De același autor
Atunci când ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti atacă, violent şi proconsular, pe Vladimir Tismăneanu şi pe Marius Stan, vinovaţi de un delict de lez-majestate la adresa stâpânitorului absolut al Imperiului, Vladimir Putin, reflexul totalitar al diplomaţiei este exhibat, fără ezitare.
Ca şi în cazul ameninţărilor, deloc voalate, la adresa Danemarcei, miza este stabilirea unui cordon de frică paralizantă, care să facă din neutralitatea faţă de expansiunea rusă singura opţiunea posibilă. Intimidarea este arma preferată a unui regim care a perfecţionat tehnicile contemporane ale supravegherii poliţieneşti.
Există, în acest nou Imperiu Rus, o versatilitate ce contrastează cu rigiditatea leninistă a sovieticilor. Patronajul putinist acordat extremei drepte europene traduce acest potenţial de adaptare la realitatea globală a radicalismului politic. Ecumenic şi amoral, regimul putinist sprijină, cu aceeaşi energie, atât pe cei ce condamnă ordinea mondială “ americană” din unghiul mesianic al luptei de clasă, cât şi pe cei de denunţă în ea un nou complot al “Înţelepţilor Sionului”. De la “Syriza” la “Frontul Naţional”, internaţională a urii, fanatismului şi subversiunii se întinde în Europa. Oriunde edificiul occidental este vulnerabil, ofensiva rusă se face simţită.
Asemeni predecesorilor săi,atenţi la dialectica universală a terorismului şi a a mişcărilor radicale, Putin mizează pe acest plan, elaborat şi premeditat, de export al instabilităţii politice. Creşterea volatilităţii europene,iată ţinta asumată de această strategie a subversiunii iniţiate de Putin. Proclamarea Rusiei ca apărătoare a patrimoniului creştin este parte din acest deghizament grotesc, destinat să seducă pe cei ce confundă imperiul cnutului şi al cleptocraţiei cu limanul promis al tradiţiei şi mântuirii.
Atunci când ambasadorul Rusiei la Bucureşti alege să intimideze intelectuali şi să denunţe platforme de dezbatere publică , este vremea să înţelegem că acest conflict care ne opune expansionismului rus nu este o abstracţie academică. Protectoratul rusesc nu ar fi decât o vastă piatră tombală aşezată peste libertăţile noastre. O ordine de penitenciar ar domni, suverană. Exilul sau noul gulag ar fi destinaţiile legitime pentru cei care ar îndrăzni să îşi exercite dreptul la critică. Rusia de astăzi, încătuşată şi domesticită, este imaginea viitorului împotriva căruia suntem datori să ne ridicăm. Intimidările Rusiei la Bucureşti sunt un act deliberat de atac la adresa valorilor noastre. Rezistenţa, iar nu capitularea, este calea de urmat, acum.
