De același autor
Un jucator aproape completamente nou si deja extrem de influent si-a facut aparitia pe pietele financiare globale: fondurile de investitii suverane. Mai pe intelesul tuturor, fonduri de investitii la care participatii de control au nu institutii sau persoane private, ci statele. Aceste fonduri de investitii apartin autoritatilor statale indeosebi din China, Rusia, Arabia Saudita, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite, adica din tari care au acumulat din exporturi uriase sume cu care au constituit rezerve valutare substantiale si pe care le pun la bataie pentru expansiune externa (prin investitii directe, prin achizitii de companii si plasamente bursiere sau in real estate). Cel mai nou vehicul in aceasta ultima directie il constituie fondurile de investitii suverane (detinute de stat). Acestea pot mobiliza in principiu si contributiile unor particulari sau structuri private, dar, prin majoritatea detinuta, controlul apartine autoritatilor statale.
Dincolo de eventuale motivatii ideologice sau de filozofie in organizarea societatii si economiei, exista si o explicatie pragmatica pentru dezvoltarea acestui gen de fonduri de investitii: in tarile emergente respective, capitalul privat n-a avut timp (adica sute de ani sau macar decenii) in care sa creasca si sa se extinda suficient pentru a putea concura cu marele capital privat occidental, aceste state punand la lucru intr-un asemenea scop capitalul lor public, intrucat altfel ar ramane de caruta sau chiar ca o frunza in bataia vantului in cadrul din ce in ce mai durei competitii mondiale.
De cand guvernul de la Beijing a decis de curand sa preia, printr-un asemenea fond de investitii, 10% din actiunile uriasului fond privat de investitii american Blackstone Group, autoritatile occidentale au intrat la idei. Motivul principal al ingrijorarilor este insusi faptul ca aceste fonduri sunt deja evaluate la circa 2.800 de miliarde de dolari, deja cu 60% mai mult decat toate fondurile de hedging (de speculatii impotriva riscurilor de curs sau de dobanda), iar in urmatorii 10 ani putand ajunge pana la 10.000 de miliarde de dolari.
Teama occidentala este ca aceste fonduri vor fi folosite ca arme politice de catre guvernele care le controleaza. Acestea pot fi gata oricand sa faca rabat in comportamentul pe care il imprima pe piata fondurilor respective de la obtinerea profitului maxim in favoarea urmaririi unor scopuri politice. Conduita acestor fonduri pe piata poate fi, din aceasta cauza, cu totul netransparenta, iar actiunile intreprinse - neghidate doar de considerente de profit - pot fi total nepredictibile. La sumele imense pe care le vehiculeaza, toate aceste efecte pot fi foarte puternice, iar armele folosite in scopuri politice, extrem de eficiente.
De fapt, tarile occidentale sunt ingrijorate ca fondurile de investitii suverane vor deveni in curand vehiculul principal de rupere a globalizarii cu sens unic, adica a aceleia care s-a derulat pana acum doar de la Vest la Est si de la Nord la Sud. Fondurile de investitii suverane au intrat deja pe contrasens si, folosind insasi filosofia si practicile globalizarii, se infiltreaza adanc in economia si finantele tarilor occidentale. Acestea din urma sunt vadit incomodate. Dar cu greu ar putea abdica de la propriile principii si practici in materie de globalizare, in masura in care au nevoie de acestea pentru propria expansiune in continuare.
Ministrii de Finante din marile tari occidentale, reuniti in cadrul Grupului celor 7, au luat in discutie problema si, dupa cum era intr-un fel de asteptat, nu au reusit sa convina asupra unor linii de actiune. Altceva decat ca ar fi in interesul tuturor, inclusiv al fondurilor de investitii suverane insele, ca acestea sa adopte transparenta in afaceri si sa urmareasca profitul si nu scopuri politice nu prea s-a putut spune oficial. La miile de miliarde pe care le controleaza, reprezentantii fondurilor cu pricina probabil ca au zambit cu talc. Problema a fost transferata spre studiu Fondului Monetar International, desi intelege oricine ca acesta n-are ce sa faca in problema, unde doar guvernele pot intreprinde ceva, desi chestiunea este complicata rau. Caci, sub forma fondurilor de investitii suverane, sunt organizate si fondurile, sa le zicem, "pentru vremuri grele", care in Norvegia sau chiar in America (de pilda, in Alaska) pun bani deoparte pentru perioada dupa ce rezervele de petrol si de gaze se vor fi epuizat.
Adoptarea unor restrictii de actiune pentru aceste fonduri pe criterii politice sau de transparenta este aproape exclusa nu numai din ratiuni de principii, dar si din cauza faptului ca toate pietele financiare occidentale, indeosebi cea americana, se dau in vant dupa resursele acestor fonduri, care sunt plasamente durabile, si nu volatile, pe termen lung, si nu pe termen scurt. Daca, de pilda, banii acestor fonduri nu ar veni in America prin plasamente in bonuri de tezaur sau alte titluri americane, nu doar dolarul s-ar duce dracului, dar si intregul sistem american de a trai pe baza de consum pe datorie. Ceea ce constituie doar un aspect al reversului indelungatei expansiuni americane in strainatate, care s-a facut prin intermediul dolarului, dar in urma careia cantitati imense de dolari s-au acumulat la dispozitia unor neamericani, dintre care foarte multi, din ce in ce mai multi, nu doar rivali, ci chiar si dusmani ai Americii.
Desi nu acumuleaza decat capitaluri reprezentand o optime din cele ale fondurilor de pensii pe plan mondial, fondurile de investitii suverane sunt clientul predilect al marilor banci de investitii de pe Wall Street, ca si al caselor de consultanta si avocatura de aici, care le aranjeaza plasamentele (atat preluari si achizitii, cat si acordari de credite).
