De același autor
Romania, din cauza situatiei in care ajunsese atunci, se afla, dupa opinia domniei sale, intre colonizare si dictatura, cu riscurile ce o pandeau dintr-o parte si din cealalta. Cand d-l Nastase facea afirmatia, Romania nu fusese inca invitata sa inceapa negocieri de aderare la Uniunea Europeana, invitatie lansata in decembrie 1999. Analiza facuta in finalul volumului Romania sub tirania cifrelor mici era la sfarsitul anului 2002 si, evident, tinea cont de impactul major al invitatiei europene asupra drumului istoric al Romaniei si, implicit, asupra ecuatiei "colonizare-dictatura".
As cere ingaduinta cititorului de a reproduce succintul capitol cu pricina, ale carui aprecieri nu si-au pierdut din adecvarea la situatie, spre a-l folosi, de fapt, ca fundal pentru cateva consideratii pe care negocierile de aderare si, ce sa mai vorbim, de aderarea in sine le impun.
"Nu stim care ii mai sunt opiniile acum, cand partidul domniei sale a preluat fraiele puterii, dar, cu doar vreun an si ceva inaintea acestei preluari, o analiza ascutita a d-lui Adrian Nastase, in incercarea de a stigmatiza rezultatele in conceptia sa dezastruoase ale guvernarii de dupa 1996, descria Romania ca aflandu-se amenintata intre colonizare si dictatura.
Caderea economica fara precedent in timp de pace, degradarea vietii majoritatii oamenilor, disolutia autoritatii periclitanta pentru securitatea statului si a cetateanului, pericolele la adresa fiintei nationale, incoerenta actului de guvernare, incapacitatea probata a clasei politice de a administra reforma in furibunda sa preocupare doar pentru interesele personale, de clan sau de partid, erau realitati atat de vizibile, incat problema era numai aceea de a se gasi formularea mai potrivita pentru a descrie situatia si amenintarile. Si ar fi bine sa se poata vorbi despre toate acestea doar la trecut! Formularea intre colonizare si dictatura descrie dramatic si pertinent amenintarile. Riscul ca Romania sa devina o colonie se poate contura in conditiile sleirii economice, dezindustrializarii, aruncarii directe a economiei romanesti, nepregatite si necompetitive, in valtoarea necrutatoarei concurente internationale actuale. Spre dictatura, Romania ar putea sa alunece in masura in care, in continuare, clasa politica romaneasca nu va promova solutiile eroice de care ar fi nevoie pentru a se iesi din marasm, iar, la un moment dat, democratia parlamentara nu ar mai putea face fata unor masive miscari sociale, generate de degradarea vietii economice.
Problemele sunt doua. Prima: este realist sa avem in vedere ca un partener strain ar fi dispus sa ia economia romaneasca asa cu totul, cu active, cu datorii - ca de cumparat nu ar fi tocmai exact sa se vorbeasca - urmand s-o reorganizeze si s-o puna la treaba? Experienta internationala ofera cateva exemple de acest tip. Este de ajuns sa ne uitam in zona noastra. Germania rasariteana a fost preluata cu totul de Germania occidentala, dar daca desigur cazul poate fi considerat o exceptie, exista si exemple de preluari partiale, precum in Ungaria, Cehia, Polonia. Si, cu ajutorul unor participatii externe majore, in respectivele tari s-a iesit la liman, fara desigur a ignora contributia intr-o atare directie a clasei politice din aceste tari, care a intreprins, cand trebuia, reformele necesare. Desi, fara indoiala, partidele politice din Romania ar izbucni in accente patetice de patriotism in eventualitatea unei preluari externe, griji nu trebuie sa aiba! Romania nu este intr-o asemenea masura in cartile celor cu dare de mana, incat s-o pasca vreun pericol de a fi cumparata sau luata de cineva in parohia sa!
A doua problema: ar fi realmente solutia o guvernare de mana forte? O dictatura - caci, sa nu ne ascundem dupa deget, despre asa ceva ar fi vorba - ar avea extrem de multe de facut in Romania de azi: de la oprirea disolutiei statului la restabilirea autoritatii institutiilor publice (politie, procuratura, justitie) si, printre acestea, ar putea desigur sa impuna si indispensabilele reforme structurale in economie. Problema pe care ar avea-o de infruntat o guvernare de mana forte, chiar daca temporara, ar fi acceptarea internationala a regimului pe care o asemenea guvernare l-ar presupune. Si, sa nu uitam, intelepciunea si priceperea de care acest regim ar trebui sa dea dovada in exercitarea puterii de care ar dispune. Vorba aceea, nu ne temem de dictatura, ci doar de incompetenta dictatorilor! De pilda, esecul economic ar fi poate si mai sever decat cel de pana acum, daca procesul de trecere a activelor din proprietate de stat in proprietate privata ar fi stopat sau ar fi deturnat preponderent in sistem clientelar.
Rezultatele alegerilor parlamentare si prezidentiale de la sfarsitul anului 2000 nu au schimbat, de fapt, datele fundamentale ale problemei, Romania continuand sa se afle intre: nici colo, nici dincolo! Tot ceea ce ar putea genera amenintarea unei colonizari a ramas, fara a se intrezari insa cineva care sa si vrea sa ne colonizeze! Un plonjon inspre dictatura pare sa fi fost evitat, dar intacte sunt toate acele nefericiri acumulate in economia si societatea romaneasca pe care atatia romani cred, mai intim sau mai deschis, ca numai o solutie de mana forte le-ar mai putea infrunta!
Cea mai probabila varianta este insa ca vom merge mai departe pe drumul de pana acum. Un drum pe care, cel putin dupa cum a dovedit experienta, partidele nu au putut concilia interesele lor de obtinere a controlului asupra economiei cu interesele generale de reformare a economiei. Si care poate duce spre colaps, ramanand un mare semn de intrebare daca acesta ar putea juca rolul unui catarsis mantuitor si ar putea, cum se spune mai pe romaneste, sa aduca mintea la cap clasei politice, caci tot populatia ar suporta consecintele dramatice ale unui colaps, si nu clasa politica.
Pe acest drum, a aparut, in mod poate neasteptat fata de momentul diagnozei Nastase, elementul nou al deciziei de la Helsinki a Uniunii Europene de a invita Romania la negocieri de aderare.
Fara a ignora cu ceva semnificatia istorica a acestei invitatii si a inceperii propriu-zise a negocierilor de aderare, nu se poate totusi impartasi interpretarea - pentru a nu spune pe sleau iluzia - unora dintre politicienii romani cum ca, in urma acestui act, mai devreme sau mai tarziu, problemele dramatice ale Romaniei vor fi rezolvate, Uniunea Europeana, odata implicata, urmand a trage de par Romania din mlastina balcanismului ei politic si economic. Sa nu zicem hop pana nu trecem pragul!
Oricum, insa decizia de la Helsinki nu inlatura necunoscutele din ecuatia intre colonizare si dictatura. Fara indoiala, candidatura la Uniunea Europeana este un obstacol aproape de netrecut pe drumul spre o dictatura, o descurajare majora a oricarei tentative antidemocratice. Dar Uniunea Europeana nu da vreun semn ca eventuala includere a Romaniei sub umbrela proprie inseamna cumva o adevarata colonizare a Romaniei, ca preluare a resurselor, dar si a problemelor ei, a activelor, dar si a pasivelor ei, in ultima instanta, a administrarii ei. Dimpotriva, Uniunea Europeana nu se arata dispusa sa cheltuiasca prea multi bani in Romania sau pentru Romania, desi Romania a ajuns sa coste extrem de putin si doar cu cateva miliarde de dolari (sau de euro!) ar putea fi luata toata. Dar, si problemele ei sunt grave si costa anual miliarde de dolari, decenii si decenii de aici incolo! Implicarea Uniunii Europene in Romania pare mai degraba a se limita la atat cat sa permita clasei politice romanesti sa aseze tara pe drumul cel bun. Astfel, problema care ramane este daca schimbarea prezumata de implicarea Uniunii Europene va fi mai puternica decat incremenirea actualei clase politice romanesti in interese de partid, de clan si personale."
Nu ar fi multe de adaugat, cu toate ca, fata de momentul in care au fost scrise aceste observatii, negocierile de aderare la Uniunea Europeana au continuat, s-au inregistrat fara indoiala unele progrese si, poate ce este cel mai important, angajamentul politic al Uniunii Europene cu privire la Romania a fost confirmat, inclusiv pe calea fixarii unei foi de parcurs pe drumul aderarii. Dar, in mod clar, Uniunea Europeana nu are vreo intentie de a coloniza Romania. Uniunea Europeana ne va rapi decizia (economica si politica) majora, dar nu si administrarea. Nu se va complica cu aceasta! Or, asta este si problema. Suntem sau nu in stare sa ne administram eficient? Ar fi bine sa ne ia Uniunea Europeana si administrarea?! S-ar parea ca Uniunea Europeana vrea totusi o tara membra, si nu o colonie!
