La ce trudesc din greu politicienii

Ilie Serbanescu 04.06.2007

De același autor

Desi previzionata clar de expertii in meteorologie, seceta grava care s-a napustit peste o mare parte a teritoriului a venit parca sa sublinieze in mod dramatic care sunt problemele reale ale acestei tari. In mod dramatic, nu numai in sine, ci si prin comparatie cu ceea ce constituie preocupari actuale ale politicienilor romani.

Si, intr-un fel paradoxal, nu prin comparatie atat cu agenda politica a acestora, dominata in prezent de dispute culminand cu suspendarea presedintelui si desfasurarea unui referendum pentru validarea sau respingerea demersului parlamentar, cat cu ceea ce a ajuns sa reprezinte chiar agenda economica a partidelor, guvernului si administratiei publice. Exista o distonanta totala intre agenda economica reala a tarii si populatiei ei, pe de o parte, si agenda partidelor, guvernului si administratiei publice, pe de alta parte. Pe cea din urma nu figureaza nici seceta, nici inundatiile din anumite zone care ar putea sa alterneze cu seceta in actuala perioada de fenomene meteo extreme, dupa cum n-au figurat inundatiile nici atunci cand expertii faceau avertizari in acest sens si nu in sensul unei secete profunde.

Pe aceasta agenda nu se afla nici disparitia padurilor tarii din cauza jafului orchestrat de baronii lemnului, nici prabusirea demografica din Romania, nici depopularea tarii din cauza plecarii romanilor in bejenie, nici infrastructura sociala si publica absolut incalificabila (drumuri, poduri, scoli, spitale), nici imbunatatirea reala a nivelului de sanatate, de educatie, de viata in general, al oamenilor. Ca si inundatiile ce au fost si care vor mai fi, si seceta este tratata cu prelungite interventii publice de imagine din partea principalilor actori politici. Asa cum s-a si intamplat, se adopta pe picior si nu din timp, preventiv, cateva masuri tot de imagine (precum marirea subventiilor pentru hectarul irigat), care sunt aproape inutile dupa ce raul s-a produs deja. Si, bineinteles, se fac tot felul de promisiuni, dupa care se va da totul uitarii cand, peste cateva luni, frigul va atenua problemele sau Dumnezeu se va milostivi cu niscai ploi ori ninsori. Si rapid treburile politicienilor se vor intoarce la preocuparile lor exclusiviste, pe care gandurile lor n-au incercat vreo clipa sa le paraseasca. Dar care sunt in domeniul economic aceste preocupari? La ce trudesc din greu acestia in domeniul cu pricina?

Pentru ei, nu problemele tarii, la nivel central sau local, constituie preocuparea numarul unu, ci propria imbogatire, personala sau de grup. In acest sens, dupa ce din banul public se inzestreaza cu vile si masini de lux - evident, automobile din import, de regula 4 x 4 -, trec la treburile cele mari.

In primul rand, inventariaza ce mai este de vandut din banul public. Operatiunea se numeste privatizare si se face in numele promovarii nobilului comandament al dezvoltarii "sectorului privat". Sunt dispusi sa vanda totul mai pe nimic, caci, tocmai pe baza unei crase subevaluari, gasesc amatori, romani sau mai ales straini, gata sa le cedeze din afacerea banoasa incheiata spagi consistente.

In al doilea rand, identifica (si daca nu gasesc inventeaza) achizitii publice si trec fie la incredintari directe catre clienti politici, fie la organizarea de licitatii pe care le monteaza sau trucheaza astfel incat contractele sa ajunga la cine trebuie. In ambele cazuri, aceste contracte sunt supraevaluate, pentru ca venerabilii castigatori sa aiba de unde sa dea spagile masive pentru cei ce le-au oferit profituri pe tava.

In momentul de fata, preocuparea de capatai a politicienilor si administratiilor publice este de a trece din domeniul public in cel privat al statului terenuri peste terenuri pentru ca, prin noul statut, terenurile respective sa poata fi concesionate sau chiar definitiv vandute si deci angrenate in proiecte imobiliare banoase, din care cei ce asigura semnaturile de rigoare sa-si ia partea, eventual a leului!

Desigur, pentru aceste treceri din domeniul public in cel privat al statului este nevoie de aprobari si voturi in consiliile locale sau judetene. Nici o problema! Pentru asemenea scopuri, aliantele transpartinice functioneaza din plin si, daca unii sau altii din opozitie se lasa cumva mai greu, niscai contracte pentru firmele lor de turnat asfalt sau schimbat borduri pe seama banului public rezolva problema.

Ce loc mai pot avea in aceste conditii in preocuparile politicienilor si reprezentantilor administratiei publice probleme deranjante si ambarasante precum seceta, scaderea populatiei, depopularea tarii sau deficitul extern, generat tocmai de imbogatitii pe seama banului public, carora le miroase rau vreun produs daca este cumva din Romania si nu din import?!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22