Cetatenie si suveranitate mediatica

Ioan Stanomir 22.06.2007

De același autor

Respingerea motiunii de cenzura initiate de Partidul Democrat urmeaza, natural, esecului initiativei sefului de stat de a provoca reconstituirea majoritatii din Camere. In ambele cazuri, votul din 19 mai a fost neutralizat, gratie actiunii eficiente a coalitiei ce aproba demiterea presedintelui. Dupa un moment de deruta, blocajul dintre seful de stat si Cabinet este reprodus, institutional, ca si cum decizia din cadrul consultarii de la 19 mai nu ar fi avut loc cu adevarat niciodata.

Iluziile celor care mizau pe un efect de seism politic indus de votul popular sunt, astfel, invalidate de realitatea jocului din Camere. In acest mediu aseptic care este Parlamentul României, modificarea de echilibru produsa pe 19 mai este ignorata, deliberat. Partide a caror existenta este efectul unei parazitari electorale (este cazul formatiunii domnului Dan Voiculescu) detin capacitatea de a decide soarta unei motiuni. La celalalt capat, Partidul România Mare continua sa influenteze politica din adunari, in relatie invers proportionala cu cota sa reala. Eventualitatea evacuarii GDS din sediul sau este un triumf al acestei linii politice si o proba a incapacitatii curentelor democratice din Camere de a bloca acest abuz. Mitul vointei populare isi releva, dramatic, limitele sale.

 

Natiune si presa sau despre riscurile suveranitatii mediatice

 

Exprimarea populara din 19 mai se cere privita nu ca un capat de drum, ci ca un debut de parcurs. Ceea ce referendumul indica, in mod lipsit de ambiguitate, este vointa de schimbare: o vointa ce trece dincolo de accidentul guvernarii Tariceanu si implica necesitatea regândirii intregului stat. Mesajul cheie al zilei de 19 mai poate fi rezumat in dorinta natiunii de a-si vedea restituita pozitia de actor suveran in cadrul deciziei politice. Intentia celor prezenti la vot viza initierea unui nou mod de raportare a cetateanului la stat si imaginarea unei noi mecanici a statului insusi. Dorinta de renovare era manifesta, iar ignorarea ei de catre adunari este proba orbirii partizane. De la national-liberali pâna la social-democrati, arhitectii demiterii sunt confruntati cu votul de blam al electoratului.

Esecul motiunii de cenzura, ca si lipsa de efect a demersurilor sefului de stat pot fi inventariate ca etape dintr-un parcurs ce risca sa rateze sansa oferita de 19 mai. In locul unei reflectii de durata lunga, se prefera recursul la solutiile traditionale. Caderea guvernului Tariceanu, minat de propria sa incompetenta si ezitare, ar fi benefica natiunii, pe termen scurt. Autentica provocare este insa aceea de a articula un mesaj politic si institutional pe baza caruia sa se poata edifica alternativa indicata de votul de la 19 mai. A interpreta inteligent vointa natiunii, oferind o imagine concreta sprijinului dat sefului de stat: iata unica strategie ce poate ocoli blocajul reconstituit la nivelul Camerelor.

Indiscutabil, o asemenea abordare presupune asumarea unui pariu de natura temporala. In jurul sefului de stat se poate coagula acea coalitie de elemente individuale si actori partinici care ar avea potentialul de a da contur noului proiect imaginat pe 19 mai. Insa partenerul de dialog pe care orice solutie nu il poate ignora este natiunea insasi. Activismul generat de referendum demonteaza cliseul apatiei nationale: atunci când miza este prezenta, iar vocea omului politic una articulata, interventia civica va fi asigurata. Decizia de la 19 mai nu este un accident, ci o proba a realitatii unui sentiment democratic, sentiment tradat, dramatic, de politicienii insisi.

Se poate vorbi si de urgenta unei mutatii in planul gândirii si actiunii politice propriu- zise. Odata cu 19 mai, trecerea de la politica mediatica la reflectia lucida si orientata spre durata lunga se poate realiza. Votul popular a insemnat si victoria decentei civice in fata delirului mediatic. In majoritatea ei covârsitoare, presa scrisa si televiziunile au avut, in saptamânile de dinaintea referendumului, o unica misiune simbolica. Aceea de a-l demoniza pe seful de stat. Fiecare editorial, fiecare luare de pozitie din cadrul unui talk show aduceau o noua proba in aceasta actiune de stigmatizare. Ofensiva mediatica a fost una concertata, iar rolul "analistilor politici" si al "jurnalistilor" unul colorat partizan.

Campania mediatica antiprezidentiala reprezinta culminatia patologica a unei derive autohtone. Ceea ce se contureaza este o substitutie dramatica: in locul suveranitatii natiunii, o suveranitate mediatica, ce acorda comentatorului sau editorialistului prerogativa de a indica poporului cursul istoric de urmat. Odata validati de rating, mai mult sau mai putin autentic cuantificat, acesti actori publici cuceresc spatiul public si elimina, deliberat, orice nuanta de decenta si de luciditate in favoarea unei raportari umorale. Gratie televiziunii, in primul rând, derapajul verbal a fost legitimat drept unica forma de conduita asimilabila angajamentului public. Invectiva este alternativa câstigatoare in fata decentei intelectuale.

Patologia mediatica, niciodata inocenta politic, este intemeiata pe alianta intre omniscienta si vocatia ubicuitatii. Exponentii suveranitatii mediatice (moderatori de emisiuni sau invitati permanenti ai emisiunilor) seduc prin capacitatea de a etala cunostinte impresionante la ore de maxima audienta. Decenta de a admite failibilitatea propriului tau proiect intelectual este privita ca o proba de imaturitate. Siguranta de sine semidocta propune natiunii de telespectatori si de cititori tiparul de succes al noului intelectual indrumator al cetatii.

Acestuia din urma, nimic din ce se intâmpla nu ii este strain, in vreme ce explicatiile sale se slujesc de un registru stilistic "popular". Suspendarea spiritului critic este dublata de o degradare a instrumentului lexical. In termeni maiorescieni, victoria suveranitatii mediatice este triumful limbutilor. Extinctiei oratoriei in adunari ii raspunde, natural, disparitia onorabilitatii intelectuale in spatiul public. Cultivarea moderatiei, perceputa, in traditie occidentala, ca ingredient al unei societati libere, este unica alternativa de imaginat la aceasta realitate mediatica in expansiune.

 

Cetatenie si politica

 

Sansa zilei de 19 mai este aceea de a inaugura un nou drum al comunitatii civice, parcurs din care seductia delirului mediatic sa fie exclusa, gradual. In masura in care realitatea proiectelor se va substitui tentatiei dezbaterii in prime-time, o anumita mutatie antropologica se va fi produs. Lectia Frantei anului 2007 poate fi plasata pe acest fundal: dincolo de media, dincolo de calcule electorale, subzista nivelul deciziei civice. In absenta natiunii si a mecanismelor ce ii faciliteaza exprimarea, democratia este redusa la un slogan publicitar. Rolul sefului de stat, validat de natiune pe 19 mai, este cel de a initia, cu temeritate, dezbaterea in centrul careia sa se plaseze redefinirea cetateniei si a statului. Reflectia publica, odata lansata, poate incuraja energiile decentei si luciditatii sa se manifeste. Suveranitatea nationala poate inlocui, definitiv, suveranitatea mediatica.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22