De același autor
In timp ce apartenenta la Uniunea Europeana impinge in sus salariile din Romania, prin insasi deschiderea pietei muncii din alte tari pentru lucratorii romani, chiar daca unele dintre aceste tari mentin restrictii, o majorare a salariilor fara baza economica pune in pericol echilibrele macroeconomice, putandu-se compromite rapid eforturile facute, cu preturi deloc neglijabile, pentru asigurarea rezonabila a acestor echilibre. Mai ales ca cele mai afectate de cresteri salariale fara acoperire sunt inflatia si, prin intermediul consumului, deficitul extern.
Nu exista practic alternativa la o sporire a salariilor pentru a opri cat de cat exodul fortei de munca romanesti in strainatate, indeosebi in tarile Uniunii Europene. Chiar si la cresteri nespectaculoase de salarii se poate obtine o temperare a exodului, in masura in care castigurile - evident mult mai substantiale in strainatate - se duc acolo in parte pentru plata inchirierii unei locuinte si pentru o intretinere mult mai costisitoare decat in Romania.
De unde insa bani pentru o marire articulata a salariilor?! Patronii privati sunt confruntati sever cu aceasta problema. Pentru ei, singura solutie este fie acceptarea unor profituri mai mici, fie cresterea preturilor livrarilor lor de produse sau servicii, fie cate ceva din amandoua. Toate insa, variante nu prea surazatoare, indeosebi pentru patronii autohtoni, care se vad astfel si mai descoperiti in fata mult mai puternicilor competitori straini. Daca insa nu accepta sfidarile, se expun lipsei de forta de munca exact pe piata romaneasca. Un deficit destul de vadit de forta de munca se manifesta deja in industrie, in constructii si este de asteptat unul destabilizant in sectorul asistentei medicale si chiar in sistemul de educatie, unde subremunerarea genereaza abandonuri ale bransei pentru o slujba mai bine platita in strainatate, chiar daca in alt sector de activitate.
Ce sa faca autoritatile? Acestea, in mod evident, nu pot actiona in locul patronilor privati, care fac ceea ce cred ca este in interesul lor, indiferent de avertismentele unor finantisti sa nu se aventureze in cresteri de salarii prea substantiale.
Autoritatile pot actiona in parohia lor! Banca Mondiala, FMI si indirect agentiile internationale de rating, ce ameninta cu depunctari daca se pierd echilibrele macroeconomice, stau pe capul oficialitatilor de la Bucuresti cu recomandari de moderatie in cresterea salariilor, in timp ce sectoare intregi din parohia lor (sanatate, invatamant) sunt printre cele mai expuse riscului "depopularii". Pentru politicieni insa, grijile nici nu exista, probabil pentru ca pur si simplu nici nu se gandesc la problema cu pricina!
Sindicatele pornesc de la ceea ce spun statisticile. Intre 2000, de cand economia a intrat pe un trend pozitiv, si pana in 2006 (inclusiv), cresterea economica inregistrata bate undeva spre 50%. Salariile n-au cunoscut insa o crestere similara. Deci, o sporire a salariilor la concurenta cresterilor PIB ar fi, spun sindicatele, nu numai legitima, dar si posibila. Din pacate, nu are insa acoperire!
Se ajunge de fapt la ceea ce, ani de zile, si-au batut gura degeaba la momentul potrivit mai multi analisti! Cresterea economica obtinuta pe vremea guvernului Nastase a reprezentat intr-o prea mare masura raportari de cresteri de activitate in intreprinderi carora li s-a permis sa nu-si achite obligatiile financiare, neavand substanta reala. Iar cresterea economica din vremea guvernului Tariceanu este intr-o prea mare masura fara functie sociala. Aceasta este obtinuta in urma investitiilor straine in sectoare cu slaba ocupare a fortei de munca (financiar, imobiliar), in timp ce exista o cvasistagnare in sectoarele si segmentele cu masiva ocupare de forta de munca si cu prezenta majoritara a capitalului autohton. Marile profituri inregistrate si din care sindicatele pretind o parte pentru imbunatatirea remunerarii fortei de munca sunt de fapt de mult repatriate de capitalul strain in tarile de origine ale acestuia, iar, la nivelul tarii, mai degraba nu exista decat exista profituri care sa fie convertite in parte in sporuri de salarii.
