De același autor
Pe parcursul tranzitiei romanesti, s-a desfasurat cel mai trist dintre fenomenele postcomuniste si poate cel mai compromitator, intrucat a ajuns sa fie asociat cu economia de piata in sine: imbogatirea unei paturi clientelare, la limita legii sau prin incalcarea legii, si intr-o viteza ametitoare, acut sfidatoare la adresa paturilor largi ale populatiei.
Dincolo de absenta obiectiva a unor legi de protejare impotriva acestui fenomen, implicand masive devalizari ale avutului public, si dincolo de atitudinea complice a unor reprezentanti ai organelor de control, de ordine si de justitie fata de asemenea manifestari, chiar in cadrul legal existent, baza obiectiva - "fizica", pentru a spune asa - a fenomenului a constituit-o excedentul masiv al cererii fata de oferta pe piata. Toate guvernele postdecembriste au practicat, in esenta, aceeasi politica de mentinere a cererii peste oferta pe piata.
Echipa Iliescu-Roman, care a pornit reforma postdecembrista, a urmarit nu combaterea - necesara combatere - a excedentului de cerere in expresie monetara fata de oferta pe piata, mostenit de pe vremea comunismului, ci tocmai mentinerea acestuia prin liberalizari partiale si in trepte ale preturilor si prin inimaginabile convertiri directe in cresteri de salarii ale fostelor alocatii pentru investitii. Nu intamplator, in loc ca inflatia sa loveasca o data si apoi preturile sa se linisteasca, aceasta a apasat economia ani si ani, inclusiv in prezent trebuind sa se infrunte inca dezechilibrele dintre cerere si oferta pe piata. Practic, toate guvernele care au urmat au promovat in esenta aceeasi politica de mentinere a cererii peste oferta, care i-a avantajat pe importatori, un rol substantial jucandu-l, ani si ani, supraevaluarea leului prin tinerea artificiala in chinga a cursului acestuia.
Ramane o tulburatoare intrebare daca s-a procedat asa din greseala sau, cum s-a pretins oficial, din motive de protectie sociala (spre a se "imparti" in timp socul asupra populatiei) sau, in mod deliberat, pentru a se permite imbogatirea rapida a clientelei politice. Sa admitem ca a fost vorba de o greseala. Oricum, de protectia sociala mult cantata n-a putut fi vorba, cel putin in masura in care de mentinerea artificiala a surplusului de bani de pe piata nu au avut a beneficia decat cei carora li s-au "repartizat" afaceri in sistem clientelar sau cei care s-au lansat in afaceri la marginea legii si care, astfel, au dispus de o piata, de fapt artificiala, de unde au putut sa absoarba fara griji si fara probleme.
Piata artificial creata prin mentinerea cererii peste oferta interna a constituit de fapt sursa "prosperitatii" imbogatitilor postdecembristi, rezervorul din care au putut trage sistematic, fara sa trebuiasca a se implica in activitati de productie si servicii, fiind de ajuns comertul si, de fapt, importul si iar importul! Astfel, in mod sistematic, importurile au putut sa exploateze incapacitatea si slabiciunea productiei interne.
|ntrucat acest excedent al cererii fata de oferta a fost si sursa inflatiei ruinatoare, se pune pregnant in lumina principalul mecanism care a functionat in tranzitia romaneasca: imbogatirea importatorilor a fost platita, prin inflatie, de populatia saraca, mereu mai saracita, care a fost cea mai afectata de cresterea preturilor.
Iata cum si de ce mai toti imbogatitii postdecembristi sunt importatori! Este aproape o regula. Caci imbogatitii din randurile exportatorilor sunt exceptii! Economic, este inadmisibil ca imbogatitii sa fie importatori intr-o tara cu venituri in medie scazute si cu atatia si atatia saraci! Tot economic, este ilogic ca imbogatitii sa fie importatori intr-o tara cu forta de munca ieftina, deci care, ca client, are putere de cumparare slaba, iar, ca furnizor-producator, prezinta un atu de competitivitate. De asteptat ar fi ca avantajati sa fie cei ce folosesc aceasta forta de munca drept mana de lucru, adica exportatorii, si nu importatorii, care o folosesc in calitate de consumator. Dar anomaliile exista si se explica prin faptul ca, invariabil, politicile economice postdecembriste, indiferent de culoarea celor de la guvernare sau de etape, i-au ajutat copios pe importatori.
Cine beneficiaza de fapt de pe urma actualelor politici de non-combat fata de aprecierea leului, care ajuta importurile si dezechilibreaza periculos conturile externe ale tarii? |ntrebarea se justifica pentru ca a raspunde inseamna a identifica macar cat de cat cine sunt importatorii! De importurile de dezvoltare (echipamente, tehnologii, materii prime) beneficiaza, cel putin indirect, intreaga economie. Importurile de consum au insa beneficiari directi. Problema este ca, in Romania, tara cu pretentii ca se afla pe calea dezvoltarii, nu importurile de dezvoltare prevaleaza, ci importurile de consum. Cine sunt beneficiarii directi? Saracii Romaniei? Sa fim seriosi! Cei mai multi dintre acestia traiesc in mediul rural, pe baza de autoconsum, fara nici o legatura cu importurile. Nevoiasii din mediul urban? Legatura acestora cu importurile o reprezinta doar niscai chinezisme, care le sunt singurele accesibile prin pret! Grosul importurilor de consum apartine impiciorogatilor tranzitiei si, intr-o mica masura, putinilor care, prin munca, au reusit dupa ani si ani sa iasa din ghearele conditiei precare. Cateva sute de mii, maximum pana-ntr-un milion, de persoane - din cele peste 22 de milioane de romani - sunt beneficiarii grosului importurilor de consum, fie ca este vorba de automobile, ambarcatiuni, dotari pentru vile, servicii turistice in strainatate sau altele asemenea.
Cea mai expresiva ilustrare a modului in care pana si banii saracilor ajung sa fie folositi pentru importurile de consum ale celor instariti este poate soarta remiterilor spre tara din partea lucratorilor romani in strainatate. Pana ca acesti saraci ai tranzitiei, plecati in bejenie pe alte meleaguri, sa se bucure in tara de banii trimisi acasa, respectivii bani sunt preluati de pe piata, indeosebi din banci, prin credite de consum, de cei eligibili pentru asemenea credite, spre a-si finanta achizitiile, desigur, din import!
