De același autor
2007 este, fara indoiala, anul in care datoria externa a luat-o complet razna. Inca spre sfarsitul celui de-al treilea trimestru, batea spre 50 de miliarde de euro, din care 34 de miliarde de euro datoria pe termen mediu si lung si vreo 15 miliarde de euro cea pe termen scurt.
Cresterile sunt absolut aiuritoare. Datoria externa pe termen mediu si lung a sporit in numai noua luni cu 20% fata de nivelul si asa sever de la sfarsitul anului 2006. Majorari si mai importante par sa se produca in privinta datoriei pe termen scurt (sub un an), in cazul careia nu exista date asupra stocului global decat la jumatatea anului.
Ce s-a intamplat este simplu: in timp ce deficitul de cont curent a continuat sa creasca fabulos, finantarea acestuia din investitii directe externe a scazut abrupt fata de 2006, facandu-se intr-o proportie mereu mai mare, pe seama imprumuturilor externe.
Detalierea arata ca lucrurile stau inca si mai ingrijorator decat le sugereaza cifrele per global. Pe mai departe, importurile au debordat, in timp ce exporturile au incetinit vizibil, pana la stagnare. Pana in toamna, cele doua tendinte - atat frenezia importurilor, cat si gatuirea exporturilor - au avut conditii superprielnice in a se produce prin aprecierea absolut artificiala a leului. Devalorizarea monedei nationale intervenita in ultimele doua luni a relaxat tensiunile pentru exportatori, a temperat intr-o anumita masura cresterea deficitului comercial prin efectele asupra importurilor, dar daca vor fi consecinte pasagere sau de durata abia urmeaza a se vedea.
Marea problema este insa ca investitiile straine n-au tinut pasul cu cresterea deficitului extern. Intrarile in perioada care a trecut din acest an cumuleaza vreo 5 miliarde de euro, ceea ce le situeaza la nivelul celor de anul trecut - care este unul notabil -, fara, desigur, a lua in considerare banii intrati in 2006 in urma vanzarii BCR (fapt nerepetabil). Numai ca, in timp ce un alt BCR de vanzare nu mai exista, deficitul extern a continuat sa se amplifice. Astfel incat asa-numita "finantare autonoma" a deficitului extern (din investitii straine, adica din surse care nu creeaza datorie externa) a coborat dramatic de la peste 90% in 2006 la circa 40% in prezent. Finantarea se face acum covarsitor majoritar din surse care creeaza datorie externa.
Este mare, este mica aceasta datorie externa? Sunt multi factori de luat in calcul pentru a da un raspuns. Datoria externa pe termen lung si mediu, care este luata in general in considerare in aprecierile macroeconomice, reprezinta aproximativ 30% echivalent PIB, ceea ce nu este mult! Exista alte tari la cote cu mult superioare din acest punct de vedere. Problema este insa ca, in cazul Romaniei, cuantumul datoriei externe pe termen mediu si lung depaseste deja sensibil valoarea exporturilor, care constituie, pana la urma, sursa de rambursare.
Dintr-un asemenea punct de vedere, situatia nu este deloc linistitoare, intrucat pozitionarea Romaniei nu mai este la fel de confortabila. Indiferent cat a fost PIB-ul la vremea respectiva fata de acum, Romania izolationista a lui Ceausescu a capotat in platile externe atunci cand, la numai 11 miliarde de dolari cuantum, datoria externa a ajuns sa depaseasca insa incasarile din exporturi.
Deosebit de ingrijoratoare sunt insa alte trei lucruri. Unul este alura aproape apocaliptica de crestere a datoriei externe, rezultand din finantarea mereu mai importanta a deficitului extern in mod neautonom, adica din imprumuturi, si nu din investitii externe. La o mentinere a ritmului de crestere preliminat din 2007, datoria externa pe termen mediu si lung s-ar putea dubla in numai trei ani, ducand-o in 2010 la 50-60% echivalent PIB, ceea ce ar face-o prin sine incendiara. Mai ales ca ar lasa si mai in urma incasarile din exporturi.
Un alt fapt care ar trebui sa produca maxima preocupare este cuantumul prea important al datoriei pe termen scurt: aproape jumatate din cel al datoriei pe termen mediu si lung! Grosul acesteia se afla in contul unor companii si banci private, care, deci, fie s-au imprumutat pentru a-si procura capital de lucru (oricum, nu pentru investitii), fie au adus bani din strainatate (cel mai probabil de la propriile societati-mama) in vederea unor speculatii pe dobanzi sau pe curs in Romania. Aceasta indatorare pe termen scurt reprezinta o vulnerabilitate extrema, mai ales ca este cea mai costisitoare, cu mult mai costisitoare decat cea pe termen mediu si lung.
In sfarsit, nici o treime din datoria externa pe termen mediu si lung nu este datorie publica, circa doua treimi aflandu-se in contul unor structuri private. Faptul, care te poate culca pe urechea ca datoria publica nu este mare, de altfel suprainscriindu-se procentual in parametrii ceruti de UE, constituie mai degraba un avatar decat un avantaj. La o componenta privata majoritara, datoria externa devine greu controlabila si gestionabila, pentru ca, in timp ce posibilitatile de defectiuni de plati cresc, raspunderea in fiecare caz cade oricum si asupra tarii.
