"Dreptate până la capăt": PSD şi puciul constituţional din 2012

Puciul din vara lui 2012 întruchipează modelul USL, model pe care Victor Ponta nu l-a renegat, în pofida acrobaţiilor sale diplomatice.

La trei ani de momentul puciului cons­ti­tuţional din 2012, Victor Ponta îşi re­con­firmă, pe Facebook, calitatea de om po­li­tic impenitent în demagogia sa. Evocarea zilei de 29 iulie 2012 este şi ocazia de a realiza una din­tre acele comparaţii care au darul de a ofensa me­moria victimelor co­mu­nis­te. Echivalenţa dintre re­gi­mul Băsescu şi ordinea to­talitară comunistă este ge­nul de formulă politică ce dezonorează şi descalifică. În cazul lui Victor Ponta, ea marchează fidelitatea fa­ţă de un crez şi faţă de o conduită ins­ti­tuţională. Primul ministru se distribuie, ală­turi de colegul de lupte Crin An­to­nescu, în postura mitică de apărători ai li­bertăţilor populare.

Învăluit în hlamida sa de erou, Victor Pon­ta descoperă şi motivaţia ascunsă a pră­buşirii carierei sale. Asemenea mai tututor eroilor acestei ţări, domnia sa este victima uneltirilor şi răzbunărilor mârşave. Vina sa este de a fi fost un autentic tribun, care a vorbit în numele naţiunii, în zilele lui iulie 2012. Căderea de acum este preţul pe care îl plăteşte pentru această cutezanţă de a fi înfruntat tirania şi acoliţii ei:

„Pentru mine ziua de 29 iulie va rămâne în­totdeauna un moment extraordinar, comparabil doar cu ziua de 22 decembrie 1989. În 2012 a fost ziua în care 7,4 mi­lioane de cetățeni au votat la Referendum ca să își ia țara înapoi de la un personaj politic sinistru - Băsescu, un Regim bru­tal și detestat la fel ca cel comunist și un Sistem de Propagandă la fel de feroce și pu­ternic atunci, ca şi acum.

Crin Antonescu și cu mine am fost atunci liderii ace­lui fenomen excepțional - avem meritul de a-l fi re­prezentat și vina de a nu fi dus la capăt voința oa­menilor. (...) Și era de aș­teptat ca eu și Crin (plus Liviu Dragnea, Radu Stroe și mulți alți inițiatori) să plătim prețul pentru «în­drăzneala» de atunci“.

Liderii USL - Daniel Constantin, Crin Antonescu şi Victor Ponta - la un miting pentru suspendarea preşedintelui Băsescu (Iaşi, iulie 2012)

Dincolo de retorica grandilocventă, in­vo­carea moştenirii USL este legitimă. În tot ceea ce a avut mai toxic, populist şi vi­ru­lent, guvernarea Ponta a dus la în­de­pli­nire, cu fidelitate, programul politic al USL. Victor Ponta s-a dorit a fi exponentul acestei uri pe ale cărei temelii s-a ivit USL însăşi. Despărţirea de Crin Antonescu a fost ocazia de a-şi asuma, în totalitate şi fă­ră rezerve, această misiune istorică de lichidare a regimului Băsescu. Tiradele în­dreptate împotriva DNA sunt acompaniate de referinţele, previzibile, la relaţia dintre această instituţie şi fostul preşedinte. În economia acestei naraţiuni pe care o pune în circulaţie Victor Ponta, inamicul care blochează activitatea altruistă a sa şi a co­legilor săi este acea parte din organele sta­tului care rămâne dedicată unui difuz, dar nu mai puţin periculos „băsism“.

Victor Ponta are dreptate să evoce vara lui 2012 ca pe unul dintre acele momente ca­re îi încununează biografia publică. Puciul constituţional de atunci este expresia ace­lei filosofii politice pe care Victor Ponta nu a abandonat-o niciodată. Credinţa în su­veranitatea nelimitată a parlamentului este cheia de boltă a viziunii care îi asi­gu­ră supravieţuirea. Votul din Camera De­pu­taţilor în chestiunea cererii de urmărire penală este expresia aceleiaşi determinări de a face să triumfe arbitrariul, în contra le­gii fundamentale.

Puciul din vara lui 2012 întruchipează mo­delul USL, model pe care Victor Ponta nu l-a renegat, în pofida acrobaţiilor sale di­plomatice. Ţelul majorităţii parlamentare de atunci era unul dublu: consfinţirea do­minaţiei sale, pe de o parte, lichidarea ins­tituţiilor ce exercitau o formă de control, pe de altă parte. Vara lui 2012 a însemnat, înainte de toate, aşa cum au notat ofi­cia­lităţile europene, o succesiune de abuzuri constituţionale. Decapitarea Avocatului Po­porului şi atacurile la adresa Curţii Constituţionale au tradus această ambiţie de subordonare a statului, în integralitatea sa. Domesticirea justiţiei independente era parte din acest plan de acţiune stra­te­gică. Invocarea suveranităţii naţiunii jus­tifica subminarea domniei legii.

Din acel moment, al verii lui 2012, Victor Pon­ta a ilustrat această atitudine ambiguă şi ipocrită în raport cu valorile statului de drept. Angajamentele luate oficial au fost du­blate de acordarea unui sprijin complice iniţiativelor legislative care vizau eli­mi­narea unor garanţii ce permit lupta efec­tivă împotriva corupţiei. Idealul ultim al lui Victor Ponta a fost, în aceşti trei ani, unul singur: consolidarea autorităţii cer­cului său de intimi politici, în detrimentul transparenţei guvernării. Paradigma USL, fondată pe resentiment, a fost cărămida ideologică a regimului său.

Simbolic, vara lui 2012 este legătura care îi uneşte pe Victor Ponta şi pe preşedintele in­terimar al PSD, Liviu Dragnea. Re­fe­ren­du­mul din 2012, elogiat de Victor Ponta ca un moment de apoteoză a democraţiei, e cel în cadrul căruia Liviu Dragnea şi-a exer­ci­tat, fără ezitare, talentele de or­ga­nizator. Consfinţirea dominaţiei elitei lo­cale clep­to­cratice la nivelul PSD este un de­taliu care nu poate fi ignorat. Ceea ce nu se schim­bă, în noul context, este osti­li­ta­tea faţă de ideea de egalitate în faţa le­gii. Apărarea pri­vile­giilor rămâne agenda ca­re defineşte PSD. Moştenirea USL este du­să mai departe.