De același autor
Statisticile sunt fara echivoc: in Romania, salariile la stat sunt mai mari decat in sectorul privat. O situatie oarecum anormala in conditiile mult cantatelor virtuti ale sectorului privat! Care, avand in vedere realitatile complet inverse decat in cantecele revolutionare capitaliste, de ce ar mai fi cautat pe piata fortei de munca?
Situatia apare inversa si fata de cea din tari ale capitalismului matur (de pilda, in Germania, media salariilor din sectorul de stat este la nivelul mediei din sectorul privat) si chiar fata de cea din unele tari emergente (de pilda, in Cehia, unde media salariilor din sectorul de stat este sub cea nationala). Oricum, pe nicaieri nu se ating recordurile din Romania, unde media salariilor din administratia publica, datorita indeosebi cresterilor din ultimii doi-trei ani, a ajuns sa reprezinte de aproape doua ori media din sectorul privat.
Chiar prin luari oficiale de pozitie, FMI nu numai condamna situatia si guvernul de la Bucuresti, care ar fi adus lucrurile aici fara sa fi tinut cont de cresterile generale de productivitate din economie, dar considera salariile din administratia publica un factor destabilizator in economie, prin punerea in pericol a finantelor publice si prin concurenta agresiva facuta companiilor private.
Ce mai tura-vura, in conceptia FMI, salariile la stat au ajuns sa distorsioneze mediul privat, mai ales ca, la asemenea salarii ridicate, sectorul de stat a devenit unul dintre cei mai atractivi angajatori din economie in ultimii ani.
Exista desigur multiple argumente de contracarare a sustinerilor FMI. Pentru concluziile lor, expertii institutiei iau in general in considerare doar salariile din administratia publica. Caci, daca s-ar lua in seama si salariile personalului din educatie si sanatate, media pe ansamblul "de stat" n-ar mai sta atat de nemeritat de bine pe cat o scot expertii FMI. In acelasi timp, se poate intreba FMI cum s-ar putea lupta impotriva coruptiei atat de incriminate fara salarii mai acatarii in administratia publica?! Nimeni, desigur, nu poate pretinde ca, prin salariile marite, s-a pus capat coruptiei din administratia publica, dar, neindoios, fara salarii marite este exclusa din start orice incercare de remediere a situatiei in domeniu.
Problema nu este insa aceasta. Expertii FMI nu prezinta absolut nici un argument care sa demonstreze fara echivoc ca salariile la stat sunt mai mari decat in sectorul privat si nu cumva salariile in sectorul privat sunt mai mici decat la stat! Mai precis, daca salariile la stat sunt prea mari si nu cumva salariile in sectorul privat sunt prea mici.
Reprezentantii FMI sunt de fapt suspecti cu obsesia lor furibunda de limitare, daca nu chiar de blocare, a cresterii salariilor in Romania, in ciuda cresterii economice obtinute in ultimii ani. Expertii FMI par sa urmareasca pur si simplu ca, din cresterea economica obtinuta (pe care n-o contesta ca fiind cumva fictiva, artificiala sau fara substanta), munca sa se aleaga mai cu nimic. Si, avand in vedere discrepanta enorma intre Romania si tarile occidentale in ce priveste impartirea PIB intre munca si capital - muncii revenindu-i prea putin si capitalului prea mult in raport cu situatia din tarile capitalismului dezvoltat -, FMI apare ca un fel de agent de influenta al unei incercari de experimentare, ca pe cobai, in Romania, a unui capitalism salbatic, cu o impartire a PIB mult mai favorabila capitalului, experiment caruia aici, in Romania, i se testeaza de fapt suportabilitatea sociala in vederea unei potentiale generalizari. O incercare pe care capitalul international nu indrazneste sa o intreprinda in tarile occidentale, adica in tarile sale de origine!
FMI este un agent de influenta al acestui experiment in Romania. Daca mai era vreun dubiu, atunci l-au risipit chiar expertii FMI, care s-au napustit, aproape fara discernamant, sa afirme ca salariile la stat sunt prea mari, fara macar a evoca si ipoteza ca salariile in sectorul privat ar fi prea mici! Au fugit insa ca dracu’ de tamaie de aceasta ipoteza pentru ca, evocand-o, ar fi trebuit sa o respinga cu niscai argumente. Or, aceste argumente cam lipsesc!
FMI prefera sa se faca a nu vedea imbogatirile in ritm de galop sau chiar peste noapte din Romania, tinandu-ne teorii despre corelatia dintre productivitatea muncii si salarii. Daca sustine ca salariile sa nu creasca mai mult decat productivitatea muncii, de ce expertii FMI nu urmaresc si ca profiturile sa nu creasca prea mult prin comparatie cu cresterea productivitatii muncii?! Cum altfel insa decat in cel mai degradant capitalism salbatic sa poata avea loc imbogatirile pe care nu le pot justifica ratele normale de profit din capitalismul, sa-i zicem, matur?!
Nu stim daca s-ar remedia ceva in cazul in care FMI ar acorda macar putina atentie respectivelor imbogatiri fabuloase prin furt, precum si alterarii, de mare amplitudine, pe care acestea o produc in relatiile de piata, dar nu putem sa nu constatam ca FMI nu numai ca se face ca nu le vede, dar, in mod inadmisibil, le scoate practic din analizele pe care le intreprinde. FMI opreste corelatiile economice la poarta acestor distorsiuni majore determinate de capitalul clientelar, aplicand aceste corelatii doar in ograda socialului.
Pentru FMI nu conteaza ce profituri isi insuseste ilegal capitalul clientelar, important este doar ca salariile sa nu creasca mai mult decat productivitatea muncii din industrie (singura care se calculeaza statistic). Pentru FMI nu conteaza ce si cum fura capitalul clientelar din banul public, important este doar ca saracilor sa nu li se dea mai mult decat ramane din banul public dupa acest furt!
