De același autor
.jpg)
Acestea constituiau miza tranzactiei, si nu pretul dobandit de statul roman. Dar, cand statul roman primeste pe uzinele de la Craiova cat pe cateva placinte, in timp ce in tranzactia Rompetrol imediat anterioara, in care nu statul roman era parte, a fost vorba de miliarde, devine aproape irepresibil gandul ca, acolo unde este implicat statul roman, intervine fie vreun act disimulat de caritate, fie vreo afacere paguboasa si, bineinteles, plina de suspiciuni. Ne invita la o asemenea concluzie nu tranzactia Ford-Craiova in sine, ci zecile de privatizari sau asa-zise privatizari (de fapt, transferuri de proprietate de la statul roman catre alte state), incheiate prin subevaluari severe de active, din care au ramas fericiti doar cumparatorii straini si cativa romani implicati in aprobari, in timp ce statul roman (si, ca atare, contribuabilul roman platitor al oalelor sparte) a ramas de Popa Prostu’. Totusi, in uzinele de la Craiova se investisera cateva sute de milioane de dolari bune si cate sute de mii de automobile iesisera pe poarta fabricii, din care (vai!) atatea si atatea mai circula prin tara si chiar prin alte tari si nu se stie acum care va fi, de fapt, soarta aprovizionarii lor cu piese de schimb.
Indubitabil, statul roman era la stramtoare in cazul uzinelor de la Craiova. Si aproape nu avea spatiu de manevra. Uzinele de la Craiova nu mai erau de fapt ale nimanui dupa ce concernul sud-coreean Daewoo, ajuns in faliment, fusese preluat de General Motors, dar fara uzinele de la Craiova. In cele din urma, uzinele ajunsesera la statul roman, dupa plata de catre acesta a ceea ce sud-coreenii au pretins pentru clarificarea situatiei juridice, astfel incat statul roman sa poata vinde. Si, nu era vorba de vreo facilitate energetica, unde clientii iti bat ei la usa. Ci de constructii de automobile, domeniu in care, daca nu faci parte dintr-o retea internationala integrata, pur si simplu mori! Si, colac peste pupaza, Ford era si singurul ofertant. Cum va fi cantat Ford, asa va fi jucat si statul roman.
Ford a profitat la maximum de aceste constrangeri ale vanzatorului si a cumparat pe mai nimic. A fost evident ca Ford nu a vrut sa scoata acum aproape niciun ban din buzunar, alegand chiar sa nu se complice cu terenurile, altele decat cele ale facilitatilor industriale propriu-zise, terenuri care puteau reprezenta dupa preluare o groaza de banet.
Cat priveste cele aproape 700 de milioane de euro pe care Ford declara ca intentioneaza sa le investeasca in uzinele de la Craoiva in urmatorii ani - si pe care reprezentantii romani tot bat moneda pana intr-acolo incat le includ in tranzactie -, ar trebui sa fie clar ca investitia nu este facuta nici pentru statul roman, nici de dragul statului roman. Daca va fi cazul, aceasta va fi facuta de catre Ford pentru propria expansiune in Romania si in regiune. Ca atare, a pune in contul tranzactiei in sine si castigurile viitoare din impozite ale statului roman, si eventualele locuri de munca sau exporturi in plus de pe urma acestei expansiuni - perspective desigur de salutat - constituie o abordare fortata.
Mai mult, prezentarea investitiilor viitoare ale Ford ca o componenta a tranzactiei reprezinta mai degraba o diversiune, care, in incercarea de a pune in umbra pretul mediocru al tranzactiei, abia reuseste sa-i sublinieze inca si mai mult caracterul derizoriu. Pai, daca Ford este dispus sa investeasca 700 de milioane de euro, atunci inseamna ca interesul companiei de a prelua uzinele de la Craiova era cel putin egal cu interesul statului roman de a scapa de acestea. Si, deci, statul roman a negociat prost. Dupa cum se grabeste Ford sa iasa din dezastrul financiar in care se afla (12 miliarde de dolari pierderi anul trecut), pe baza comutarii productiei in zone low-cost, uzinele de la Craiova ofereau o oportunitate unica, la care firma nu era dispusa sa renunte usor, pentru ca, prin facilitatile deja existente, aceste uzine rezolvau problema rapiditatii, in alta parte totul trebuind sa fie luat de la inceput.
Un moment jenant in legatura cu pretul tranzactiei il va constitui transpunerea in fapt a prevederii contractului referitoare la eliminarea actionarilor minoritari. Ford nu vrea sa se incurce cu actionari de rangul doi sau trei, carora, potrivit regulilor de guvernanta corporativa, ar trebui sa le dea din cand in cand raportul in legatura cu ce face si ce drege. Si, astfel, a impus statului roman obligatia ca acesta sa ofere actualilor detinatori ai 28% din actiuni participatii in alte portofolii de stat, urmand ca apoi statul sa le vanda catre Ford - atentie mare! - la pretul per actiune la care Ford a cumparat acum cele 72% din actiuni. Va fi delir! Si asa, pe cat era de falimentara uzina de la Craiova, cursul actiunilor ei in bursa era totusi de cateva ori mai mare decat pretul la care a cumparat Ford de la statul roman, actionarul principal. Este de presupus ca actionarii minoritari nu se vor lasa in cadrul negocierilor ce vor urma si isi vor vinde scump pielea pentru a permite statului roman sa-si indeplineasca incredibila obligatie pe care si-a asumat-o fata de Ford. Este foarte probabil ca, pentru diferenta in plus pe care va fi nevoit s-o achite actionarilor minoritari pe numai 28% din actiuni, statul roman sa cheltuiasca mai mult decat cele 57 de milioane de euro luate de la Ford pe 72% din actiuni. Probabil aceasta este semnificatia celor 57 de milioane de euro. Restul - uzina ca atare - a fost pe gratis!
In orice caz, daca statul roman n-a vrut sa piarda implicarea Ford in Romania si a vazut ca Ford este gata sa-si ia talpasita inainte de a fi venit in cazul in care nu obtine proiectata preluare ca si pe gratis, atunci nu este de inteles de ce statul roman n-a oferit uzinele de la Craiova cadou firmei Ford. Mai ales ca, potrivit contractului semnat, tot va acorda firmei Ford un ajutor de stat de 175 de milioane de euro pentru a-si derula activitatea in Romania. Evident, din acele ajutoare de stat care, potrivit normelor europene, nu prea se mai dau.
