De același autor
pentru a se incerca in extremis dobandirea obligatorie a statutului de economie de piata functionala spre a nu afecta calendarul prevazut de aderare la Uniunea Europeana - este nevoie indubitabil de stabilitate sociala, de o intelegere guvern-sindicate pentru ca subiecte neatacate sa nu se transforme in presiuni sociale care sa forteze in context electoral derapaje economice.
Evident, pentru obtinerea unui Pact social, guvernul trebuie sa ofere ceva. Oferta este destul de subtire. Guvernul nici nu dispune de resurse pentru mai mult si este si constrans de FMI, sub a carui monitorizare ramane, sa nu scape cumva caii tocmai avand in vedere tentatiile care exista intotdeauna in acest sens in perspectiva alegerilor. Uniunea Europeana, chitita si ea in disciplinarea guvernului Nastase in cheltuirea resurselor publice, a mandatat de fapt FMI sa monitorizeze Romania, considerand pur si simplu ca institutia de la Washington este cel mai bine situata, prin experienta si expertiza, in materie de supraveghere macroeconomica.Sindicatele cer in esenta: cresterea la echivalentul a 100 de euro (aproape 4 milioane lei) a salariului minim de la 1 ianuarie 2004; micsorarea cu cel putin doi ani a varstei de pensionare; stoparea cresterii tarifelor la utilitatile publice, indeosebi la energie; introducerea unei cote zero de TVA la produsele si serviciile cuprinse in cosul de consum minim; scaderea cotelor in grila de impozitare a veniturilor persoanelor fizice. Aceste revendicari se disting prin nerealism economic, fiind imposibil de fapt de satisfacut. Si asta din punct de vedere strict economic, dincolo de opiniile FMI sau Uniunii Europene, indiferent cum le-am califica. Prin comparatie insa cu respectivele revendicari, oferta guvernamentala apare intr-adevar subtire: salariul minim de 2,8 milioane lei de la 1 ianuarie 2004 si de 3 milioane lei din iulie viitor; moratoriu in schimbarea (ceruta de oamenii de afaceri si indeosebi de investitorii straini) in Codul Muncii; cresterea cu aproape 8% a asistentei sociale (majorarea pensiilor agricultorilor, recorelarea pensiilor, suplimentarea alocatiilor pentru copii si pentru caldura; cresterea in trepte a salariilor bugetarilor cu 12% pana la sfarsitul anului viitor); scaderea contributiilor sociale pentru pensie cu 3 puncte procentuale; cresterea numarului de tichete de masa si introducerea cecurilor de vacanta (mecanism similar tichetelor de masa, destinat unor plati in contul concediilor de odihna ale salariatilor), ambele deductibile din baza de impozitare a profitului firmelor.
Mai mult decat atat guvernul nu poate sa ofere, caci FMI si Uniunea Europeana ar interpreta faptul ca primul derapaj economic major. Atentie, insa, la ultimele puncte din oferta, pentru ca reprezinta probabil cheia problemei, care ar putea deschide usa unui Pact social in ciuda faptului ca pozitiile partilor nu prea par sa se intalneasca pe undeva. Si daca nu va fi vorba de un Pact propriu-zis, se va gasi o alta formula: vreun angajament, oficial sau tacit, al sindicatelor de a se abtine de la masuri care ar ameninta stabilitatea sociala necesara desfasurarii in bune conditiuni a pregatirilor pentru aderare.
Partidul de guvernamant a obtinut deja semnarea Pactului cu CNSRL-Fratia, dar nu pentru ca sindicalistii acestei centrale sindicale ar avea neaparat alta agenda si n-ar fi si ei confruntati cu problemele celor de la BNS sau Cartel Alfa (de la disponibilizari si insuficienta salariilor la cresterea fabuloasa a facturilor la caldura si electricitate), ci pur si simplu pentru ca liderii CNSRL-Fratia sunt parlamentari ai partidului de guvernamant, nemaivorbind de afacerile pe care acestia le deruleaza uzand de influenta conferita de pozitiile lor politice. Dar, vai!, si liderii de la BNS sau Cartel Alfa, chiar daca nu toti au ajuns in PDSR, au si ei afacerile lor, ca tot omul care se respecta! Afacerilor proprii, liderii sindicali le dau, evident, o fireasca prioritate in fata sindicalistilor proprii.
Cand atatia lideri sindicali s-au exprimat cu manie proletara impotriva cotei unice de impozitare a veniturilor, nu la oamenii sarmani s-au gandit ca ar fi dezavantajati fata de cei bogati, ci la propriile afaceri de capitalisti, care ar fi fost afectate, caci cota unica ar fi insemnat renuntarea la deductibilitatile prevazute si in cazul contributiilor pentru pensiile suplimentare, zise "ocupationale", la administrarea carora legea le-a conferit un loc, de neinteles, dar profitabil pentru ei. Sa mai amintim doar ca la Brasov, in controversatele disponibilizari de la Roman S.A., sindicatele, dupa o agitatie furibunda cu sosele nationale blocate, au tacut ca prin farmec de indata ce au primit 30% din actiunile societatii infiintate special sa administreze parcul industrial ce va fi creat pe teritoriul uzinei. Si sa nu ne miram daca, in comparatie cu intransigenta actuala, liderii sindicali de la BNS sau Cartel Alfa vor deveni "intelegatori" fata de un Pact social cu PDSR, in masura in care se vor prevedea emiterea si mai multor tichete de masa si introducerea similarului mecanism al cecurilor de vacanta. Explicatia este simpla: firmele liderilor sindicali sunt cele care tiparesc si distribuie tichete de masa si tot lor le va reveni si tiparirea si distribuirea cecurilor de vacanta! Daca intr-adevar aderarea la Uniunea Europeana depinde de Pactul social, atunci inseamna ca depinde, in ultima instanta, de tichetele de masa! Traiasca Romania!
