De același autor
Lipsite de orice ambiguitate, rezultatele referendumului din 19 mai 2007 semnaleaza incheierea unui episod constitutional, cel al suspendarii sefului de stat, deschizand, in acelasi timp, un nou ciclu politic. Inseparabile, cele doua semnificatii ale votului trimit la realitatea unui veto popular: reconfirmarea presedintelui ales semnifica respingerea proiectului institutional pe care l-a generat coalitia parlamentara si indica existenta unui potential electoral pe care se poate intemeia o alternativa cristalizata in jurul sefului de stat..jpg)
In fapt, 19 mai cimenteaza o noua alianta care va defini realitatea campului politic in lunile ce vin, alianta ce ii uneste pe presedinte si noua majoritate a celor care au ales sa il sprijine in confruntarea generata de suspendare. Pozitia adunarilor si a partidelor ce au imaginat scenariul demiterii lui Traian Basescu se cere raportata la realitatea unei noi ecuatii: coalitia parlamentara este dublata, acum, de unificarea unui segment semnificativ al cetatenilor in jurul sefului de stat. Dialogul dintre natiune si reprezentantii sai se formuleaza in termeni radical diferiti de cei ce defineau circumstantele de dinainte de 19 mai.
Civism si democratie constitutionala
Privind retrospectiv, principala realizare a presedintelui Traian Basescu, in aceste zile de campanie, a fost aceea de a retrezi un instinct civic la nivelul natiunii. Controversele constitutionale, ca si acuzele adversarilor au servit un scop mult mai important decat imediat. Odata cu convocarea la urne, cetatenii au realizat ca detin capacitatea de a invalida o decizie a adunarilor. Referendumul a ocazionat o manifestare nemediata de suveranitate: dialogul dintre votul din Camere si votul popular inceta, in acest context, sa mai fie o abstractie legala. Mai timid decat in alte spatii politice, natiunea descoperea, empiric, simbolismul unei conduite referendare autentice. In locul aprobarii generoase si inarticulate, se desena negatia ce isi continea, in sine, propria ei alternativa institutionala. Cei care au participat la vot experimentau, cu ezitari si entuziasm, un comportament caruia i se pot descoperi cu dificultate antecedente istorice recente.
Inventarea civismului sau debutul acestui proces de articulare poate fi privita ca una dintre semnificatiile zilei de 19 mai. Miza votului nu era, asa cum s-a sugerat, plebiscitarea unui "tiran" si apararea regimului constitutional. In centrul provocarii democratice se afla posibilitatea anularii unui gest realizat de adunari, gest ce transmitea natiunii sentimentul unei omnipotente constitutionale. In numele natiunii, majoritatea conjuncturala proceda la modificarea echilibrului dintre puteri si uzurpa, pana la un punct, suveranitatea ce revenea natiunii. Criticabila nu era atat ignorarea avizului Curtii Constitutionale, cat ambitia de a reprezenta natiunea cu evitarea programatica a oricarui recurs la alegeri. Ca si in alte ocazii istorice, tendinta Camerelor de a-si extinde autoritatea in mod nelegitim submina edificiul fragil al constitutionalismului.
Refuzand demiterea, electoratul a indicat, pe termen mediu si lung, ca debutul unui proces de maturizare democratica nu mai poate fi negat. Defazarea dintre Romania si Europa comunitara nu poate fi eliminata decat acordand natiunii rolul central in constituirea ordinii constitutionale. Refacerea relatiei dintre alesi si alegatori este imaginabila doar in conditiile unor exercitii electorale frecvente, locale si nationale. Doar riscul pierderii demnitatii temporar acordate de cetateni poate trezi instinctul responsabilitatii republicane: recitirea Declaratiei de drepturi a statului Virginia din anul 1776 poate fi un reper in directia acestei reconfigurari politice. In republicile libere, nimeni nu poate aspira la transformarea oficiului detinut in pozitie ereditara. Unica aparare impotriva tentatiei naturale a acumularii puterii este dubla: instituirea unui regim al guvernamantului limitat si antrenarea natiunii intr-un proces electoral care sa privilegieze investirea demnitarilor prin vot popular.
Orizontul de asteptare civic creat pe 19 mai nu mai poate fi ignorat decat cu riscul de a compromite democratia constitutionala insasi. Optiunile constitutionale evocate in lunile ultime, de la amenajarea parlamentara a regimului pana la impunerea unei monarhii decorative cu un un print improvizat republican, isi releva limitele lor intelectuale si deficitul de relevanta. Votul din 19 mai reconfirma nu numai o personalitate, Traian Basescu, dar impune, de o maniera semnificativa, centralitatea institutiei prezidentiale in imaginarul autohton. Nu este vorba aici de o tentatie autoritara, ci doar de refuzul popular de a admite perspectiva unui regim care sa acorde adunarilor prerogativa desemnarii sefului de stat. Imaginea unei republici modelate de jocul partidelor din Camere nu este, in mod evident, compatibila cu mecanica votului acordat pe 19 mai. Dupa cum eforturile coalitiei din adunari de a reconfigura, in mod ilegitim, regimul constitutional, prin reducerea presedintelui la postura unui actor secundar, au fost invalidate electoral. Linistea la care invitau aliatii politici ai presedintelui interimar nu se poate substitui liberului exercitiu al puterilor conferite sefului de stat.
Dincolo de 19 mai
Exista, in aceasta istorie a ultimelor luni, un posibil post-scriptum, legat de viitorul republicii si al cetatenilor ei. Moderatia poate parea neobisnuita in asemenea ocazii, dar prudenta este, in cele din urma, antidotul istoric administrat de orice comunitate impotriva derivelor politice. Fundamentul votului de la 19 mai este un punct de pornire. Prin veto-ul acordat, natiunea a remodelat un intreg camp partinic si a refuzat un proiect institutional. Provocarea duratei lungi este transformarea mobilizarii civice in caramida pe care se va aseza ordinea statului reformat. Legilor, iar nu omului providential, le revine misiunea de a ordona conduita umana, imaginand un drum pe care sa se inscrie energiile, articuland, in acelasi timp, spatiul solidaritatii cetatenesti.
A regandi rolul si limitele statului, a reflecta in marginea Constitutiei, a formula solutii care sa depaseasca nivelul unor enunturi generoase: votul de la 19 mai este un punct de pornire in acest parcurs devotat reinventarii democratiei constitutionale. Pe acest drum, reflexul de mobilizare civica din 19 mai se cere conservat. Luciditatea, moderatia si pragmatismul pot fi instrumentele reformei viitoare. Redescoperirea cetateniei este doar o prima etapa intelectuala in acest efort de durata.
