De același autor
Suveranitatea mediatica este de natura sa afecteze in mod decisiv maniera in care dezbaterea de idei este purtata acum in spatiul autohton: mai mult decat un simplu derapaj retoric, agresivitatea desemneaza un mod comun de pozitionare, in vreme ce rezerva critica si moderatia sunt citite ca expresii ale incapacitatii de a formula o solutie transanta de iesire din criza. Coborarea in derizoriu a marilor teme se produce, astfel, natural. Succesiunea de talk show-uri nu face decat sa acrediteze imaginea unei omnisciente incompatibile cu prudenta.
Este ca si cum misiunea de a contura un proiect de societate viabil ar fi posibil de realizat in intervalul unei emisiuni de o ora. In fata unei natiuni seduse de imediat si cucerite de vulgaritate, dialogul este substituit prin delir verbal, iar decenta comportamentala este abandonata, ca semn al slabiciunii. Interventia in timp real, alaturi de vedetele media, impinge in plan secund orice efort de reflectie: consacrarea televiziva este unica autentica, iar cautarea acestei tinte de imagine justifica orice abatere de la preceptele moderatiei intelectuale.
Reforma Constitutiei a devenit, in acest context al expunerii mediatice, hartia de turnesol ce indica pana la ce punct rigoarea conceptuala este absenta in formularea unei abordari publice. Scenariul alcatuirii unei Constitutii sub presiunea reflectoarelor si in acord cu ritmul intrebarilor in prime time capata contur. Institutiile se infiinteaza si se desfiinteaza sub ochiul atent al jurnalistilor, iar spectatorului-cetatean ii este oferita sansa, atat de rara, de a contempla, fascinat, desfasurarea procesului de inginerie constitutionala, chiar din fata propriului ecran de televizor.
Constitutie, moderatie si republica
Dincolo de grotescul anumitor momente pasagere, dezbaterea constitutionala lansata in ultimele luni are capacitatea de a contribui la formularea unor interogatii care sa aiba in centrul lor natura si misiunea unei Constitutii autentice. Indiferent de inflamari circumstantiale, ideea unei indepartari de momentul 1990-1991 capata valoare de circulatie, iar publicul are revelatia semnificatiei pe care o lege fundamentala o poate detine in constituirea unei republici. Din chiar aceasta natura privilegiata a dezbaterii decurge si imperativul intelectual al evitarii coborarii temei in derizoriul mediatic. In aceeasi masura in care nu este asimilabila unei cercetari ideale de laborator, scrierea unei Constitutii nu se poate supune exigentelor de rating ale unei emisiuni de televiziune: inteligibilitatea ideilor constitutionale este, indiscutabil, un punct de plecare in actiunea de edificare a civismului modern. Vulgarizarea, trivializarea lor nu este insa decat o alta concesie facuta populismului mediatic in expansiune.
In acest caz, atat de delicat, al examinarii publice a unui ipotetic proiect constitutional de viitor, demnitatea cetateanului se cere respectata: inainte de a fi un numar in audienta inregistrata, destinatarul mesajului ramane cetateanul in jurul caruia se articuleaza democratia constitutionala. Organizarea republicana implica, inainte de toate, abandonarea unei duble prejudecati. Pe de o parte, despartirea definitiva de un tip de paradigma legala, in interiorul careia calitatea de cetatean este asimilabila celei de "supus" - esecul edificarii unei republici, in acesti ultimi 17 ani, poate fi explicat prin incapacitatea de a stimula trecerea de la o viziune eminamente pasiva a cetateniei la abordarea care sa privilegieze asumarea rolului de actor lucid in cadrul comunitatii democratice. Pe de alta parte, inventarea cetateniei nu poate fi disociata de valorizarea unei etici republicane a reprezentarii politice. Postura de magistrat ales de corpul civic, indiferent de nivelul la care se realizeaza optiunea publica, capata contur doar in masura in care mecanismul desemnarii este dublat de un control efectiv si de o transparenta a guvernarii, locale sau nationale.
Din acest punct de vedere, cetatenia se intersecteaza cu geometria unei societati in care frecventa alegerilor libere si corecte acorda substanta idealului unei participari democratice. In cazul alesilor, etica republicana are relevanta doar in ipoteza in care schimbarea de statut sau pierderea unui mandat sunt privite ca parte a unui proces in cadrul caruia granita dintre guvernanti si guvernati nu este trasata, o data pentru totdeauna.
Oricat de donchisotesca astazi, invocarea traiectoriei unui fost presedinte al Statelor Unite, John Quincy Adams, ce accepta sa devina reprezentantul in Camera al provinciei sale la final de mandat, ilustreaza pana la ce punct imaginea unei republici autentice este incompatibila cu perpetuarea delirului mediatic si supravietuirea unei viziuni patrimoniale asupra statului. A reveni in mijlocul natiunii fara a fi tentat de instituirea unui regim de exceptie in favoarea ta, refuzand sa initiezi modificarea unor reguli incetatenite ale jocului democratic - linia de demarcatie dintre republica si falsele ordini republicane poate fi imaginata in functie de realitatea atractiilor autoritare ce corup mecanismul institutional si pervertesc spiritul civic.
Itinerariul lui Ion Iliescu inceteaza sa mai fie unul exceptional, o data raportat la acest fundal al degenerescentei autoritare: din Nigeria pana in Belarus, tirania se naste gratie intalnirii fecunde dintre demagogie, fragilitatea statului de drept si absenta ethosului republican. Intemeierea ratata a republicii, in anii de dupa 1989, este analizabila din unghiul de vedere al ignorarii mizelor evocate: naturii pasive a cetateniei i-a corespuns, in oglinda, instituirea unui mecanism statal ce cautiona regimul de exceptie al sefului de stat fondator. Abuzul constitutional din 1996 era reflectarea unui mod de a oficializa relatia speciala dintre un personaj politic, comunitatea de cetateni si stat: noua republica se consolida prin chiar ignorarea propriilor reguli edictate in vederea organizarii ei democratice. Deciziile Curtii Constitutionale din 1996 consacrau doua realitati ce au modelat destinul Romaniei: preeminenta unui personaj politic in raport cu legea fundamentala era dublata de relevarea docilitatii funciare a organismului menit sa blocheze orice derapaj constitutional.
Patriotismul constitutional
Absenta unui patriotism constitutional, in Romania, ca si in alte spatii afectate de procesul de tranzitie la democratie nu este un accident care sa poata fi disociat de contextul ratarii sansei edificarii republicane. Privilegierea alegerilor in detrimentul articularii statului de drept si investirea legilor fundamentale cu misiuni imposibil de cuantificat juridic sunt doar doua dintre optiunile ce au minat, la noi, ca si in alte zone, credibilitatea unui edificiu constitutional. In cele din urma, o republica autentica, in descendenta celei instituite in Statele Unite la 1787, nu poate fi redusa la functionarea decorativa a unui sistem electiv. Ethosul devotiunii fata de lege, controlul reciproc intre puterile avandu-si originea in natiune, frecventa unor alegeri libere si afirmarea unui civism care sa treaca de fatada declaratiilor circumstantiale sunt unicele elemente susceptibile sa faciliteze succesul constructiei republicane, oferind ocazia dezvoltarii unei loialitati constitutionale care sa priveasca relatia cu un stat si legea sa fundamentala, si nu atasamentul mistic fata de un titular temporar al oficiului de presedinte.
Provocarea reformei constitutionale, indiferent de maniera practica in care se va realiza acest obiectiv, este localizabila in aceasta sfera a inventiei/consolidarii patriotismului constitutional. Dificultatea nu rezida in amenajarea unui text a carui structura sa se nasca la capatul unei operatiuni de juxtapunere a unor institutii extrase din dreptul comparat, sub impulsul unui elan mediatic, ci este identificabila in transcrierea acelui numitor legal si intelectual in jurul caruia sa se cristalizeze loialitatea fata de republica. Ceea ce lipseste, in chip dramatic, in Romania anului de gratie 2007 este insasi substanta civismului republican.
Solutiile punctuale, de la modificarea sistemului electoral pana la desemnarea sefului de stat, se cer gandite in relatie cu acest proiect de durata al maturizarii civice. Romania, membra a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, este o natiune lipsita de solidaritatea interna care deriva din respectul fata de Constitutie si increderea in cetatean ca actor democratic. Accidentele de parcurs, de la blocajele institutionale pana la ratarea unei reforme a mecanismului de vot, au radacini in aceasta natura deceptiva a ordinii noastre constitutionale. Dupa 17 ani, Romania este obligata sa devina cu adevarat Republica.
