De același autor
Inevitabilul se produce si anticipatul text imaginat de Partidul Social Democrat este, in cele din urma, accesibil publicului, gratie depunerii sale la Birourile permanente ale parlamentului. Odata cu acest moment, contestarea sefului de stat trece, definitiv, de pe terenul polemicii politice pe cel al certitudinilor legale. Pe termen mediu si lung, efectul acestei initiative este unul imposibil de anticipat. Prin natura sa exceptionala, procedura de suspendare are darul de a modifica radical peisajul public autohton. Departe de a fi un simplu accident retoric, documentul are ambitia de a fi primul pas in directia unei premiere constitutionale: inlaturarea presedintelui ar conduce la reconfigurarea echilibrului dintre partide si institutii, instituind un precedent care poate fi decisiv in contextul viitoarei regandiri a cadrului constitutional. Profilul sefului de stat si definirea ponderii pe care acesta o ocupa in arhitectura constitutionala mi se par a fi mizele centrale ale acestui text prolix si politizat in cel mai inalt grad.
Refuzand alternativa reprezentata de Traian Basescu si elogiind, programatic, performanta predecesorilor sai, dintre care Ion Iliescu se detaseaza in mod natural, textul PSD proiecteaza o imagine deceptiva asupra istoriei recente. Criticilor le este rezervata postura de democrati integrali, fideli literei si spiritului Constitutiei: retrospectiv, aproape un deceniu de guvernare girata de Ion Iliescu este inocentat, constitutionalismul fostului sef de stat aparand ca fiind unul incontestabil. In aceeasi masura in care este o demonizare a sefului de stat in functie, textul PSD este o incercare deloc voalata de a reinterpreta trecutul apropiat al Romaniei, ignorand potentialul autocratic, clientelar si antieuropean al regimului Iliescu. Exercitiul de memorie se impune acum, mai mult ca in alte ocazii, pentru a reda evenimentelor postcomuniste semnificatia lor netrucata.
Intre politica si Constitutie
Adresat parlamentarilor si publicului, textul social-democrat este, pana la un punct, o recapitulare a setului de acuze aduse, in ultimii doi ani si jumatate, sefului de stat. Noutatea este data nu de raportarea acestor afirmatii la prevederile Constitutiei, ci poate fi identificata in investirea lor cu semnificatie juridica. Odata validate de Camere, ele ar pune in cauza pozitia presedintelui si l-ar obliga pe acesta la efortul de reconfirmare electorala a statutului sau.
• Presedintele si parlamentul
Exista, in cadrul documentului, o serie de puncte in jurul carora se ordoneaza discursul acuzator. Primul dintre acestea este legat de relatia dintre cele doua organe reprezentative, presedintele si Camerele. Culpa sefului de stat ar decurge dintr-o serie de actiuni destinate sa submineze esafodajul democratic. Seful de stat ar fi impus, in aceasta lectura, o majoritate de guvernare in contra vointei natiunii si ar fi intervenit abuziv in activitatea parlamentului, militand in vederea convocarii de alegeri anticipate. In aceste ipostaze, presedintele si-ar fi manifestat refuzul de a respecta valorile constitutionale, dintre care se detaseaza pluralismul politic.
Acuzele evocate sunt reflexul unei lecturi politice partizane si nu pot fi documentabile constitutional. Legea fundamentala si contextul de dupa alegeri ii ofereau sefului de stat posibilitatea de a actiona ca negociator in cadrul eforturilor de constituire a unei majoritati in Camere. In absenta unui partid majoritar absolut si a defectiunii conservatorilor, conduita sefului de stat este in acord cu Constitutia. In alta ordine de idei, argumentul social-democrat readuce in actualitate initiativa prezidentiala favorabila alegerilor anticipate. In calitate de actor neutru, presedintelui i-ar fi fost refuzat acest drept la ingerinta partinica.
• Presedintele si partidele
Este presedintele un actor echidistant in raport cu partidele? Autorii social-democrati par sa acrediteze aceasta imagine, desi Ion Iliescu, in decursul mandatului sau, nu a avut decat in rare ocazii o conduita nonpartizana. Ceea ce nu se poate ignora este obligatia sefului de stat de a pastra o majoritate de guvernare in Camere, de natura a-i permite indeplinirea punctelor din propriul mandat. Prevederea constitutionala, in cazul aplicarii ei stricte, ar conduce la imposibilitatea atingerii acestui obiectiv. Blocajul actual decurge si din inconsecventele legii fundamentale.
• Presedintele si guvernul
Un al doilea set de acuze este ocazionat de maniera in care seful de stat a gestionat relatiile sale cu puterea executiva: in aceasta lectura, intentia transparenta a sefului de stat a fost aceea de a uzurpa atributiile guvernului si de a-si aroga functia de conducator al natiunii, prin concentrarea tuturor puterilor la nivelul administratiei prezidentiale. Recurent in discursul unor politicieni liberali, conservatori sau social-democrati, acest argument se cere tratat cu maxima rezerva. Posibilitatea de a documenta aspiratiile dictatoriale ale sefului de stat este inexistenta, dupa cum invocarea in Romania a cazului belarus este o strategie politica lipsita de acoperire constitutionala.
Pozitia sefului de stat este una ce ii acorda acestuia din urma prerogative in anumite domenii ale vietii publice, iar existenta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii reflecta aceasta implicare prezidentiala in sfera apararii, ordinii publice, serviciilor de informatii si politicii externe. Consultarea ministrilor este un act constitutional, iar participarea la sedintele de Cabinet, chiar si in absenta primului ministru, nu este un gest anticonstitutional, atunci cand participarea este justificata de existenta unor circumstante extraordinare.
Ca si Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, actualul sef de stat intretine relatii privilegiate cu un numar de ministri: ratiunile pot fi extrem de diverse, de la afilierea politica comuna pana la domeniul de interes apropiat de cel prezidential. Dupa cum criticile presedintelui la adresa Cabinetului sunt departe de a fi o premiera constitutionala. Unul dintre oponentii sefului de stat in exercitiu, Emil Constantinescu, este autorul unei interventii in flagranta contradictie cu legea fundamentala - inlaturarea lui Radu Vasile din functia de sef al guvernului este o mostra de autoritarism constitutional. Activismul prezidential al lui Traian Basescu se inscrie intr-o linie istorica postcomunista. Imunitatea conferita sefului de stat ii permite acestuia din urma sa se constituie in instanta critica, fara ca aceasta conduita sa poata atrage o sanctiune precum suspendarea din functie.
• Presedintele si justitia
Un capitol distinct in rechizitoriul PSD este reprezentat de calificarea actualului sef de stat ca adversar al ideii de justitie independenta. In relatiile sale cu Consiliul Superior al Magistraturii sau cu Curtea Constitutionala, conduita sa ar fi fost definita de intentia subordonarii politice a instantelor si a institutiei garant, precum CSM.
Tensiunea dintre seful de stat si puterea judecatoreasca este una dintre marcile mandatului prezidential actual. Sursa acestei stari conflictuale latente poate fi localizata, pe de o parte, in propriul stil de guvernare al sefului de stat, si in constitutia sistemului judecatoresc insusi, pe de alta parte. Dintre provocarile postcomuniste, stabilirea unui design institutional echilibrat al puterii judecatoresti este cea mai redutabila. Si aceasta cu atat mai mult cu cat legatul regimului Iliescu este extinderea unui patronaj politic la nivelul magistratilor: confruntarea dintre presedinte si CSM o reflecta, previzibil, pe cea dintre ministrul Justitiei si institutia evocata. Neinspirata, interventia sefului de stat in momentul desemnarii presedintelui CSM este sanctionabila politic, dar nu poate avea magnitudinea constitutionala care sa justifice suspendarea din functie.
* * *
Dincolo de detaliile pe care textul le insereaza in cuprinsul sau, exista un corolar identificabil fara dificultate in documentul PSD: conduita sefului de stat este in flagranta contradictie cu misiunea de mediator conferita constitutional. Este reformulata aici clasicizata imagine a "presedintelui jucator", incapabil sa se incadreze in logica democratiei constitutionale. Profilul sefului de stat s-ar suprapune peste cel al unui actor colorat partizan, interesat sa exploateze la maximum potentialul conflictual al vietii politice.
In definitiv, aceasta din urma remarca a autorilor poate fi situata in centrul actualei controverse constitutionale: ostilitatea fata de presedinte este motivata de maniera in care acesta din urma isi configureaza prerogativele si modul lor de exercitare. Activismul sefului de stat ar fi expresia unei vocatii dictatoriale mascate.
Laconica in formularea sa, Constitutia ofera un spatiu de interpretare fiecaruia dintre titularii oficiului suprem. Recursul la interventie publica al lui Traian Basescu contrasteaza cu conduita presedintilor anteriori, fara ca aceasta inovatie de stil prezidential sa fie in mod necesar una neconstitutionala. Ceea ce seful de stat in exercitiu realizeaza este punerea in aplicare a unei lecturi "maximale" a textului constitutional: pasivitatea/rezerva este refuzata in numele unui angajament care il leaga de natiune. Apelul la referendum, ca modalitate de a configura agenda societatii insesi, este parte din aceasta strategie politica si juridica.
Polemic si excesiv in formularile sale, textul parlamentarilor PSD nu are potentialul de a initia declansarea unei autentice dezbateri legale. In masura in care judecata constitutionala cedeaza in fata umorii politice, perspectiva consolidarii democratice ramane una mai degraba utopica.
