De același autor
Puciul din vara lui 2012 întruchipează modelul USL, model pe care Victor Ponta nu l-a renegat, în pofida acrobaţiilor sale diplomatice.
La trei ani de momentul puciului constituţional din 2012, Victor Ponta îşi reconfirmă, pe Facebook, calitatea de om politic impenitent în demagogia sa. Evocarea zilei de 29 iulie 2012 este şi ocazia de a realiza una dintre acele comparaţii care au darul de a ofensa memoria victimelor comuniste. Echivalenţa dintre regimul Băsescu şi ordinea totalitară comunistă este genul de formulă politică ce dezonorează şi descalifică. În cazul lui Victor Ponta, ea marchează fidelitatea faţă de un crez şi faţă de o conduită instituţională. Primul ministru se distribuie, alături de colegul de lupte Crin Antonescu, în postura mitică de apărători ai libertăţilor populare.
Învăluit în hlamida sa de erou, Victor Ponta descoperă şi motivaţia ascunsă a prăbuşirii carierei sale. Asemenea mai tututor eroilor acestei ţări, domnia sa este victima uneltirilor şi răzbunărilor mârşave. Vina sa este de a fi fost un autentic tribun, care a vorbit în numele naţiunii, în zilele lui iulie 2012. Căderea de acum este preţul pe care îl plăteşte pentru această cutezanţă de a fi înfruntat tirania şi acoliţii ei:
„Pentru mine ziua de 29 iulie va rămâne întotdeauna un moment extraordinar, comparabil doar cu ziua de 22 decembrie 1989. În 2012 a fost ziua în care 7,4 milioane de cetățeni au votat la Referendum ca să își ia țara înapoi de la un personaj politic sinistru - Băsescu, un Regim brutal și detestat la fel ca cel comunist și un Sistem de Propagandă la fel de feroce și puternic atunci, ca şi acum.
Crin Antonescu și cu mine am fost atunci liderii acelui fenomen excepțional - avem meritul de a-l fi reprezentat și vina de a nu fi dus la capăt voința oamenilor. (...) Și era de așteptat ca eu și Crin (plus Liviu Dragnea, Radu Stroe și mulți alți inițiatori) să plătim prețul pentru «îndrăzneala» de atunci“.
Liderii USL - Daniel Constantin, Crin Antonescu şi Victor Ponta - la un miting pentru suspendarea preşedintelui Băsescu (Iaşi, iulie 2012)
Dincolo de retorica grandilocventă, invocarea moştenirii USL este legitimă. În tot ceea ce a avut mai toxic, populist şi virulent, guvernarea Ponta a dus la îndeplinire, cu fidelitate, programul politic al USL. Victor Ponta s-a dorit a fi exponentul acestei uri pe ale cărei temelii s-a ivit USL însăşi. Despărţirea de Crin Antonescu a fost ocazia de a-şi asuma, în totalitate şi fără rezerve, această misiune istorică de lichidare a regimului Băsescu. Tiradele îndreptate împotriva DNA sunt acompaniate de referinţele, previzibile, la relaţia dintre această instituţie şi fostul preşedinte. În economia acestei naraţiuni pe care o pune în circulaţie Victor Ponta, inamicul care blochează activitatea altruistă a sa şi a colegilor săi este acea parte din organele statului care rămâne dedicată unui difuz, dar nu mai puţin periculos „băsism“.
Victor Ponta are dreptate să evoce vara lui 2012 ca pe unul dintre acele momente care îi încununează biografia publică. Puciul constituţional de atunci este expresia acelei filosofii politice pe care Victor Ponta nu a abandonat-o niciodată. Credinţa în suveranitatea nelimitată a parlamentului este cheia de boltă a viziunii care îi asigură supravieţuirea. Votul din Camera Deputaţilor în chestiunea cererii de urmărire penală este expresia aceleiaşi determinări de a face să triumfe arbitrariul, în contra legii fundamentale.
Puciul din vara lui 2012 întruchipează modelul USL, model pe care Victor Ponta nu l-a renegat, în pofida acrobaţiilor sale diplomatice. Ţelul majorităţii parlamentare de atunci era unul dublu: consfinţirea dominaţiei sale, pe de o parte, lichidarea instituţiilor ce exercitau o formă de control, pe de altă parte. Vara lui 2012 a însemnat, înainte de toate, aşa cum au notat oficialităţile europene, o succesiune de abuzuri constituţionale. Decapitarea Avocatului Poporului şi atacurile la adresa Curţii Constituţionale au tradus această ambiţie de subordonare a statului, în integralitatea sa. Domesticirea justiţiei independente era parte din acest plan de acţiune strategică. Invocarea suveranităţii naţiunii justifica subminarea domniei legii.
Din acel moment, al verii lui 2012, Victor Ponta a ilustrat această atitudine ambiguă şi ipocrită în raport cu valorile statului de drept. Angajamentele luate oficial au fost dublate de acordarea unui sprijin complice iniţiativelor legislative care vizau eliminarea unor garanţii ce permit lupta efectivă împotriva corupţiei. Idealul ultim al lui Victor Ponta a fost, în aceşti trei ani, unul singur: consolidarea autorităţii cercului său de intimi politici, în detrimentul transparenţei guvernării. Paradigma USL, fondată pe resentiment, a fost cărămida ideologică a regimului său.
Simbolic, vara lui 2012 este legătura care îi uneşte pe Victor Ponta şi pe preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea. Referendumul din 2012, elogiat de Victor Ponta ca un moment de apoteoză a democraţiei, e cel în cadrul căruia Liviu Dragnea şi-a exercitat, fără ezitare, talentele de organizator. Consfinţirea dominaţiei elitei locale cleptocratice la nivelul PSD este un detaliu care nu poate fi ignorat. Ceea ce nu se schimbă, în noul context, este ostilitatea faţă de ideea de egalitate în faţa legii. Apărarea privilegiilor rămâne agenda care defineşte PSD. Moştenirea USL este dusă mai departe.
