De același autor
Uniunea Europeana (fosta Comunitate Europeana, fosta Piata Comuna) se afla in fata unei situatii unice in istoria ei de aproape jumatate de secol. Daca problema cu care se confrunta ar fi tratata exclusiv economic - abandonandu-se criteriile politice care au coplesit-o in aceasta jumatate de veac -, una dintre cele mai importante piese ale constructiei comunitare (asa-numita politica agricola comuna), pentru care s-au cheltuit oricum cele mai mari eforturi materiale si de imaginatie, precum si enorme alocatii sociale, ar trebui pur si simplu aruncata la cos. Reformarea politicii agricole comune potrivit conditiilor noii situatii ar reclama asemenea schimbari, incat n-ar mai ramane aproape nimic din ea! Si rasturnarea de situatie n-a venit cumva de la extinderea Uniunii in tarile est-europene, inclusiv in Romania, desi este bine cunoscut ca Romania unde intra nu numai ca o face la spartul targului, dar si usuca totul repede, repede..jpg)
Sub inraurirea combinata a unui complex de factori - dintre care un rol important l-a jucat seceta prelungita de mai multi ani, dar puternic accentuata in 2007 -, preturile la cereale au luat-o razna, cu impact sever asupra preturilor alimentare si inflatiei in general. Imediat, a fost scoasa de la naftalina bine cunoscuta masura a suspendarii, pentru o perioada (de regula un an), a taxelor vamale la importurile cerealiere, pentru ca, pe baza unor achizitii mai ieftine din afara, cresterea preturilor intracomunitare la cereale sa se tempereze si presiunile inflationiste sa fie astfel descurajate.
Cine s-a repezit sa salute initiativa? Desigur, importatorii din Romania, care sunt obisnuiti de ani de zile sa preseze autoritatile cu adoptarea acestui gen de masuri pentru a-si satisface interesele lor de profit pe seama bietului taran producator roman.
Tarile mari producatoare de cereale din UE, in frunte cu Franta, au primit insa cu rezerve propunerea in acest sens a Comisiei de la Bruxelles, sub motivatia ca, odata suprimate, chiar si pe o perioada limitata, taxele vamale vor fi apoi cu greu reinstituite. Semn ca producatorii nu vor sa piarda atuurile pe care le au in livrarile intracomunitare.
Opozitia franceza este tipica pentru abordarile comunitare prevalente. Cam nimeni in UE nu este dispus sa priveasca lucrurile in fata asa cum sunt. Se prefera a se considera ca lucrurile au ajuns temporar in situatia actuala si, in curand, se vor intoarce la ceea ce erau. Nu este insa deloc asa! Suspendarea pe o perioada mai mare sau mai mica a taxelor vamale asupra importurilor cerealiere nu va rezolva de fapt nimic. Pur si simplu pentru ca explozia preturilor la cereale nu are loc doar in UE, ci pe toate pietele internationale, la scara mondiala.
Si nu mai sunt mari diferente intre preturile comunitare si preturile mondiale. Or, tocmai acesta este lucrul fundamental nou, completamente diferit de situatia de pe aproape tot parcursul jumatatii de veac de existenta a UE. Seceta prelungita si mult accentuata in acest an este doar unul dintre factorii care au actionat nu numai in tarile UE, ci si in alte tari mari producatoare de cereale. Completamente nou este insa impactul cresterii serioase a cererii mondiale de cereale, legate de prezenta crescanda pe piata importurilor a unor tari emergente mari, in frunte cu China si India, care, gratie succeselor economice din ultimii ani, isi permit, spre deosebire de trecut, sa faca masive achizitii de cereale pentru nevoile lor.
Acest fapt a modificat in buna masura caracteristica pietei mondiale a produselor agroalimentare din a doua jumatate a secolului XX, care putea fi sintetizata de formula: cine are bani n-are nevoie, cine are nevoie n-are bani! Transformarea unei parti din nevoile mondiale in cerere solvabila a aruncat pur si simplu preturile in sus, mai ales prin combinatie cu scaderea productiei din cauza secetei. Pretul mondial al graului a urcat cu 60% doar in ultimul an, iar pretul porumbului a crescut de aproape doua ori in doi ani.
Mai mult, cresterea economica puternica din China, India si alte tari emergente fara importante resurse minerale a saltat semnificativ cererea mondiala de minereuri si alte materii prime de volum mare, ceea ce a acutizat criza de vase de transport general, impingand preturile in transportul oceanic la niveluri nicicand cunoscute. Astfel, preturile finale la cereale resimt si scumpirea transportului maritim international.
UE nu stie ce sa faca. Aproape in intregime, filozofia si constructia politicii agricole comune s-au bazat de fapt pe existenta unui pret comunitar mai mare decat cel mondial. In esenta, in ideea ca UE sa-si acopere din productie proprie consumul agroalimentar de zona temperata si sa asigure pentru propriii fermieri conditii de trai la nivelul celorlalte sectoare, s-a pus la punct o constructie care sa sustina pretul pe piata la o cota relativ inalta, capabila sa remunereze productia si standardul de viata al fermierilor. De fapt, alte sectoare puternic profitabile, indeosebi industria, si alte categorii de lucratori, considerati suficient de instariti, subventionau agricultura si oamenii ocupati in agricultura. Mai mult, daca cineva importa produse agroalimentare din afara UE, de unde o putea face la preturile mondiale mai mici, trebuia sa plateasca diferente la pusculita comunitara. Dimpotriva, daca cineva reusea sa exporte produse agroalimentare in afara UE, unde nu o putea face decat tot la preturile mondiale mai mici, primea compensatii financiare din aceeasi pusculita. Pe baza acestui sistem, taxat drept protectionist, UE a devenit insa in timp, din importator, exportator net de produse agroalimentare, asigurandu-si autosuficienta in ce priveste consumul de produse agroalimentare vegetale si animale din zona temperata.
Ascensiunea puternica a preturilor mondiale - care tinde aproape sa lichideze diferentele fata de preturile comunitare - schimba totul. Nu mai este ce sa se datoreze ca plati la importuri din afara UE. Iar compensatiile pentru exporturi devin lipsite de obiect. In domeniul productiei, unde politica agricola din ultimii ani a fost de a o descuraja pentru a micsora costul sustinerii agriculturii, ar trebui acum schimbata, pentru ca, dimpotriva, sa se incurajeze productia. Dovada ca responsabilii agriculturii europene nu stiu pe unde sa o apuce, s-a hotarat anularea obligatiei de pana acum de inghetare a 10% din terenurile cerealiere, pentru a lupta astfel impotriva scaderii productiei si cresterii preturilor, dar s-a fugit ca de dracu’ atunci cand ministrul spaniol al Agriculturii a facut o propunere care intra in maruntaiele politicii agricole comunitare: sa se suprime temporar subventiile la export de care beneficiaza cerealierii europeni.
Ar fi interesant ce gandesc in privinta acestor probleme cu care se confrunta UE oficialii romani, daca mai exista cineva printre acestia care sa se mai ocupe cu eventuala deslusire a intereselor romanesti in domeniu. Nu ca i-ar lua cineva in seama pe la Bruxelles, dar ar fi de stiut macar asa, de curiozitate!
