De același autor
Reorganizarea unitatilor energetice ramase in proprietatea capitalului public romanesc sau a unei parti dintre acestea prin constituirea unei companii nationale energetice reprezinta o miza imensa. Reusita unei asemenea companii ar mai putea reinzestra statul roman macar cu ceva din fraiele de care este necesar sa dispuna in acest sector strategic al economiei, dupa ce, in mod incredibil, statul roman si-a cedat controlul asupra exploatarii resurselor de petrol si a jumatate din cele de gaze..jpg)
Constituirea propriu-zisa a companiei respective se va lovi insa de obstacole imense, dupa dezmembrarea nu doar economica, ci si juridica a fostului colos integrat din sistemul energetic romanesc (RENEL). In plus, refacerea in sistem a unei structuri integrate pe verticala va intalni opozitia Comisiei Europene de la Bruxelles, care reclama, dimpotriva, dezmembrarea marilor monopoluri energetice nationale pe principiul separarii activitatii de furnizare (productie, import) de activitatea de distributie. Subiectul este controversat in UE. Sunt mai multe tari, in frunte cu Franta si Germania, care resping transant ideea. Altele se dau mai liberaliste, cochetand cu ideea, dar se folosesc de fapt de paravanul franco-german pentru a-si acoperi propriile reticente.
Pentru a crea o companie nationala integrata, Romania trebuie sa se pregateasca serios si din punctul de vedere al argumentarii, si din punctul de vedere al infruntarilor politice. Romania trebuie sa se decida ce pozitie va apara in domeniu, mai precis de partea cui va fi in problema cu pricina. In orice caz, aceasta pozitie si cu atat mai mult constituirea unei companii nationale energetice trebuie, in mod evident, sa aiba in spate un consens al fortelor politice din Romania, si nu doar decizia unui Executiv care dispune de o sustinere fragila in parlament.
Exista insa cel putin alte doua probleme asupra carora se cere un larg consens al fortelor politice, cercurilor economice si societatii civile.
Una vizeaza aprovizionarea tarii cu gaze naturale si, spusa pe sleau, implica o reconsiderare a relatiilor cu Rusia. Pana cand hidrocarburile caspice vor trece prin Romania - cine stie daca asa ceva se va intampla, pentru ca nu este deloc in puterea Romaniei! -, singurul gaz care trece pe aici este cel rusesc. Romania este acum, pentru a spune iarasi pe sleau, pedepsita de Rusia: n-are voie sa importe de fapt gaz din Rusia, facand-o doar prin intermediari, motiv pentru care, din cauza comisioanelor percepute de acestia, plateste acelasi gaz rusesc mai scump, de pilda, decat Germania, care nu se afla pe parcursul conductei de alimentare precum Romania, ci chiar la finele acestei conducte. Diferenta in costul transportului ar trebui in mod normal sa faca platile germane mai mari. O prezenta directa ruseasca in sistemul energetic din Romania ar trebui probabil oferita Rusiei in schimbul abandonarii de catre aceasta a pedepsei cu pricina. O asemenea prezenta ruseasca este de altfel aproape inevitabila! Si mai bine una directa, in clar, intrucat indirect aceasta prezenta tot se insinueaza, precum o face si acum, probabil prin intermediul OMV, care, prin enormele sume puse la bataie pentru expansiunea in zona, tine parca mortis sa demonstreze ca vehiculeaza nu doar banii proprii, ci si fonduri rusesti in cautare de plasamente si acceptabilitate.
Cealalta problema se refera la pretul energiei electrice si este legata de imprejurarea ca, din motive naturale (si nu neaparat tehnologice), aceasta este produsa in Romania la costuri extrem de discrepante, in timp ce pe piata este nevoie de intreaga energie produsa, indiferent de costuri. In asemenea conditii, ca pretul energiei electrice ar urma sa rezulte din piata, mai precis din concurenta libera de pe piata, constituie nu doar o poveste pentru recruti, dar chiar o diversiune care urmareste, de fapt, sa ascunda un jaf al verigii slabe din piata, pe care o constituie consumatorii casnici. Cum sa rezulte din piata, dintr-o concurenta libera, pretul unei energii produse si sub 10 dolari MW (in cazul celei hidro), dar si la 40-70 de dolari MW (in cazul celei termo), in vreme ce in piata este nevoie si de una, si de alta?! Decizia trebuie sa fie politico-administrativa, rezultand desigur dintr-o medie a pietei, dar nu dintr-o concurenta libera, caci nu poate exista o concurenta libera intre concurenti cu costuri atat de discrepante din motive naturale. Liberalizarea pietei ceruta de UE si decretata repede-repede in Romania este de un cinism atroce! Se cunoaste la ce a dus cu o rapiditate aproape debordanta liberalizarea pietei in domeniu: niste intermediari (care sunt considerati a constitui insasi piata) au confiscat pur si simplu la dispozitia lor energia produsa ieftin, lasand verigii slabe din piata, pe care o reprezinta populatia, sa cumpere numai ceea ce ramane, adica energia produsa scump. Aceasta nu este economie de piata, ci o economie de jaf!
Evident, un mecanism ar trebui pus la punct, prin intermediul caruia in pretul energiei la consumator sa se reflecte contributia specifica a diferitelor forme de energie la costurile la care acestea ajung sa fie produse (hidro, termo, nucleara). Aproape la mintea cocosului, un asemenea mecanism nu-l va impune piata, ci doar o sustinere politico-administrativa. Asta, repetam, daca vrem ca piata energiei electrice sa fie in serviciul consumatorilor, si nu un jaf al acestora. Dar poate nu acest lucru se doreste, ci doar jefuirea celor slabi si fara optiuni.
