De același autor
pas urias ar urma sa fie intreprins in 2004 pentru a face din economia romaneasca o economie de piata. Va fi consecinta nemijlocita a conformizarii la cerintele presupuse de incheierea capitolului privind concurenta in cadrul negocierilor cu Uniunea Europeana. Un moment crucial va fi sfarsitul primului trimestru al anului, data pana la care, in spiritul promovarii unei concurente loiale implicate de regulile cerute in capitolul respectiv, trebuie revizuita toata legislatia referitoare la concurenta, astfel incat, inca in acest an, chiar inainte de incheierea negocierilor la capitolul in discutie, prevederile acestuia sa si opereze.Despre ce ar urma concret sa fie vorba? In fapt, de a schimba reglementarile in tot ceea ce priveste concurenta, pentru a le face compatibile cu reglementarile europene in domeniu si, apoi, bineinteles, de a le aplica! Lista este mare: reglementarile privind ajutorul de stat in diferitele sale forme posibile, facilitatile (extrem de consistente in Romania) privind accelerarea privatizarii, investitiile majore (sau cu impact semnificativ), zonele libere, zonele defavorizate, zonele miniere, toate acestea stabilite mai de mult sau mai de curand pentru a ocoli interdictia de principiu, impusa de apartenenta la Organizatia Mondiala a Comertului, FMI si Banca Mondiala, de a se utiliza facilitati comerciale, vamale sau monetare, generale sau sectoriale, care sunt considerate de natura a distorsiona piata interna si pietele internationale. Nu intram aici in filozofia acestei interdictii, care este discutabila. Pentru ca este discutabil sa pui pe acelasi plan, al nefolosirii de facilitati, tari subdezvoltate, care abia incearca sa-si creeze industrii, cu tari dezvoltate, care au deja industrii competitive, create insa la vremea lor tocmai utilizandu-se respectivele facilitati. Dar, daca aceasta este regula actuala generala, si Romania, odata ce si-a asumat-o, trebuie evident s-o respecte!
Acum, cand din punctul de vedere al apartenentei directe la piata unica a Uniunii Europene, ca "piata interna", desi transfrontaliera, trebuie desigur ca nu numai regula generala sa fie respectata, dar si diferitele tertipuri folosite pentru a o ocoli sa fie revocate. Astfel, in ce priveste facilitatile acordate investitiilor majore cu impact semnificativ (considerate cele de peste 1 milion de dolari) - care sunt exceptarile de la plata taxelor vamale pentru utilaje tehnologice, instalatii si echipamente necesare investitiei sau posibilitatea deducerii unei cote de 20% din valoarea acestora - abordarea, oricat de nuantata ar fi, trebuie sa fie aceea de a se elimina ceea ce este contrar reglementarilor europene (cum ar fi, de pilda, facilitatile vamale mentionate) si sa se mentina, eventual, pana la 31 decembrie 2006 ceea ce nu depaseste prea mult aceste reglementari. In ce priveste zonele defavorizate si zonele libere, abordarea nu poate fi decat transanta si fara echivoc. In Uniunea Europeana, asemenea zone de facilitati nu exista si deci acestea trebuie desfiintate. Pentru cei care au folosit facilitatile din respectivele zone (scutiri de taxe vamale la materii prime si componente pentru productie, scutiri de TVA pe perioada realizarii investitiei in cazul zonelor defavorizate si chiar si scutiri de la plata accizelor si impozitului pe profit in cazul zonelor libere), nu se mai poate face acum decat a se incerca prelungirea pe cat posibil a valabilitatii respectivelor facilitati, dar marja de manevra este mica. Este aproape exclusa o prelungire pana la 31 decembrie 2006, fiind mult mai probabila revocarea facilitatilor inca in acest an, cel putin in ce priveste intrarea si a acestor zone in regimul comun de importuri (mai ales ca multi au folosit facilitatile vamale pentru aceste zone doar in scopul de a escroca statul).
Dar, evident, cheia schimbarii inspre concurenta loiala se afla in conformizarea reglementarilor si practicilor in domeniul ajutorului de stat. Desi prevad anumite exceptii, pentru situatii exceptionale, regulile Uniunii Europene interzic in mod expres ajutorul de stat catre firme, indiferent daca de stat sau private, considerand ajutor de stat nu doar subventiile transparente sau implicite (ascunse), dar si scutirile sau iertarile (sub alte forme) de la plata de catre firme a obligatiilor lor financiare la buget sau imprumuturile acordate acestora de catre stat. Ajutorul de stat nu este permis catre o firma decat o singura data la 10 ani si numai in cazul restructurarii sau salvarii de la faliment. Nu este foarte clar, prin prisma reglementarilor europene, care este statutul esalonarilor la plata (contra penalizari si majorari de intarziere), dar nu exista dubii in ce priveste faptul ca reesalonarile sunt excluse (pentru ca implica o nerespectare a unei esalonari si repetarea, interzisa, a unei proceduri de ajutor). In plus, orice ajutor de stat, sub oricare dintre formele sale, trebuie avizat de Consiliul Concurentei (in principiu, organism independent), instanta de supraveghere a competitiei si a respectarii regulilor acesteia. Nu este greu de inteles ca, in asemenea noi conditii, nu se va mai putea asista la dezmatul legal al neplatii la bugetele publice a obligatiilor financiare ale intreprinderilor de stat, dar si ale unor societati private cu acoperire politico-clientelara, prin sarabanda esalonari-reesalonari, derulata la nesfarsit in sfidarea contribuabililor onesti.
Dupa date ale Consiliului Concurentei, ajutorul de stat sub forma indirecta a iertarilor de datorii (istorice sau chiar curente) a luat o amploare fabuloasa in ultimul timp, depasind se pare jumatate din total si oricum punand in umbra ajutorul de stat, sub forma directa sau transparenta a subventiilor.
Legea ajutorului de stat din 1999 a fost deja amendata in spiritul cerintelor Uniunii Europene, printr-o ordonanta de urgenta adoptata la sfarsitul anului trecut, si deja, la inceputul acestui an, a fost incalcata in cazul Societatii Nationale Tutunul Romanesc (SNTR), atat prin faptul ca stergerea de datorii nu a fost notificata Consiliului Concurentei, cat si prin faptul ca nu este pentru prima data, ci pentru a patra oara, cand, prin aceleasi stergeri de datorii, SNTR primeste un ajutor de stat.
Faptul arata clar problemele trecerii spre un regim de concurenta loiala, de la o situatie cu totul incalificabila in domeniu, cu care insa autoritatile nu numai se obisnuisera, dar pe care ajunsesera sa o gestioneze cu o anume dexteritate, demna de o cauza mai buna.
Incercarile de eludare a noilor reglementari probabil vor continua, fie folosindu-se chichite ale legilor sau formulari deliberat ambigue ale acestora (precum ca "ajutorul pentru mentinerea locurilor de munca este considerat ajutor pentru restructurare"), fie invocandu-se luarea unor masuri pentru marirea atractivitatii unor firme supuse spre privatizare, desi nici in acest domeniu facilitatile abuzive prin masive stergeri de datorii nu vor mai putea tine mult.
Romania se va mai lupta inca mult timp cu meteahna intretinerii de catre stat a unor intreprinderi neperformante, dar actiunilor guvernamentale rezultand din aceasta meteahna le va fi din ce in ce mai greu sa se manifeste. Din 2004, se va deschide incet-incet usa concurentei loiale in Romania, cel putin din punctul de vedere al diminuarii interventiei "unfair" a guvernului in asigurarea conditiilor egale in afaceri.
