Pensiile private: posibile beneficii peste 20 de ani, acum sigure costuri

Ilie Serbanescu 10.08.2005

De același autor

Guvernarea actuala are in proiect o urgentare a introducerii asa-numitului sistem de pensii “private”, pe care le prezinta, daca nu chiar ca o alternativa la criza sistemului public de pensii, ci macar ca o completare salvatoare a pensiilor publice.
Proiectul este conturat de mult, dar intrarea in functiune a fost in mai multe randuri amanata. Guvernarea taranisto-liberalo-pedista a incercat fara succes sa coaguleze un demers legislativ solid in domeniu si, esuand, a lasat proiectul in seama guvernului Isarescu. Acesta, din motive legate de caracterul controversat al demersului, n-a avut curajul sa treaca la fapte, adoptand o ordonanta de urgenta in ultimele sale zile de activitate si, deci, pasand guvernarii PDSR-iste, ce a urmat, problema. Cabinetul Nastase si-a inceput mandatul chiar cu revocarea ordonantei cu pricina si proiectul a fost pus in sertar. Pentru ca, la presiuni externe (indeosebi din partea Bancii Mondiale), guvernul Nastase sa foloseasca, la randul sau, tehnica utilizata de predecesorul. Aproape pe ultima suta de metri, a adoptat o lege continand demersul, dar, ca sa nu aiba el insusi probleme in caz ca, in urma alegerilor, va fi ramas la guvernare, a stabilit ca termen de trecere efectiva la pensiile “private” abia anul 2008. Din acest punct, problema a fost preluata de actuala guvernare.
Ceea ce doar pentru comoditate poate primi denumirea de sistem de pensii “private” constituie de fapt un mecanism mai complex de asigurari, format din mai multe fonduri de pensii administrate privat, la care asiguratii ar cotiza obligatoriu cu o parte din contributiile actuale pentru pensii (ce in prezent merg in totalitate la sistemul public de pensii). Deci nu ar fi vorba de o crestere a efortului financiar din partea contribuentilor. Asiguratii ar urma sa aleaga a-si dirija contributiile spre unul sau altul dintre fondurile de pensii autorizate in sistem. Nu s-ar pune problema vreunei “arondari”, de unde si denumirea de “fonduri universale de pensii”.
Sunt lesne de identificat problemele pe care le pune operationalizarea sistemului. Ce societati private ar urma sa fie autorizate a administra fondurile respective de pensii? Ce criterii ar trebui sa indeplineasca acestea pentru a primi o asemenea autorizare? Ce garantii ar trebui sa prezinte? Ce ar avea voie si ce nu sa faca cu banii stransi? Caci, atentie, contributiile asiguratilor ar fi obligatorii, si nu facultative. Cat anume din actualele contributii pentru pensii ar urma sa se indrepte catre fondurile administrate privat? Si ce va face sistemul public de pensii, in masura in care nici actualele contributii, integral indreptate catre acesta, nu-i sunt suficiente pentru a face fata? In practica, problemele sunt de fapt inca si mai complicate, si mai complexe decat le-ar putea releva aceste intrebari.
In esenta, prin infiintarea fondurilor universale de pensii, se mizeaza pe faptul ca societati private de asigurari, care, potrivit anumitor norme, vor primi in gestiune fondurile respective, ar administra productiv si eficient resursele incredintate, astfel incat acestea vor fi in masura sa plateasca pensiile convenite potrivit contributiilor. N-ar participa la sistem decat cei care, in momentul intrarii in vigoare a acestuia, mai au cel putin 20 de ani pana la varsta de pensionare sau/si cei care mai au 10 ani pana la varsta de pensionare, daca, desigur, accepta o pensie diminuata in raport cu cea din ecuatia de baza. Dincolo de increderea care trebuie sa existe si de reglementarea stricta, sistematic supravegheata, spre a nu se petrece ceea ce s-a intamplat de pilda la FNI, doua probleme ridica introducerea fondurilor universale de pensii, ambele constituind obstacole greu de trecut.
Prima este finantarea pentru inceput si pentru o buna bucata de timp dupa aceea, caci sustragerea, pentru crearea fondurilor universale de pensii, a unei parti din actualele contributii la sistemul public de pensii l-ar face pe acesta din urma si mai incapabil sa achite pensiile aflate pe rol. Este exclus ca bugetul de stat, care se gaseste el insusi intr-o situatie permanent tensionata, sa faca aceasta finantare! Astfel incat, doar un imprumut extern pe termen lung - de la o institutie gen Banca Mondiala - ar putea oferi solutia. Evident, si in acest caz, nota de plata ar trece tot in seama intregii populatii, ca si in cazul unei participari directe a bugetului de stat, in timp ce pensiile in sistem de asigurari trebuie finantate din contributiile viitorilor beneficiari.
A doua problema, inca si mai dificila in cazul unei tari ca Romania, ar putea fi formulata in felul urmator: cu ce certitudine isi vor valorifica fondurile universale de pensii resursele colectate? Daca plasamentele pentru valorificare se vor rezuma la banci, rentabilitatea nu va depasi compensarea inflatiei. Deci, n-ar prea fi vorba de o reala valorificare. Pentru valorificari superioare - dupa cum dovedeste experienta tarilor cu economie de piata matura -, plasamentele trebuie sa se indrepte spre titluri profitabile si sigure in bursa. Daca acestea nu exista, valorificare superioara nu poate fi! Or, in Romania, nu prea exista o piata bursiera in adevaratul inteles al cuvantului, care sa fie fluida si sa ofere in mod curent randamente de castig.
Aceste doua probleme reale explica ezitarile guvernamentale de pana acum in introducerea fondurilor universale de pensii. Ezitari, deoarece statul ar trebui sa se imprumute in strainatate pentru a inzestra cu bani niste structuri private care ar avea in administrare fondurile universale de pensii si care n-ar trebui decat sa-si calculeze propriile profituri din valorificarea unor bani pe care i-ar incasa timp de 20 de ani fara ca intr-o asemenea perioada sa faca vreo plata! Fara retineri trebuie spus ca prezenta numelor sonore din asigurarile mondiale in Romania (Allianz, AIG, ING, Generali), prin contrast vadit cu absenta unor nume de marca dintre gigantii industriali internationali, se explica tocmai prin imprejurarea ca toate acestea asteapta sa prinda o bucatica din cea mai profitabila afacere din Romania inceputului de secol: trecerea la organizarea in administrare privata a unei parti din sistemul de pensii, in virtutea careia cei care vor prinde bucatica - si numai marile societati internationale de asigurari au atuurile sa fie eligibile! - vor avea in administrare fonduri colectate din contributiile obligatorii ale viitorilor pensionari, fara ca timp de doua decenii sa faca vreo plata! Asta da afacere! Tarile care au purces la introducerea fondurilor universale de pensii nu reprezinta exemple prea semnificative pentru Romania. Sunt tari care au inregistrat ani de zile mari intrari de fonduri sub forma de investitii directe, deci resurse pe termen lung si care nu creeaza datorie externa. De altfel, este singurul caz in care se poate apela la fondurile universale de pensii fara a pune in pericol echilibrele economice si financiare. Caci, avand in vedere ca fondurile universale de pensii ar fi administrate de companii private straine (intrucat acestea vor fi cele mai eligibile), circuitul s-ar inchide si nu ar fi rupt. Guvernul s-ar imprumuta pentru finantarea demararii fondurilor universale de pensii, dar societatile straine de asigurari ar extrage la dispozitia lor bani nu din aceste imprumuturi, ci din investitiile externe intrate in tara. Fara intrari masive de investitii directe externe, guvernul care s-ar lansa in aventura fondurilor universale de pensii pe calea imprumuturilor externe ar face de fapt o miscare foarte riscanta.
Legea lasata mostenire de fosta guvernare merge pe ideea unor prevederi limitative, astfel incat introducerea fondurilor universale de pensii sa nu faca valuri. In esenta, ar fi vorba de faptul ca resursele stranse la dispozitia fondurilor universale de pensii sa fie mici (contributiile sa nu fie obligatorii decat pentru cei sub 35 de ani care intra pe piata muncii, iar contributiile din total ce se indreapta catre fondurile universale de pensii sa fie, pentru inceput, doar de 2% din salariul brut si sa creasca, abia in opt ani, la 6%). Desigur, la asemenea resurse limitate si impactul va fi limitat, si in sensul unor eventuale defectiuni, dar si in sensul rezolvarii a ceva din problemele pensiilor in Romania. Sa vedem ce optiuni va avea, pana la urma, actuala guvernare?!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22