De același autor
Uriasul deficit extern cu care s-a incheiat 2007 si cu care s-a intrat in 2008 a ridicat, in sfarsit, problema ce trebuia sa preocupe de mult si care fusese facuta uitata prin varare sub pres. Depasindu-se in 2007 orice limite in deficitul extern, acesta n-a mai putut fi trecut cu vederea si au inceput intrebarile asupra perspectivei. Deocamdata, se mai zaboveste inca asupra impactului posibil, avand in vedere dimensiunile disproportionate, desi, luand in considerare tocmai aceste dimensiuni fabuloase si destructurante, cei responsabili trec direct la ceea ce ar trebui sa reprezinte cu adevarat preocuparea: ce poate fi facut pentru diminuarea deficitului extern si, implicit, pentru reducerea presiunii acestuia, caci, daca se continua in maniera ultimilor ani, nu exista alternativa la dezastru?
Comisia guvernamentala de prognoza prevede o scadere a deficitului extern, bazandu-se absolut pe nimic. Guvernul isi insuseste de altfel acest pronostic, inglobandu-l in parametrii macroeconomici ai bugetului pe 2008. Nu este vorba insa de nicio masura anume din care ar putea rezulta o asemenea scadere. Ba, mai rau, cativa dintre parametrii economici prevazuti sunt in contradictie cu o diminuare a deficitului extern, fiind dovediti nu numai de teorie, dar si de practica proprie, ca sunt, dimpotriva, factori de amplificare a deficitului extern. Bugetul pe 2008 ia in considerare o scadere a inflatiei si o apreciere a leului. Or, dezinflatia sporeste consumul, sporire care, in actuala faza, se realizeaza in Romania pe seama importului, iar aprecierea leului este factor direct de stimulare a importurilor si de descurajare a exporturilor. Cadrul macroeconomic prevazut de guvern pentru 2008 este de natura sa accentueze, si nu sa reduca deficitul extern, in continuarea tendintelor din ultimii ani, cand tot ceea ce a fost in principiu pozitiv in tabloul macroeconomic - de la cresterea economica si dezinflatie la aprecierea leului - s-a realizat de fapt pe seama si cu pretul adancirii deficitului extern.
Realist privind lucrurile, nu exista prea multe optiuni pentru autoritatile romane - fie guvernamentale, fie monetare - in ceea ce priveste deficitul extern, admitand desigur ca acestea, constientizand gravitatea situatiei, ar incerca sa faca ceva. Apartenenta tarii la OMC (Organizatia Mondiala a Comertului), la FMI si Uniunea Europeana leaga autoritatile romane de maini si de picioare exact in domeniul - comertul exterior - in care se produce de fapt deficitul extern al Romaniei: este interzisa stimularea directa (prin facilitati fiscale sau monetare) a exporturilor ori descurajarea directa (prin taxe sau bariere netarifare) a importurilor, aceste practici fiind considerate distorsionari ale pietei. Singura solutie ramane descurajarea indirecta a importurilor prin comprimarea cererii interne. Nemijlocit, aceasta nu se poate obtine decat prin cresterea impozitelor principale (in cazul romanesc, TVA si cota unica). Altfel, daca politiceste nu se apeleaza la asa ceva (si este de presupus ca lucrul nu se va intampla intr-un an electoral), scaderea cererii interne (pentru descurajarea importurilor) se poate obtine doar mijlocit, prin intermediul fie al cresterii inflatiei, fie al devalorizarii leului, fie, cuplat, al amandurora.
Trebuie sa fie foarte clar ca, daca autoritatile guvernamentale ori monetare evita sau se codesc, din motive politice sau de prestigiu, sa promoveze comprimarea cererii interne, corectiile inevitabile le va face chiar piata. Si le va face mai violent daca autoritatile se incapataneaza cumva, din aceleasi motive mentionate, sa amane sau sa blocheze corectiile.
Cel mai sensibil la corectii - repetam, inevitabile - este cursul monedei nationale, care trebuie sa o ia in jos pentru a micsora presiunea deficitului extern si chiar pentru a-l restrange, indeosebi prin incurajarea exporturilor si descurajarea importurilor. Amenintarea ultima si cea mai grava in caz de tergiversare din varii motive a corectiilor (de pilda, prin fortarea dezinflatiei sau prin blocarea devalorizarii leului) este intrarea in incetare de plati externe, situatie bine cunoscuta de Romania. Prelungirea unei cresteri economice bazate pe consum din import este o coarda care se tot intinde pana cand plesneste acolo unde nici nu te astepti. Si posibilitatile de rupere sunt cu atat mai multe, cu cat verigile sunt mai numeroase, cum este si cazul romanesc actual in care indatorarea externa nu apartine statului roman, ci preponderent unei multitudini de structuri private.
Pe cat de complexa este situatia, pe atat de limpede este perspectiva in privinta uriasului deficit extern al tarii. Aceasta se situeaza undeva intre confruntarea cu dificultati in platile externe, cand cursul valutar si preturile interne explodeaza (scenariul pesimist), si devalorizarea lenta, dar relativ semnificativa a leului (scenariul optimist).
