De același autor
Noua abordare ar urma sa fie restitutia proprietatilor in integralitate, fara limitarile actuale, perioada de referinta fiind anul 1945. Restituirea se va face pe vechile amplasamente si va fi introdusa in lege proba cu martori pentru cei care nu au titluri de proprietate. Noile reglementari vor opera atat in funciar, cat si in imobiliar. Pachetul va cuprinde si mult asteptata lege a despagubirilor pentru persoanele care nu mai pot intra in posesia bunurilor confiscate de regimul comunist.
Rezolvarea problemei proprietatii nu avea nici incertitudini, nici macar semne de intrebare. Reperul absolut, de nediscutat, il constituiau standardele euro-atlantice in domeniu, in masura in care Romania pretindea apartenenta la structurile euro-atlantice. Nici nu conta daca aceste standarde erau bune sau nu, daca erau adaptabile sau nu la conditiile concrete din tara, important era doar faptul ca Romania, batand la usa structurilor euro-atlantice, trebuia sa asimileze respectivele standarde, chiar daca nu-i placeau, pentru ca lumea euro-atlantica nu va fi acceptat derogari tocmai in materia proprietatii, care se afla la baza sistemului sau de valori.
In locul asimilarii de la inceput si integrale a acestor standarde, au fost adoptate diverse reglementari "originale" care mai rau au facut in incercarile lor disperate, nu, cum s-ar putea crede, de a apara proprietatea statului sau domeniul public, ci de a se trage profituri electorale, politice si mai ales clientelare si personale. Sa mentionam din aria acestor abordari lasarea "reindividualizarii" proprietatii fostelor cooperative agricole la cheremul interpretarilor, refuzul la inceput al oricarei retrocedari, limitarea apoi a restituirilor la 50 de hectare (vezi Doamne, pentru a nu se reface proprietatea mosiereasca!), in timp ce noilor baroni ai satelor li se permitea sa detina individual cate 200 de hectare, dramatica vindere catre chiriasi a caselor revendicate de catre fostii proprietari, care a creat fabuloase incurcaturi, si cate altele asemenea.
Pe seama acestor reglementari este pusa existenta celor peste un milion de litigii numai in funciar si probabil a catorva sute de mii de litigii, pe ansamblul perioadei de tranzitie, in imobiliar. Acum, actuala guvernare prezinta argumentul acestor litigii ca justificare, cel putin suplimentara, dincolo de cea de fond, pentru adoptarea unor noi reglementari, de data aceasta unitare si neinterpretative, ca si, in particular, pentru stabilirea unor proceduri de urgentare a judecarii in justitie a cauzelor.
Aplauzele la adresa celor care vor acum sa rezolve de o maniera cuprinzatoare problema proprietatii - de fapt in spiritul si litera standardelor euro-atlantice - nu pot fi insa decat rezervate. Pur si simplu pentru ca nu s-a ajuns din senin ca, nici dupa 15 ani de tranzitie, problema proprietatii sa nu fi fost rezolvata. Si, ca atare, nu dintr-o soarta potrivnica diferitele solutii concrete ce urmeaza a decurge din noile reglementari vor genera in lant alte si alte litigii, caci se vor infrunta cu consecintele anterioarelor reglementari. Din pacate, la situatia actuala au contribuit din plin chiar cei care acum vor s-o corecteze. Ministrul Agriculturii a declarat ca, in baza noilor reglementari, ar urma sa fie restituite fostilor proprietari inca vreo doua milioane de hectare de padure si cateva sute de mii de hectare de terenuri agricole. Toate - pe vechile amplasamente! Nu este greu de realizat ce bulversaj se va produce, intrucat, intre timp, pe vechile amplasamente s-au facut tot felul de nereguli si nelegiuiri, cele mai multe acoperite de reglementarile anterioare, care au fost facute tocmai pentru a lasa loc interpretarilor, discretionismului politic si abuzurilor. Evident, alta ar fi fost situatia daca aceste "noi reglementari" ar fi fost adoptate acum 8 ani, cand absolut aceleasi forte politice erau la guvernare. Doar ca, in locul PUR, se afla atunci in coalitie PNTCD. Si sa ne amintim exact lucrurile: buni sau rai, taranistii au fost atunci singurii care au tinut-o cu problema proprietatii. Cat despre liberali - care acum se dau promotorii "codului proprietatii" - acestia au avut atunci si apoi ani si ani o pozitie ambigua tocmai in materie de proprietate. Tocmai ei, pentru ca proprietatea privata este temelia sfanta a liberalismului, pe care se straduiesc a convinge ca doresc sa il promoveze in Romania! Intarzierea nepermisa in intocmirea unei legi a caselor nationalizate, ambiguitatea unor prevederi ale acesteia si, mai ales, modul deliberat neclar in care Ministerul Justitiei, pe care liberalii il aveau atunci in parohie, a elaborat si promovat legea domeniului public, au facut, din pacate, o gluma proasta din demersul liberal din acea vreme de schimbare a Constitutiei in sensul ca aceasta sa garanteze, si nu doar sa ocroteasca proprietatea privata. Guvernarea cederisto-pedista din perioada 1996-2000 a constituit, fara echivoc, cel mai mare esec in problema proprietatii pentru ca nu a existat o alta guvernare care sa-si fi facut un angajament mai articulat din solutionarea acestei probleme. Guvernarile PDSR nu si-au propus asemenea obiective si, de altfel, nici nu era ceva de asteptat de la ele in domeniu. Esecul din acea perioada a avut cauze precise. PD-ul d-lor Roman si Basescu nu a avut in intentie, nu a dorit sa rezolve problema proprietatii, urmarind, dimpotriva, sabotarea unei solutii ori de cate ori aceasta s-a infiripat. A fost vorba de o abordare sistematica, programata, profesionist pusa la punct, care a fost de natura sa scoata din joc Romania ani si ani din cursa catre Europa, tragicomic fiind faptul ca abordarea a venit din partea unei formatiuni politice care, daca ar fi fost sa ne luam dupa propriile declaratii, "dadea peste" de europenism si de dorinta de a vedea Romania in Europa. Conventia Democrata, care-si facuse din problema proprietatii stindard electoral, ideologic si doctrinar, a tinut insa mai mult la putere, la scaunele ministeriale si parlamentare, decat la problema proprietatii, acceptand toate jocurile, toate santajele, toate fitele PD, in loc sa rupa coalitia, nu la spartul targului, ci din primul moment al identificarii adevaratelor intentii ale PD, care s-au dezvaluit aproape inca de la inceput, si cand inclusiv alte aranjamente parlamentare erau posibile. Sa nu ne ferim a spune ca, pentru problema cruciala a proprietatii, de care depindea in ultima instanta drumul spre Europa al Romaniei, merita si riscul unor alegeri anticipate, daramite niste scaune sau chiar fotolii parlamentare si ministeriale. Astfel ca, de fapt, coalitia cederisto-pedista a lasat atunci, la sfarsit de mandat, regimul proprietatii in aproape acelasi stadiu in care il gasise la inceput de mandat, pentru ca, sumarizand, o lege normala a imobilelor nationalizate nu a fost aprobata, legea restituirii in funciar nu a apucat sa fie aplicata, devenind obiect de modificat in urmatoarea structura parlamentara, aplicarea reglementarilor in ce priveste delimitarea domeniului public a fost lasata sub incidenta ruinatoare a discretionismului, clientelismului si coruptiei, iar proprietatea industriala privatizabila a ramas in continuare fara stapan, obstacol suplimentar in calea unei adevarate si eficiente privatizari.
Corectia tardiva la care intentioneaza sa procedeze acum principalele trei formatiuni politice din actualul arc guvernamental - PNL, PD si UDMR - in materie de abordare a problemei proprietatii nu ar putea, desigur, sa nu fie salutata prin continutul ei, dar, din pacate, avand in vedere experienta amara in ce priveste atitudinea in domeniu a celor trei partide in perioada trecutei lor guvernari, noul demers suna destul de dogit.
