Deficitul cvasi-fiscal bate deficitul fiscal

Unul din elementele care a atarnat negativ, si inca greu, in balanta evaluarilor Comisiei Europene asupra statutului Romaniei de economie de piata functionala a fost asa-numitul deficit cvasi-fiscal. Acesta pune in umbra performantele certe in restrangerea deficitului fiscal (denumit curent deficitul bugetar) si anuleaza in mare parte consecintele benefice ale celui din urma, pe linia coborarii inflatiei si dobanzilor si mai ales pe linia degajarii de resurse pentru finantarea economiei reale.

Deficitul bugetar (sau fiscal) reprezinta cheltuielile pe care statul le efectueaza peste veniturile sale curente, masurand indatorarea statului pe piata interna (prin emiterea de titluri guvernamentale cumparate de catre banci sau populatie) sau pe piata externa (prin emisiuni de titluri sau prin contractari de imprumuturi in strainatate de catre stat). Deficitul cvasi-fiscal evidentiaza cheltuieli inregistrate in sectorul public, dar necontabilizate in buget: este vorba indeosebi de pierderi in activitatea intreprinderilor de stat neperformante, care se regasesc in neplati ale obligatiilor lor financiare catre bugetele si utilitatile publice (cele din urma aflate deocamdata mai toate in mana statului). Deficitul cvasi-fiscal are efecte asupra conturilor generale ale statului la fel ca si deficitul bugetar si afecteaza populatia si contribuabilii inca si mai greu decat cel din urma. Deficitul bugetar reprezinta plati viitoare in carca populatiei, pe cand deficitul cvasi-fiscal este pentru aceasta o povara neta si imediata. Intreprinderile care, desi produc pierderi, continua sa supravietuiasca sunt intretinute de catre stat si, de fapt, de catre intreprinderile performante si ansamblul populatiei, intrucat statul, pentru a le acoperi pierderile, ia bani, pe o cale sau alta, de la populatie si de la intreprinderile care se tin financiar pe picioarele proprii. Balastul pe care il reprezinta deficitul cvasi-fiscal compromite performanta generala a economiei si scade drastic nivelul de trai al populatiei.

Pentru comparabilitatea datelor, evaluarile privind atat deficitul bugetar, cat si deficitul cvasi-fiscal, se fac in echivalente PIB. Desi a scazut fata de acum 5-10 ani, in urma restructurarii cat de cat a economiei si a restrangerii sectorului de stat producator de pierderi, deficitul cvasi-fiscal in Romania ramane fabulos: circa 2,5% echivalent PIB, nefiind cu nimic mai prejos decat cel fiscal, respectiv 2,7% echivalent PIB in acest an. Deci, un bilant global al conturilor statului ar fi nu un deficit de nici 3% echivalent PIB, ci unul aproape dublu, de peste 5% echivalent PIB. Luand in considerare cuantumul maxim al veniturilor pe care le realizeaza, inseamna ca statul roman are incasari pe an de circa 30% echivalent PIB, dar cheltuieste peste 35% echivalent PIB. Diferenta si-o procura, in proportie de jumatate, din imprumuturi interne si externe (in cazul deficitului fiscal) si, in proportia celeilalte jumatati, din reducerea in mod net a nivelului de trai al populatiei (in cazul deficitului cvasi-fiscal). Ca reducerea respectiva este relativa, daca are loc in conditiile inregistrarii unei cresteri economice, sau este chiar absoluta, daca se produce in conditiile unor caderi si ale PIB, constituie, evident, o alta problema. Dupa cum este secundar daca intervine prin stopari sau fara stopari ale cresterilor de salarii, caci scaderea de nivel de trai se produce oricum prin raport cu cresterea superioara a preturilor.

Fara echivoc, in timp ce cheltuielile statului peste veniturile curente din deficitul bugetar pot fi finantate neinflationist, prin imprumuturi (adica prin bani existenti deja pe piata), cele din deficitul cvasi-fiscal nu pot fi finantate decat prin inflatie, intrucat altfel ar insemna sa se procedeze la scaderi absolute (si nu relative) ale salariilor, ceea ce este impracticabil din punct de vedere social.

Iata de ce Romania, spre deosebire de alte tari in tranzitie, nu prea poate pretinde ca FMI sau Uniunea Europeana sa inchida ochii la eventuala practicare a unor deficite bugetare mai mari decat cel prezent, respectiv de 4% sau chiar 5-6% echivalent PIB. Intr-adevar, cu deficite bugetare stranse, sub 3% echivalent PIB, nu prea se pot finanta mari programe de investitii si, deci, promova cresteri economice mai substantiale, de care Romania are realmente nevoie pentru a recupera cat de cat imensele decalaje ce o despart de tarile din clubul spre care tinde. Numai ca Romania are deja deficite de asemenea dimensiuni, care, din pacate, din cauza deficitelor cvasi-fiscale, sunt si asa, in proportie de jumatate, mai destabilizatoare decat insesi deficitele bugetare mari. Scoaterea din joc a producatorilor de pierderi, sursa ultima a deficitelor cvasi-fiscale, constituie conditia scoaterii Romaniei din cercul vicios in care se afla financiar si economic.