antiromani. Inutil aproape de subliniat ca si in cazul in care opera prevederea impusa de UE cu privire la paritatea pretului la gazele din productia interna cu pretul gazului din import si, deci, profituri fabuloase fara justificare se creau la nivelul producatorului intern, una era ca aceste profituri sa intre in buzunarul unor companii straine, si alta sa ajunga la statul roman, care putea, in mod transparent, sa le dea o folosinta ajutandu-i, de pilda, tocmai pe cei nevoiasi afectati de sporirile artificiale ale preturilor la gaze.