De același autor
Dincolo de orice dubiu, actuala criza constitutionala este cel mai serios test pentru soliditatea arhitecturii legale de la noi. Limitele legale si politice ale ordinii postcomuniste sunt relevate, in mod dramatic. De la deceptiva libertate de exprimare a presei, pana la ambiguitatea posturii detinute de puterea judecatoreasca si de serviciile de informatii, un numar de teme ce pareau desuete in contextul unei Romanii "europene" sunt reactivate, doar aparent surprinzator. Sansele succesului initiativei opozitiei socialist-peremiste nu pot fi subestimate. Dupa cum nu pot fi scoase din ecuatie riscurile ce decurg dintr-o asemenea strategie. Imaginea unui referendum ce l-ar reconfirma, plebiscitar, pe actualul presedinte este una inselatoare. In conditiile unei mutatii de substanta la nivelul puterii executive, utopia exprimarii neingradite a natiunii risca sa consolideze un fals sentiment de siguranta democratica.
Un scenariu de evolutie
Una dintre principalele linii de argumentare legate de apararea presedintelui Basescu priveste acuzata fragilitate a punctelor de vedere din documentul ce va fi inaintat Camerelor de catre PSD si PRM. Ceea se pare sa se nasca, se sugereaza, este un pamflet politic, lipsit de relevanta din unghi de vedere constitutional. Chiar o parte dintre constitutionalistii opozitiei ar fi constienti de precaritatea tezelor pe care se intemeiaza demersul lor..jpg)
Critica evocata ignora o realitate pe care actuala lege fundamentala o valideaza, legal. Inainte de a fi o procedura pur juridica, judecarea presedintelui in adunari, cu ocazia votului privind suspendarea din functie, se situeaza pe terenul politicii partizane. Precedentul din 1994 al lui Ion Iliescu merita evocat: in cazul domniei sale, ingerinta in afacerile justitiei, ingerinta cuantificabila in afirmatii publice echivalente cu instigare la nerespectarea hotararilor definitive si irevocabile, a fost cautionata de parlament, prin votul unei majoritati care pare sa ii fie fidela, atunci, ca si acum. De aici, si riscul constitutional contrar, acela ce se poate traduce in condamnarea conduitei prezidentiale, chiar si in absenta unei solide fundamentari legale. Acolo unde adunarile pot absolvi, ele pot si condamna.
In aceasta ocazie, centralitatea adunarilor, ca for de reprezentare democratica, este evidenta. Posibilitatea unui recurs prin care verdictul votului sa poata fi anulat este absenta. Rolul Curtii Constitutionale este limitat. In fapt, procesul intentat sefului de stat implica aparitia/participarea a doi actori extraparlamentari: in termenii Constitutiei, Curtea ofera un aviz consultativ, in vreme ce presedintele poate da explicatii cu privire la faptele sale. Tabloul care se contureaza este previzibil - sansele presedintelui de a schimba aritmetica votului sunt reduse. Logica politica va prevala, iar geometria actuala, relevata si de modificarea Legii refendumului, este profund defavorabila acestuia din urma.
Un al doilea aspect in aceasta evolutie pe termen mediu este reprezentat de aplicabilitatea imediata a modificarilor operate in Legea referendumului. Semnificatia gestului din Camera Deputatilor este dubla. Pe de o parte, revocarea ramane definitiva in conditiile unei participari reduse la vot, iar, pe de alta parte, noua consultare populara ar urma sa fie guvernata de actuala forma modificata.
Si in acest moment, Curtea Constitutionala va fi implicata, cel mai probabil, invitata fiind sa examineze o sesizare a democratilor, ca unic fragment ramas din majoritatea prezidentiala. Este noua formula constitutionala? Si, daca da, este ea imediat aplicabila? Disocierea dintre regimul juridic al sefului de stat ales in primul tur si cel al sefului de stat ales cu majoritatea relativa de voturi este una ce se poate sustine doar cu dificultate. Un raspuns afirmativ la prima intrebare ar putea antrena, natural, acceptarea imediatei aplicabilitati a normei juridice. Contextualizarea conduitei Curtii este legitima: in cele mai multe dintre ocazii, judecatorii ei au ramas fideli unei logici partizane. Iar faptul ca tribunalul detine o majoritate de membri desemnati inainte de 2005 este un argument ce poate fi decisiv. Evolutia Curtii, in compozitia ei de fata, ramane una greu predictibila. Simbolic, in cadrul ultimei decizii a tribunalului, relativa la infractiunile de insulta si calomnie, exista o opinie separata, semnata, intre altii, si de Ioan Vida, presedintele insusi al forului invocat.
Odata acceptat scenariul revocarii din functie a sefului de stat, efectul imediat este declararea interimatului. Departe de a fi un amanunt irelevant, ea poate fi evaluata ca detinand o importanta critica. In cazul Romaniei, calitatea de sef de stat revine, constitutional, presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, in ordinea enumerata. In oricare dintre situatii, calitatea de presedinte se transfera sefului de stat interimar.
Pe parcursul celor maximum 30 de zile rezervate organizarii referendumului, Traian Basescu devine, sub raport legal, un simplu cetatean. Atributele presedintelui interimar, desi limitate constitutional, privesc intreg domeniul de competente: chiar daca, in termenii legii fundamentale, presedintele interimar nu poate adresa mesaje adunarilor si nu le poate dizolva, dupa cum nu poate initia un referendum, consecintele mutatiei survenite dupa votul din adunari modifica datele ecuatiei constitutionale.
Tranzitia constitutionala ce se deschide odata cu aprobarea suspendarii din functie se poate reflecta in cateva acte de guvernare ce sunt refuzate primului ministru, in momentul de fata. Dintre ele, cel mai important este remanierea Cabinetului, prin regandirea noii majoritati parlamentare. Singura cerinta constitutionala este un vot in Camerele reunite, aproband guvernul in noua sa componenta. Efectele secundare ale acestei modificari pot fi localizabile in sfera administrarii procesului democratic insusi: titularul Administratiei si Internelor poate imprima un curs radical activitatii prefectilor din teritoriu.
Altfel spus, intervalul de campanie referendara poate reactiva un reflex plebiscitar latent. Democratia autohtona a fost una ghidata, in multe dintre ocaziile postrevolutionare. Validarea revizuirii constitutionale in 2003 a fost posibila doar in circumstante ce ar fi fost privite ca inacceptabile in orice democratie constitutionala autentica. Decalajul dintre practica administrativa si angajamentul democratic poate fi ignorat, in contextul unei mobilizari partizane a reprezentantilor statului.
In egala masura, postura presedintelui suspendat este una fragila: in noua sa calitate, el va fi dependent de un set de reguli ce vor guverna campania media si miscarea sa in teritoriu. Popularitatea este un atribut efemer intr-o Romanie profunda, ce venereaza autoritatea conducatorului, indiferent de persoana acestuia. In plus, unul dintre elementele delicate este legat de imunitatea sefului de stat suspendat din functie: previzibila, reactivarea unor cauze de natura penala ar reduce posibilitatile lui Traian Basescu de a duce o campanie credibila in propria sa aparare. Cetateanul Basescu va fi lipsit de protectia regimului juridic conferit sefului de stat. Sprijinul popular se poate dovedi insuficient in fata unui atac concentrat de natura legala. In vreme ce corectitudinea consultarilor referendare este exceptia, iar nu regula, in traditia post-1989.
Pe acest fundal, ponderea votului parlamentar este decisiva. Logica aliantelor poate conduce la virtuala eliminare a sefului de stat, fara ca acesta din urma sa detina resursele democratice pentru a neutraliza prin vot popular verdictul Camerelor. Relatia dintre viziunea democratica si actiunea parlamentara efectiva ramane, in circumstantele actuale, una esentiala. Odata suspendarea realitate constitutionala, intregul curs este unul imprevizibil pentru natiune, seful de stat si Camerele insele. Iar efectele secundare ale strategiei opozitiei vor fi devenit evidente.
