De același autor
Si comparatiile scot in evidenta mai multe asemanari si deosebiri, care, culmea!, fie de-o parte, fie de alta, aduc in atentie deopotriva aspecte deloc favorabile pentru statul roman si consumatorii din Romania..jpg)
In ambele cazuri, este vorba de companii care actionau preponderent si prioritar in Romania, in domeniul de maxima profitabilitate al petrolului. In cazul Petrom, vanzator a fost statul roman, care a scos la instrainare proprietati publice, pe considerente extrem de alunecoase, care nu au deloc vreun solid probatoriu in insasi practica internationala. Motivatia oficiala a fost ca o privatizare ar face compania - dealtminteri o societate nationala in domeniul strategic cu pricina - mai eficienta. Preluarea in administrare privata aduce intr-adevar o gestiune mai profitabila in general, dar nu neaparat in domeniul in discutie in care nu se pune problema nici a abilitatii in cucerirea de clienti si nici a exploatarii unor oportunitati de piata, pur si simplu pentru ca atat clienti, cat si piata oricum exista. Chiar si numai acest aspect relativizeaza nevoia de privatizare in domeniul cu pricina. Nemaipunand la socoteala problema caracterului strategic al domeniului si deci nevoia inversa de a lasa capitalul public din tara respectiva sa-l controleze. Oricum, toata aceasta discutie este de fapt fara obiect, pentru ca, in cazul Petrom, n-a fost vorba de o privatizare, cumparatorul fiind o clasica societate de stat: OMV, controlata de statul austriac!
In cazul Rompetrol, vanzator nu a fost statul roman, ci un grup privat, care actiona in principal in Romania si care intr-adevar vindea niste active ce apartinusera candva statului roman, dar nu mai apartineau demult acestuia. Ca grupul vanzator avea niste datorii catre statul roman nu constituie vreo problema, in masura in care cumparatorul isi asuma aceasta datorie.
Deosebirea dintre cele doua tranzactii in ce priveste vanzatorul inceteaza cand este vorba de cumparator. Acesta, in ambele cazuri, este un stat: in cazul Petrom - statul austriac; in cazul Rompetrol - statul kazah, care macar recunoaste ca este proprietarul companiei ce a preluat oficial Rompetrol, fara incercarile deloc reusite din partea austriaca de a prezenta OMV ca o companie privata!
In materie de pret al tranzactie de vanzare/cumparare, deosebirile sunt atat de nete incat vanzatorul Petrom-ului - statul roman - a fost pur si simplu ridiculizat de vanzatorul Rompetrol-ului (un grup privat, in frunte cu d-l Dinu Patriciu). Concret, statul roman a obtinut din cedarea controlului asupra Petrom nici 700 milioane de euro (caci povestea cu cele inca 800 milioane de euro investitii ulterioare constituie o diversiune, intrucat banii au ramas noului proprietar, adica OMV), in timp ce d-l Patriciu a incasat echivalentul a circa 2 miliarde de euro pe vanzarea a 75% din actiunile Rompetrol. Si sa fim pe deplin exacti: d-l Patriciu a vandut practic o rafinarie si o retea de distributie, in timp ce statul roman a cedat OMV nu doar mai multe rafinarii si o retea de distributie inca si mai mare, dar si controlul exploatarii tuturor resurselor de petrol si a jumatate din cele de gaze lasate de Dumnezeu romanilor.
Ar putea exista cateva explicatii pentru aceasta diferenta enorma. Tranzactia Rompetrol a fost libera de constrangeri. Dimpotriva, tranzactia Petrom s-a negociat sub presiunea: "daca nu privatizati Petrom, Romania nu adera la UE!" OMV a exploatat din plin aceasta constrangere a partii romane si a facut cumpararea aproape pe gratis! Compania kazaha era vadit interesata intr-o expansiune externa si avea nevoie de un cap de pod spre UE. D-l Patriciu a oferit acest cap de pod - punand la dispozitie chiar un vehicul din interiorul UE - si compania kazaha a platit scump.
Totusi, deosebirea absolut aiuritoare dintre preturile celor doua tranzactii nu poate avea doar aceste explicatii. De fapt, diferenta cu pricina nu-l poate face atat de performant pe d-l Patriciu pe cat autoritatile romane ale vremii l-au facut Popa prostu’ pe nefericitul de stat roman in tranzactia cu OMV. Aceasta tranzactie a constituit un jaf sordid al avutului public pentru care semnatarii romani ai tranzactiei ar trebui sa raspunda in fata justitiei. Indirect, tranzactia Rompetrol nu face decat sa sublinieze jaful din tranzactia Petrom!
Nu era insa nevoie ca d-l Patriciu sa vanda Rompetrol catre statul kazah pentru a se realiza ca statul roman este doar un spectator pe piata romaneasca a petrolului, fara nici o parghie de influentare asupra preturilor sau asupra aprovizionarii asiguratorii a consumatorilor. A pierdut aceste parghii odata cu cedarea controlului asupra exploatarii resurselor sale, atatea cate mai exista, dar care, chiar si la un asemenea nivel, puteau constitui un element-tampon in conditiile turbulentelor actuale de pe piata mondiala a energie si cresterii in intreaga Europa a dependentei de sursa externe.
In orice caz, ca o amara ironie, tranzactia Rompetrol cu vanzator privat adanceste si mai tare caracterul de stat al distributiei de carburanti in Romania. Distributiei de stat austriece prin OMV si Petrom i se adauga acum distributia de stat kazaha prin unitatile Rompetrol.
Pentru consumatorii romani vin vremuri tulburi. S-ar putea ca noul Rompetrol, de acum cu acces direct la petrol abundent din Kazahstan, sa forteze furnizarea ieftina de carburanti pentru a castiga cote de piata. Ceea ce nu va fi rau pentru consumatori o perioada de timp. Evident, fericirea va tine pana la dobandirea noilor cote de piata vizate. Ceea ce insa consumatorii din Romania trebuie sa ia in mod clar in considerare este faptul ca de acum sunt la cheremul intereselor specifice a doua state in aprovizionare si preturi in materie de carburanti - statul austriac si statul kazah - fara ca statul roman sa-i poata ajuta sau proteja cu ceva.
